În istoria tumultuoasă a Țării Românești de la sfârșitul secolului al XVI-lea, numele lui Mihai Viteazul strălucește ca un far al rezistenței antiotomană și al unirii temporare a principatelor române. Dar în umbra domnitorului viteaz, un personaj enigmatic și eroic a jucat un rol esențial: Baba Novac, haiducul sârb devenit căpitan de oaste și simbol al curajului neclintit. La 80 de ani, când majoritatea oamenilor își găsesc liniștea în bătrânețe, Baba Novac a ales calea războiului, luptând alături de Mihai împotriva Imperiului Otoman. Povestea sa, marcată de viclenie, loialitate și o moarte crudă, a fost aproape uitată în folclorul românesc, eclipsată de figuri mai “naționale”. Totuși, în Serbia natală, el este un erou național, un mercenar legendar care a marcat răscula revoluției antiotomană din 1594. Acest articol explorează viața și faptele lui Baba Novac, dezvăluind de ce acest haiduc “uitat” merită un loc mai proeminent în memoria colectivă.
Originea unui haiduc timocean
Baba Novac, născut probabil în jurul anului 1515 în Banat – regiune transfrontalieră între actuala Românie, Serbia și Ungaria –, era un sârb de origine, crescut în umbra amenințării otomane. Numele său real pare să fi fost Novak sau ceva similar, dar supranumele “Baba” – derivat din turcescul “babà”, însemnând “tată” sau “bătrân înțelept” – reflectă statutul său de lider respectat printre haiduci. El a crescut într-o epocă de haos, când Imperiul Otoman își extindea influența balcanică, transformând regiunile periferice în zone de jaf și răscoală.
Tinerețea lui Novac a fost marcată de meseria de haiduc, un fel de bandit “cu scrupule” care jefuia convoaie otomane și boieri corupți, redistribuind prada săracilor – un trop clasic al folclorului balcanic. Documentele istorice îl descriu ca pe un mercenar experimentat, un luptător consecvent împotriva turcilor, care aduna în jurul său o oaste de haiduci din Banat și Transilvania. Până la 1594, când a izbucnit răscoala antiotomană în Banat, Baba Novac era deja un veteran al războaielor de gherilă, cunoscut pentru tactica sa de ambuscade și atacuri fulgerătoare. Răscoala din acel an, declanșată de haiducii sârbi sub comanda sa, a fost una dintre cele mai sângeroase revolte împotriva sultanului, dar a fost înăbușită cu brutalitate de armatele otomane. Supraviețuitor miraculos, Novac a fugit în Transilvania, unde a așteptat o nouă șansă.
Întâlnirea cu Mihai Viteazul: O alianță neașteptată
Anul 1595 marchează punctul de cotitură în destinul lui Baba Novac. Mihai Viteazul, proaspăt urcat pe tronul Țării Românești, se afla în plină campanie antiotomană. După victoria decisivă de la Călugăreni, unde oastea sa a învins o armată otomană de zece ori mai mare, Mihai avea nevoie de aliați experimentați pentru a consolida rezistența. Aici intră în scenă haiducul bătrân. Legenda spune că Mihai l-a întâlnit pe Novac lângă Vârșeț, în timp ce armata sa traversa Banatul în căutarea de reforțări. La 80 de ani, cu barba albă și ochi de vultur, Novac i-a oferit domnitorului loialitatea sa și a oastei sale de haiduci – aproximativ 2.000 de luptători timoceni, dornici de răzbunare împotriva turcilor.
Mihai, impresionat de experiența și curajul bătrânului, l-a numit imediat căpitan al oștii de haiduci, făcându-l practic mâna sa dreaptă în operațiunile de gherilă. Această alianță nu era doar militară, ci și simbolică: Mihai, un domnitor ambițios și vizionar, înțelegea valoarea diversității în lupta împotriva unui inamic comun. Baba Novac, cu cunoștințele sale perfecte ale terenului bănățean și tactica sa de haiduc, a devenit un instrument esențial în strategia lui Mihai de a hărțui liniile de aprovizionare otomane. Sub comanda sa, haiducii au comis numeroase jafuri și ambuscade, slăbind moralul inamicului și finanțând campaniile lui Mihai.
