Chiar dacă Biblia se bazează pe niște idei destul de mistice, ea este surprinzător de ancorată în realitate în alte privințe. De exemplu, spune exact cât de mare era arca lui Noe și are liste nesfârșite cu cine a născut pe cine. Iisus are parte de patru cărți întregi care acoperă toată viaţa sa pământească, iar acestea includ detalii despre locații, relații de familie, chiar și despre îmbrăcăminte. Dar, în ciuda tuturor informațiilor specifice, există încă loc pentru o mulțime de mistere.
Uneori, Biblia omite pur și simplu informații care par importante și care ar fi foarte utile pentru cercetători.
Alteori, informațiile sunt acolo și au avut sens pentru cititori la un moment dat, dar înțelegerea noastră s-a pierdut în istorie.
CE S-A ÎNTÂMPLAT CU CĂRȚILE PIERDUTE ALE BIBLIEI?
Biblia nu a fost codificată până în jurul anului 400 d.Hr. Înainte de aceasta, au existat o mulțime de cărți considerate sfinte sau importante atât de evrei, cât și de creștini, iar unele dintre ele nu au fost incluse în versiunea finală.
Avem o mulțime de aceste cărți astăzi, dar altele nu au avut niciodată o șansă, deoarece sunt complet pierdute în istorie. Singurul motiv pentru care știm despre ele este faptul că cărțile care au ajuns în Biblie menționează aceste lucrări.
Potrivit Reluctant Skeptic, există 22 dintre aceste cărți pierdute (deși Bible Review spune că unele pot fi același lucru sub nume diferite, deci ar putea fi doar o jumătate de duzină). De nenumărate ori în Vechiul Testament, un autor va spune cu nonșalanță: „și bineînțeles că puteți găsi aceste informații în cartea X”, numai că noi nu mai avem X.
Din ceea ce ne spune Biblia, aceste cărți pierdute includ istoriile diverșilor regi și profeți, genealogii și cântece (asemănătoare Psalmilor).
Cartea Războaielor Domnului, după cum explică Biblioteca Virtuală Evreiască, sună deosebit de amuzant: un poem epic despre cum Dumnezeu i-a distrus pe diverșii dușmani ai lui Israel.
Dar s-ar putea să existe o carte pierdută și mai importantă care nu este inclusă pe listă. Ancient Pages relatează că mulți cercetători cred că două dintre evanghelii au fost scrise pe baza informațiilor dintr-o lucrare anterioară, cunoscută sub numele de sursa Q.
Deși este o teorie extrem de controversată, o dovadă a sursei Q ar fi una dintre cele mai importante descoperiri din toate timpurile.
CUM SE PRONUNȚĂ NUMELE LUI DUMNEZEU?
Iudaismul are reguli stricte în ceea ce privește numele personal al lui Dumnezeu. Potrivit Bibliotecii Virtuale Evreiești, deși nu există o regulă cu privire la scrierea numelui lui Dumnezeu, există o interdicție de a-l șterge sau de a-l defăima în vreun fel.
Pentru a se asigura că acest lucru nu se poate întâmpla, numele său pur și simplu nu a fost scris. De asemenea, s-a dezvoltat o regulă conform căreia evreii nu puteau rosti numele lui Dumnezeu în afara Templului.
Apoi Templul a fost distrus, ceea ce însemna că nimeni nu mai putea să-l rostească, niciodată. Din moment ce nici nu putea fi scris, aceasta era o problemă. Savanții au transmis pronunția corectă pentru o vreme, dar, în cele din urmă, toată lumea a uitat cum să pronunțe numele zeului lor.
Enciclopedia Britannica spune că atunci când Dumnezeu i-a dezvăluit numele său personal lui Moise, acesta a fost scris ca YHWH. Acest lucru se numește tetragrammaton.
Dar, din cauza modului în care funcționează limba ebraică, asta nu ne spune cum să pronunțăm corect numele. Scriitorii creștini timpurii au folosit ceva asemănător cu Yahweh.
