Adevăraţii locuitori ai Transilvaniei înainte de venirea ungurilor – explicaţia istoricilor

Transilvania a fost un teritoriu disputat de-a lungul secolelor de mai multe populaţii. Până la venirea ungurilor şi cucerirea zonei, între Carpaţi şi Tisa au trăit şi s-au amestecat mai multe neamuri. Specialiştii spun că daco-romanii au fost băştinaşii peste care s-au suprapus germanici, iranieni, turcici, dar mai ales slavi.

După două războaie istovitoare, în 106 d HR, împăratul roman Traian cucerea o parte din bogata Dacie. Mai precis era vorba de zona Transilvaniei, Banatului, Olteniei, dar şi o mică parte din Muntenia. Regiuni întinse în special din Moldova şi din Muntenia rămâneau în stăpânirea dacilor liberi, care au luat la rândul lor contact cu romanitatea prin schimburi economice, jaf sau ca federati.

Zona ocupată, dar în special nucleul transilvănean unde în apropierea fostei capitale dacice a fost amplasată şi capitala noii provincii, a fost puternic romanizată. Populaţia daco-romanică a fost integrată în imperiu şi ducea o viaţă după modelul civilizaţiei romane, aşa cum o arată şi numeroasele descoperiri arheologice din Dacia Traiană.

Liniştea provininciei este zguduită însă de numeroasele invazii barbare. Încă din 212, din vremea lui Caracalla, năvălesc în provincia Dacia goţii şi dacii liberi. Dacilor liberi şi goţilor li se alătură şi sarmaţii. Provincia era atacată în permanenţă şi jefuită. Împăratul Aurelian a decis să retragă trupele şi administraţia din această provincie. „Dacia nu va mai putea fi păstrată de imperiu. Prin aşezarea ei geografică, ea forma ca un intrând în lumea barbară. Năvălitorii izbeau întâi aici şi tot pe aci le era şi drumul de întoarcere”, precizează istoricul Constantin C. Giurescu în „Istoria românilor”.

Retragerea a avut loc în două etape. Prima din 271-272 cu retragerea armetelor din nordul Transilvaniei, iar apoi în 275 a celor din Banat şi Oltenia. Sunt păreri care indică o retragere generală doar în 275. Fosta provincie Dacia era lăsată în calea barbarilor. Din acel moment structura etnică a Transilvaniei şi viitorul regiunii cucerite în secolul X de unguri va fi influenţat de triburile barbare care se vor perinda prin zonă.

Daco-romanii au rămas în Transilvania

Majoritatea specialiştilor români şi descoperirile arheologice din Transilvania secolelor III-VIII arată că zona a fost locuită chiar şi după retragerea aureliană. În special de populaţia daco-romanică legată prin stilul de viaţă de pământurile natale. Astfel au rămas, spun istoricii, agricultorii şi păstorii. ”Istoria ne arată că în toate timpurile şi la toate popoarele mulţimea, aceea legată prin îndeletnicirile ei de pământul care o întreţine, mulţimea nu fuge. N-au fugit nici galloromanii în faţa francilor, n-au fugit nici italienii în faţa goţilor şi apoi a longobarzilor. Aşadar nici strămoşii noştrii, dacoromanii, n-au fugit în faţa gotilor. S-au retras, evident, în locuri mai ferite, prin păduri, prin văi ascunse, dar de plecat n-au plecat. Unde erau să se ducă de altfel plugarii, păstorii, micii meşteşugari, orăşenii fără avere din Dacia Traiană?”, preciza Giurescu.

Dincolo de argumentele de natură logică, Mircea Petrescu Dâmboviţa, un reputat arheolog român, arată că interesele romanilor continuau să vizeze regiunea fostei provincii Dacia. Pentru această afirmaţie se foloseşte de numeroase descoperiri arheologice. ”În perioada secolelor IV –VII interesele economice ale Imperiului erau canalizate la nord de Dunăre în direcţia de a cuprinde regiunile carpato-dunărene cât mai mult în sfera de activitate depinzând într-o anumită măsură şi de problemele privind aprozivionarea cu alimente şi materii prime. În anii de relativă linişte politică şi adesea nestingheriţi datorită interesului vital al migratorilor de a avea asigurată hrana trebuincioasă, romanicii carpato-dunăreni au putut obţine recolte de cereale sporite şi numeroase animale domestice, cu care plăteau dările impuse, comercializând totodată astfel de produse fie în oraşele de pe Dunăre, fie prin intermediul negustorilor din Imperiu.

Slavii şi rumânii în calea ungurilor

Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre slavi. Aceştia, arată Ioan Aurel Pop, dar şi Constantin C. Giurescu, au jucat rolul germanilor din vestul Europei. Slavii, triburi războinice, încep să pătrundă pe teritoriul de astăzi al României începând cu secolul al VI lea. Sunt amintiţi atât de Iordanes, dar şi de Procopius din Cezareea. Sunt războinici blonzi şi roşcaţi înarmaţi cu securi, lănci, scuturi şi arcuri cu săgeţi. Pătrunderea slavilor mai ales în Transilvania se generalizează în secolul al VII lea. ”La nord de Dunăre, deşi destul de numeroşi în comparaţie cu alţi migratori, slavii au sfârşit prin a fi asimilaţi de daco-romani, protoromâni şi români până prin secolul al XII.

Ei au exercitat asupra românilor anumite influenţe în domeniul vieţii materiale, al organizării social politice şi al limbii“, adaugă Ioan Aurel Pop. Slavii, precizează specialiştii, în ci