Messalina a fost cea de-a treia soție a împăratului roman Claudius şi una dintre cele mai cunoscute femei din istoria Romei antice, însă nu datorită moralităţii sale. A fost verişoară dreaptă a împăratului Nero şi de gradul doi a împăratului Caligula. Nici aceştia nu erau recunoscuţi pentru caracterul lor.
Valeria Messalina s-a născut în anul 17 d.Hr. după unele surse, sau 20 d.Hr. după altele, la Roma, fiind fiica Domitiei Lepida cea Tânără și a verișorului ei primar Marcus Valerius Messalla Barbatus.
Nu se cunosc prea multe informaţii despre copilăria şi adolescenţa Messalinei, însă se ştie că a avut o relaţie de iubire cu verişorul ei, Silius, cu care s-a căsătorit la vârsta de 14 ani, după care a divorţat.
Ulterior, Messalina a început o relaţie cu Claudius, cu care se spune că se înrudea. Cei doi s-au căsătorit în anul 38, deşi diferenţa de vârstă dintre ei era de 30 de ani. Valeria Messalina avea 18 ani (sau 20, după alte surse), în timp ce Claudius avea 48 de ani. Din relaţia lor s-au născut doi copii, un băiat şi o fată. Fiul lor, Britannicus, a murit la doar 14 ani. Fiica, pe nume Claudia Octavia, a devenit ulterior împărăteasă, după ce s-a căsătorit cu viitorul împărat Nero, verişorul mamei sale.
După asasinarea împăratului Caligula, din anul 41, la Roma s-a produs un haos politic. În urma unor întâmplări favorabile şi a corupţiei Gărzii Pretoriene, a ajuns pe tron Claudius. Astfel, Messalina a devenit împărăteasă.
Messalina, cea mai depravată împărăteasă din istorie
Odată cu ascensiunea la putere, Messalina a intrat în istorie printr-o reputație de femeie crudă, prădătoare și nesățioasă din punct de vedere sexual.
Lua decizii drastice, fără să-i pese de consecinţe. Printre numeroasele sale victimele se numără şi filosoful Seneca. Acesta a fost exilat de noua împărăteasă în insula Corsica, fiind acuzat de complicitate antiimperială. Denunţurile false, tortura, martorii mincinoşi şi închisoarea erau armele de bază ale Messalinei. Astfel, a devenit temută de slujitori şi chiar de către oficialii Romei, care nu îndrăzneau să-i iasă din cuvânt.
În contrast cu senzualitatea şi apetitul sexual al soţiei sale, împăratul Claudius avea un fizic demn de milă. Conform surselor istorice, arăta ridicol din cauza picioarelor strâmbe, al unui tremurat continuu al membrelor şi al bâlbâitului constant. Cu toate acestea, grotescul său dispărea în faţa erudiţiei şi a bunului simţ de care dădea dovadă în rezolvarea problemelor importante de stat. Aşadar, era un bun conducător, reorganizând administraţia centrală şi contribuind la modernizarea imperiului.
În acest timp, Messalina ducea o viaţă promiscuă.
„Trăia în desfrâu şi lăsa şi alte femei să îi urmeze exemplul spre destrăbălări. Multe dintre ele forţate de ea comiseră adultere în palat, în prezenţa şi sub ochii soţilor lor. Trimitea sclave să se culce cu împăratul, ca să îi sustragă atenţia de la faptele ei. Plătea tăcerea sau pedepsea pe cei ce voiau să-i denunţe desfrâul.”, a scris istoricul roman Dio Cassius despre Messalina.
Una dintre cele mai notorii povestiri despre aventurile Messalinei s-ar fi petrecut sub forma unei competiţii cu o prostituată. Timp de o noapte întreagă, Messalina şi prostituata ar fi concurat pentru a vedea care poate avea un număr mai mare de partenerei. Câştigătoarea ar fi fost Messalina, căreia i-ar fi trecut prin pat 25 de bărbaţi.