Apoi au apărut savanții vorbitori de limbă latină și au avut o altă problemă, deoarece „y” nu există în latină. L-au înlocuit cu un „i” (folosit și pentru „j”, pe care nici latina nu îl are), iar oamenii au început să pronunțe tetragrammatul ca Iehova, ceea ce era cu siguranță greșit.
Abia în anii 1800 savanții au revenit la Yahweh, dar, din nou, probabil că nu este corect, deși s-ar putea să fie mai aproape.
Așadar, conform tradiției evreiești, Dumnezeul lor (care este și Dumnezeul creștinilor și al musulmanilor) are un nume personal pe care l-a spus oamenilor o singură dată și pe care nimeni nu-l știe.
CINE ERA FARAONUL DIN EXOD?
Faraonul din Cartea Exodului era un adevărat ticălos. Moise îl roagă frumos să lase poporul său (evreii) să părăsească Egiptul, iar acesta refuză și îi pedepsește pe sclavii evrei.
Așa că Moise aduce mânia lui Dumnezeu, au loc o mulțime de molime oribile și, în cele din urmă, faraonul cedează.
Dar chiar și atunci, acesta se răzgândește și încearcă să-i facă pe evrei să se întoarcă, așa că Moise trebuie să despartă Marea Roșie și evreii scapă în cele din urmă.
Dar Biblia omite să menționeze numele faraonului respectiv. Deoarece nu există înregistrări egiptene ale acestui eveniment (ceea ce, potrivit National Geographic, nu înseamnă automat că nu s-a întâmplat, deoarece faraonii nu aveau obiceiul de a-și înregistra pierderile), istoricii și cercetătorii religioși nu știu cine a fost.
Există teorii, bineînțeles. Numele care apare de obicei, mai ales în filmele despre Exod, este Ramses al II-lea. Acest lucru se bazează pe indicii foarte puține din Biblie despre israeliții care au construit orașe pentru faraon.
Ramses a avut câteva proiecte de construcție care s-ar potrivi. În plus, prima mențiune a „Israelului” ca loc apare în timpul domniei fiului lui Ramses. Asta înseamnă că evreii trebuie să fi plecat până atunci, poate chiar recent.
Dar nu toată lumea este de acord cu Ramses al II-lea. În Jerusalem Post, un cercetător se folosește de diverse dovezi din Biblie pentru a plasa Exodul în jurul anului 1330 î.Hr., chiar în mijlocul domniei regelui Tutankhamon. Așadar, dezbaterea continuă.
CE ÎNSEAMNĂ SELAH?
Cuvântul ebraic „Selah” este prezent peste tot în Vechiul Testament. Potrivit Ancient Pages, este folosit de aproape 80 de ori, ceea ce înseamnă că este de trei ori mai frecvent decât „aleluia” și de două ori mai frecvent decât „amin”.
Dar, în timp ce aceste cuvinte, tot din ebraică la origine, sunt acum folosite și înțelese în întreaga lume, nimeni nu spune Selah.
Nici scriitorii Noului Testament nu l-au folosit, și asta pentru că, în momentul în care au scris, semnificația cuvântului fusese de mult uitată. Chiar și atunci când oamenii au început să traducă Vechiul Testament din ebraică în greacă, cu mult timp în urmă, în 270 î.Hr., au fost nevoiți să speculeze cu privire la semnificația acestuia.
De atunci, nimeni nu l-a mai descoperit. După cum spune Christianity.com, adevăratul înțeles al cuvântului Selah este un mister.
Există o mulțime de teorii. Din moment ce cuvântul este folosit atât de mult în Psalmi și din moment ce Psalmii au fost inițial meniți să fie cântați, cercetătorii cred că ar putea fi un fel de notație muzicală.