Faptele de arme: De la Călugăreni la unirea principatelor
Rolul lui Baba Novac în campaniile lui Mihai Viteazul este impresionant, mai ales având în vedere vârsta sa înaintată. În 1595, imediat după Călugăreni, Novac a condus detașamente de haiduci în atacuri asupra taberelor otomane din Oltenia și Muntenia, capturând provizii și prizonieri. Aceste operații au fost cruciale pentru menținerea momentum-ului victorios al lui Mihai, permițându-i domnitorului să avanseze spre București și să negocieze pacea cu Poarta.
În 1599, când Mihai a realizat fapta istorică a unirii principatelor române sub un singur steag, Baba Novac a fost alături de el în Transilvania. Ca parte a oastei de haiduci, el a participat la bătălia de la Șelimbăr, unde Mihai a învins pe Basta și pe principele transilvănean, consolidând controlul asupra regiunii. Novac, cu experiența sa de gherilă, a fost folosit pentru a securiza munții Apuseni, unde haiducii săi au interceptat mesageri unguri și au protejat rutele de aprovizionare. Istoricii subliniază că loialitatea sa neclintită față de Mihai – contrastând cu trădările boierilor români – l-a făcut un favorit al domnitorului.
Un episod emblematic al curajului său este descris în cronici: în timpul unei ambuscade în Banat, Novac, la 85 de ani, a condus personal un atac asupra unei caravane otomane, capturând un pașă important. Această victorie nu doar că a îmbogățit vistieria lui Mihai, dar a și ridicat moralul trupelor, arătând că vârsta nu este o piedică în fața voinței de fier.
Capturarea și moartea crudă: Sfârșitul unui erou
Norocul lui Baba Novac s-a schimbat dramatic în 1600-1601, odată cu intrarea Transilvaniei în haosul Războaielor Lungi austro-otomane. Mihai Viteazul, confruntat cu alianțe schimbătoare, a fost nevoit să se alieze temporar cu habsburgii împotriva otomanilor. Dar Basta, generalul habsburg, nutrea o ură personală față de Mihai și aliații săi. În februarie 1601, în timp ce Novac conducea o misiune de recunoaștere în Banat, el a fost capturat de trupele ungare sub comanda lui Giorgio Basta.
Torturat în închisorile de la Alba Iulia, Baba Novac a refuzat să dezvăluie planurile lui Mihai, îndurând chinuri inimaginabile. La 5 februarie 1601, a fost executat în chinuri: spânzurat pe o roată, tăiat în bucăți vii și lăsat să fie devorat de corbi în piața publică. Cronicele vremii descriu scena ca pe un spectacol de cruzime menit să sperie haiducii rămași. Moartea sa a fost un șoc pentru Mihai, care l-a jelit ca pe un frate de arme, dar a accelerat și căderea sa ulterioară.
De ce un haiduc “uitat”? Moștenirea ambiguă
Deși Baba Novac a fost un pilon al succesului militar al lui Mihai Viteazul, numele său a fost marginalizat în istoriografia română. Motivele sunt multiple: în primul rând, originea sa sârbă îl plasa în afara narativei naționale pure, dominată de figuri precum Mihai însuși sau boierii munteni. Secundar, statutul de haiduc – asociat cu jafuri și haos – nu se potrivea cu imaginea eroică a oastei regulate. În Serbia, însă, el este celebrat ca un simbol al rezistenței balcanice, cu balade și monumente dedicate memoriei sale.
Astăzi, moștenirea sa supraviețuiește în toponime precum Bulevardul Baba Novac din București, un omagiu discret pentru curajul său. Filme și cărți recente, precum documentare despre revoluțiile antiotomane, îl readuc în lumină, subliniind rolul său în unirea efemeră a principatelor.
Concluzie: Lecția unui bătrân neînfricat
Baba Novac nu a fost doar un haiduc, ci un simbol al loialității transcendente, un mercenar care a ales să lupte pentru o cauză mai mare decât el însuși. La 80 de ani, el ne amintește că curajul nu cunoaște vârstă, iar uitarea sa este o nedreptate a istoriei. În era lui Mihai Viteazul, unirea nu era doar politică, ci și umană – o fuziune de suflete ca a domnitorului și a bătrânului haiduc. Redescoperindu-l pe Baba Novac, redescoperim esența rezistenței românești: diversă, neclintită și uitată prea des. Poate că este timpul ca acest erou balcanic să devină parte integrantă din panteonul nostru național, un memento că eroii adevărați nu cer aplauze, ci doar justiție istorică.