Un alt exemplu al vieţii desfrânate a Messalinei îl reprezintă relaţia cu tatăl său vitreg. După moartea soţului său, mama Messalinei s-a măritat cu Appius Silanus, guvernatorul regiunii de est a Spaniei. Din păcate pentru Silanus, Messalina a dezvoltat o pasiune pentru tatăl său vitreg. Acesta i-a refuzat avansurile repetate, dar acest lucru nu a fost pe placul Messalinei.
În anul 42, după ce a devenit împărăteasă, l-a convins pe Narcissus, secretarul lui Claudius, să-i spună împăratului că a avut un vis în care Silanus l-a înjunghiat pe acesta. Pentru a întări această premoniţie, ea însăşi i-a povestit împăratului că ar fi avut un vis asemănător. Atunci Claudiu, care credea cu tărie în astfel de premoniţii, a ordonat execuţia lui Silanus.
Împărăteasa Messalina a fost răpusă tot de desfârul său
Împăratul Claudius fie nu cunoştea – lucru greu de crezut, fie tolera aventurile soţiei sale. Cu toate acestea, fiecare om are limitele sale, iar când a aflat despre planul diabolic pe care împărăteasa îl pusese la cale, a acţionat decisiv.
Dincolo de aventurile sale multiple, Messalina a continuat relaţia cu tânărul patrician Gaius Silius. Relaţia lor era cunoscută, însă împăratul nu făcuse nimic în acest sens. Datorită Messalinei, Silius a devenit consul, dar acesta voia mai mult decât atât şi i-a propus iubitei sale să devină împărat. Cei doi au plănuit să se căsătorească, urmărind înlăturarea împăratului Claudius.
Împărăteasa a profitat de plecarea pentru un timp mai îndelungat la Ostia a lui Claudius şi s-a căsătorit cu Silius, despărţindu-se unilateral de împărat.
Narcissus, care căzuse în dizgraţia împărătesei, şi-a simţit viaţa pusă în pericol în urma acestei căsătorii nelegitime. A decis să acţioneze. Le-a instruit pe două dintre concubinele împăratului să-i prezinte acestuia situaţia şi să-l avertizeze despre pericolul care îl aştepta la întoarcere.
După ce aflat de aventura soţiei sale, Claudius l-a chemat pe Narcissus, care i-a dezvăluit tot ce întâmplase în ultimii ani de zile. Împăratul i-a conferit lui Narcissus puteri depline pentru a rezolva situaţia. Astfel, toţi amanţi Messalinei, în frunte cu Silius, au fost ucişi. Narcissus a realizat apoi că împăratul era pe punctul de a o ierta pe Messalina. Simţindu-se din nou în pericol, a acţionat pe cont propriu. Astfel, acesta a transmis centurionilor şi tribunului de gardă că ordinul lui Claudius era acela de a o ucide pe Messalina, fiind acuzată de complot împotriva împăratului.
Potrivit unor surse, Messalina a fost executată printr-un ordin dat de împărat, iar trupul ei a fost aruncat într-o groapă comună. Alte surse istorice susțin că Messalina și-a luat singură viața pentru a evita pedeapsa împăratului. Aceasta a murit în anul 48, la vârsta de 28 de ani.
Reputaţia Messalinei
După moartea Messalinei, Senatul Romei a ordonat o damnatio memoriae. Aceasta era o „condamnare a memoriei”, prin excluderea unei persoane din consideraţiile oficiale. Astfel, numele Messalinei a fost eliminat din toate spațiile publice și private, iar toate statuile ei au fost distruse.
Există unele teorii cu privire la distrugerea intenţionată a reputeţiei împăratesei. Istoricii Tacit și Suetoniu au fost cei care au scris despre aventurile sale, la 70 de ani după aceste evenimente, într-un mediu ostil liniei imperiale de care aparținea Messalina. Acuzaţiile de desfrânare la adresa împărătesei ar fi fost de fapt un rezultat al sancțiunilor politice care au urmat morții ei.
Cu toate că Messalina a fost una dintre cele mai controversate și dezbătute figuri din istoria romană, povestea vieții sale a inspirat literatura și arta de-a lungul secolelor care au urmat.