Printre traducerile posibile se numără „tăcere”, „pauză”, „sfârșit”. Multe dintre acestea sunt o idee similară, dar unele versiuni moderne ale Bibliei nici măcar nu se obosesc să încerce să traducă, păstrând doar „Selah” și presupunând că cititorul își va da seama.
UNDE AU DISPĂRUT TRIBURILE LUI ISRAEL?
După ce Moise a murit, evreii s-au împărțit într-o duzină de triburi, fiecare condusă de un tip diferit. Două dintre aceste triburi au rămas pe loc, dar, potrivit Enciclopediei Britannica, celelalte 10 au fost cucerite de asirieni în 721 î.Hr.
Logica spune că membrii lor probabil că s-au asimilat cu noul grup în timp și de aceea au dispărut din istorie ca entități distincte. Dar există oameni moderni, în locuri îndepărtate, care pretind că sunt descendenți direcți ai unora dintre aceste triburi pierdute.
Bible Odyssey spune că Richard Brothers a scris în 1794 că Anglia a fost casa Triburilor Pierdute, iar el a fost profetul lor. În ciuda faptului că scria acest lucru dintr-un azil de nebuni, o grămadă de oameni au aderat la această idee.
PBS spune că japonezii, în ansamblul lor, ar trebui să fie, de asemenea, un trib pierdut, la fel ca și grupurile din China, Afganistan, Crimeea, Caucaz, Kenya, Zimbabwe, Nigeria, Armenia, Persia, Asia Centrală, Siberia de Nord, Africa de Vest, Peru, America de Sud, Australia și Irlanda.
Revendicarea unei secte de evrei etiopieni este luată în serios de către Israel, iar cei mai mulți dintre ei trăiesc acolo în prezent. Mulți oameni au afirmat că nativii americani descind din Triburile Pierdute, cel mai cunoscut fiind Joseph Smith, care a făcut din această afirmație o parte esențială a istoriei mormone.
Oamenii care au cele mai multe dovezi că ar putea fi un trib pierdut sunt un grup de evrei din India. Un studiu genetic realizat în 2016 a constatat că aceștia au unele gene care nu au legătură cu alți indieni, dar care sunt similare cu cele ale multor evrei.
UNDE ESTE OPHIR?
Ophir este adesea numit El Dorado biblic.
Potrivit New Advent, Vechiul Testament nu se mai satură să menționeze acest loc uimitor. Apare în Geneza, Iov, Isaia, 1 Împărați, 2 Cronici și Psalmi.
Marinarii plecau în misiuni de trei ani pentru a aduce înapoi totul, de la aur, argint și pietre prețioase, la fildeș și păduri de lux, la maimuțe și păuni.
Se presupune că aceste transporturi au reprezentat o mare parte din motivul pentru care regele Solomon s-a îmbogățit atât de mult. Evident, ar fi grozav să știm unde se afla această locație luxoasă, dar Ancient Pages spune că savanții se întreabă de 2.000 de ani.
Vechii traducători greci ai Vechiului Testament au plasat Ophir undeva în India, Sri Lanka sau Peninsula Malay. Alții au propus diverse părți ale Peninsulei Arabe.
Istoricul evreu Eupolemus a plasat-o pe o insulă din Marea Roșie. Dar există, de asemenea, dovezi că s-ar putea afla undeva în Africa, chiar dacă Africa duce o lipsă tristă de păuni.
În 1871, un geolog german a vizitat ceea ce este acum Zimbabwe și a anunțat că a găsit ruine care erau cu siguranță Ophir, iar afirmația sa a fost susținută de alți cercetători la acea vreme.
Matematicianul roman Ptolemeu și călătorul arab Ibn Batuta au scris amândoi despre un loc la fel de bogat ca Ofir, în actualul Mozambic, în timp ce egiptenii antici au înregistrat informații despre ținutul extrem de bogat Punt, cel mai probabil în Somalia de astăzi.
Dacă ambele locuri au fost reale, Punt și Ophir ar putea fi același lucru și s-ar putea afla în Africa de Est, dar cine știe?
