CuriozitățiDescoperire

Cine a fost primul, oul sau găina? Răspunsul clar al științei

Cu siguranță, v-ați pus cel puțin o dată întrebarea: „Cine a fost primul: oul sau găina?” În schimb, biologii au un răspuns simplu și clar.

Cine a fost primul, oul sau găina?

Ați auzit de multe ori întrebarea „Cine a fost primul: oul sau găina?” Luată în mod metaforic, această întrebare este, de fapt, o meditație asupra inutilității determinării unui ciclu care se tot repetă. Puii provin din ouă, dar ouălele provin de la găini. Deci, care a fost primul?

Majoritatea oamenilor de știință vor spune, din start, că oul a fost primul. La nivelul lor de bază, ouăle sunt celule sexuale feminine. De asemenea, ele mai sunt denumite ouă dure, care pot fi depuse pe uscat (mai sunt cunoscute și drept ouă amniotice). Acestea au însemnat o schimbare majoră pentru vertebrate, conform livescience.com.

„Oul constituie un pas important în evoluția vertebratelor, deoarece a permis amnioților să se îndepărteze tot mai mult de apă”, a declarat Koen Stein, paleontolog la Institutul Regal Belgian de Științe Naturale.

Ce semnifică oul în evoluția vertebratelor

Înainte să apară ouăle cu coajă tare și gălbenușuri, vertebratele erau nevoite să se bazeze pe corpurile de apă pentru a se reproduce. Majoritatea amfibienilor se confruntau cu această limitare acvatică, mai ales că trebuiau să mențină ouăle gelatinoase pentru a supraviețui.

Totuși, oamenii de știință sunt de părere că primele ouă cu coajă au evoluat cu mult timp înainte de Jurasic, aproximativ 165 de milioane de ani în urmă. Se crede că ouăle au apărut în urmă cu 325 de milioane de ani, conform unui studiu efectuat de Centrul de Biodiversitate din cadrul Universității Texas din Austin, SUA.

„Asta înseamnă că oul a apărut cu mult timp înainte de găină”, a mai spus Stein.

Primele ouă ar fi avut probabil o textură de piele, la fel ca cele depuse de reptile și ornitorinci în prezent.

De asemenea, Koen Stein a studiat amănunțit și unele dintre cele mai vechi coji de ouă de dinozaur, care proveneau din perioada Jurasică, cu aproximativ 200 de milioane de ani în urmă. Acele ouă aveau coji exterioare extrem de subțiri, cu o grosime de doar 100 de microni.

„Aceasta este grosimea unui fir de păr uman”, a conchis Stein.

Cu toate acestea, pe baza analizei structurii lor, aceste ouă de dinozaur ar fi fost destul de rigide, precum porțelanul, mai degrabă decât flexibile.

Cum a evoluat găina

O altă idee ar fi că ouăle timpurii de dinozaur aveau coaja moale și, prin urmare, nu s-au păstrat atât de bine, potrivit unui studiu din anul 2020, publicat în revista Nature. Concluzia este că oul a fost clar înaintea găinii!

Găina (Gallus gallus domesticus) au evoluat dintr-o subspecie de păsări roșii de junglă (n.r. Gallus gallus), cu aproximativ 50 de milioane de ani în urmă.

Pe atunci, oamenii care trăiau în Asia de Sud-Est au domesticit pentru prima dată aceste păsări, undeva între anii 1650 î.Hr. și 1250 î.Hr., conform unui articol de cercetare din 2022 publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences

În timpul procesului de domesticire, ultimul strămoș al găinilor moderne ar fi depus un ou care conținea un embrion cu suficiente diferențe genetice pentru a-l face distinct de specia sa mamă. Puiul embrionar s-ar fi dezvoltat în ou înainte de eclozare. După care, atunci când ajungea la vârsta adultă, el urma să depună primul ou de găină. În acest mod, se poate spune că găina a luat naștere anterior oului embrionar.

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!