Moartea lui Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei și conducătorul unui imperiu enorm, care se întindea de la marginea Chinei, până în Egipt și Europa, a rămas un mister nedesluşit nici în ziua de azi. Marele lider militar a rămas în istorie ca o mare legendă, deşi a murit la doar 32 de ani, în data de 10 iunie 323 î.Hr.
Ascensiunea la tron şi victoriile militare de răsunet
Alexandru cel Mare a învăţat filozofie şi noţiuni despre lumea înconjurătoare direct de la Aristotel, iar tactica militară a deprins-o de la tatăl său, regele Filip al II-lea, un mare războinic al acelor vremuri. Imediat după împlinirea vârstei de 16 ani, Alexandru şi-a condus pentru prima dată trupele într-o campanie militară. Doi ani mai târziu, avea să comande cea mai mare parte a trupelor tatălui său, pe care le-a condus la victorie în Bătălia de la Chaeronea. În urma acestei lupte, oraşele state greceşti au fost cucerite de micul regat macedonean.
În anul 336 î.Hr., tatăl său a fost asasinat în urma unui complot, iar Alexandru a ajuns rege. La doi ani de la urcarea sa pe tron, a pornit o campanie militară de proporţii în Asia Mică. Următorul pas era cucerirea Imperiului Persan, duşmanul tradiţional de atunci al regatelor tracice şi greceşti.
Astfel, tânărul geniu al războiului nu a pierdut niciodată vreo bătălie, iar în anul 330 î.Hr., toată Asia Mică şi Persia erau deja cucerite şi supuse. De-a lungul imensului său imperiu care mai cuprindea şi Egiptul, Alexandru a fondat noi oraşe şi aşezări, printre care şi oraşul care-i poartă şi azi numele în Egipt.
De asemenea, a reorganizat administrarea şi evoluţia tuturor seminţiilor întâlnite şi cucerite, pe baza principiilor avansate însuşite încă din copilărie. Cu toate că ridicase deja cel mai mare imperiu de până atunci, Alexandru a lansat o nouă campanie spre est, la scut timp după întoarcerea sa în Persia. Până în anul 327 î.Hr., cucerise deja teritoriul de azi al Afganistanului, Sogdiana, Bactria şi partea de nord a Indiei.
Moartea lui Alexandru cel Mare
După campaniile militare încununate cu succes, Alexandru cel Mare părea de neînvins. Supuşii săi îl vedeau ca pe un semizeu.
În data de 29 mai a anului 323 î.Hr., Alexandru, împreună cu apropiaţii săi au luat parte la un festin opulent, care s-a încheiat, conform obiceiurilor, cu o beţie îndelungată. După ce a băut vin din cupa de 12 litri a lui Hercule, Alexandru cel Mare ar fi strigat de durere și s-ar fi prăbușit la podea, cuprins de o febră puternică.
Cu câteva zile înainte, navigând pe Eufrat, Alexandru își pierduse diadema, care a fost luată de o pală de vânt. Un vâslaș a sărit după ea în apă și, ca să înoate mai ușor înapoi, și-a pus diadema pe cap. Acest gest a fost interpretat ca un semn rău, care prevestea că imperiul avea să-și schimbe stăpânul.
Starea regelui s-a înrăutățit rapid. Timp de 10 zile s-a aflat în agonie la pat, suferind cumplit. Pe 10 iunie şi-a pierdut cunoștința. Alexandru cel Mare era înconjurat de către generalii săi, care doreau să afle care dintre ei va fi numit moștenitorul marelui imperiu.
Alexandru cel Mare suferea de febră cu temperatură ridicată, avea stări de vomă, vomita sânge, suferea de friguri, ochii erau înroșiți, avea dureri abdominale acute, dureri de spate, momente de delir și, în final, paralizie. Doctorii au făcut tot ce au putut pentru a-l salva pe rege. Însă a fost în zadar. Alexandru cel Mare a fost declarat mort.
Teorii privind moartea sa
Printre cauzele posibile ale morții se numără: meningită; malarie sau virusul West Nile; pancreatită acută; intoxicație alimentară sau exces de alcool; intoxicație de la apa băută în India; o boală venerică, transmisă în urma orgiilor cu bărbați și femei, el fiind bisexual; trecerea bruscă de la un mediu la altul; febra tifoidă luată de la prietenul său și garda sa de corp Hefaiston; sau moarte psihologică, fiind devastat de moartea lui Hefaiston.
În acele vremuri, când un conducător murea subit, se specula că ar fi fost otrăvit. Și în acest caz, se spune că, moartea lui Alexandru cel Mare a fost plănuită de Antipater, locotenunl său, și înfăptuită de fiul acestuia, Iolaus, paharnicul regelui. Acesta i-ar fi dat băutură otrăvită compusă din apa înghețată luată din izvorul râului Styx, Arcadia.
Totodată, altă ipoteză ar fi Visha Kania, în sanscrită „Domnișoare otrăvite”, femei folosite ca asasini, adesea împotriva dușmanilor puternici, în vremurile Indiei Antice. Astfel, potrivit mai multor istorici indieni și cercetătorului american Robert E. Svoboda, după primele victorii împotriva regelui hindus Porus, lui Alexandru cel Mare i s-ar fi oferit în așternut o „domnișoară otrăvită”, copilă imună la otrăvuri, pe care le stoca zilnic în propriul organism, și care, avea suficiente cantități de otravă în fruidele corporale, în salivă și în lichidul de lubrefiere vaginală, încât să ucidă pe oricine ar fi avut relații sexuale cu ea.
Se mai spune că, o altă cauză ar fi sindromul Guillain-Barre. Trupul lui Alexandru cel Mare nu a prezentat urme de descompunere, de aceea slujitorii era convinși că acesta era într-adevăr un zeu, dar, de fapt, motivul ar fi fost că războinul nu era mort. Potrivit unei cercetătoare de la Universitatea Otago, Katherine Hall, simptomele care au progresat în timpul celor 10 zile, ar fi fost cauza sindromului Guillain-Barre, o afecțiune a sistemului nervos periferic de cauză autoimună, caracterizată de slăbiciune musculară instalată rapid și paralizia musculaturii membrelor inferioare și superioare, respiratorii și a feței. Astfel, aceasta i-ar fi încetinit atât de mult respirația conducătorului, încât medicii l-au declarat decedat. Așa apare și întrebarea dacă nu cumva Alexandru cel Mare ar fi fost îngropat de viu.
Deși există numeroase teorii, cauza decesului marelui războinic rămâne un mister și în ziua de astăzi, adevărul privind moartea sa a fost luat cu el în mormânt, pentru totdeauna.
