Întrupata din miturile lui Eneas tracul, supravietuitorul Troiei si cel al gemenilor Romulus si Remus, trufasa citateda a Antichitatii, centru si inima a imperiului cu acelasi nume, Roma îsi poarta cu mândrie si astazi cele peste doua milenii de istorie si legende.
Ab urbe condita!
Astfel a rasunat deasupra celor Sapte Coline, strigatul triumfator în latina care anunta fondarea Romei în anul 753 înainte de Hristos. Conform miturilor Lumii Antice, Roma a fost întemeiata si ridicata la rang de capitala în data de 21 aprilie 753 de catre doi frati gemeni, cu atribute de semizei. Este vorba evident de Romulus si Remus.
Tot conform legendelor se pare ca în decursul unei certe violente între cei doi, cearta care avea ca obiect locul amplasarii viitoarei asezari, Romulus l-a ucis pe Remus, iar orasul i-a preluat numele. Nu este singurul mit. Alta legenda ne povesteste despre o femeie misterioasa pe nume Roma, care a navigat spre Peninsula Italica alaturi de capetenia traca Eneas si restul supravietuitorilor caderii cetatii Troiei.
Din punct de vedere strict istoric si arheologic, se pare ca zona pe care a fost ridicata Roma era locuita înca din secolul unsprezece înainte de Hristos, dupa cum confirma urmele unor fortificatii stravechi de sub Colina Palatina.
Aproape toti istoricii antici romani în furnte cu Livius si Plutarh sustineau ca orasul cetate a fost fondat în anul 753, pe data de 21 aprilie. Se pare ca tot Romulus fondatorul este primul conducator care a instaurat traditia primilor regi romani.
Dupa Romulus, pe tronul cetatii a mai domnit un numar de sase regi pâna în anul 509 înainte de Hristos, când locuitorii s-au rasculat contra ultimului rege, Tarquinius Superbuis, si au instaurat republica romana.
Din acel moment, în toata istoria veche a Romei, locuitorii acesteia, fie ca erau plebei, patricieni, oameni liberi sau senatori, cu totii s-au temut de preluarea puterii de catre o singura persoana fapt care ducea deseori la istalarea unui monarh cu apucaturi tiranice.
Vechii romani credeau cu strasnicie în cele doua mituri distincte care explicau originea lor, cel al lui Romulus si Remus, alaturi de cel al navigatorului fugar Eneas.
Bizar sau nu, ambele mituri fondatoare se refera la asasinate politice în scopul obtinerii puterii absolute. Caci daca Romulus si-a ucis fratele geaman, iata ca si Eneas s-a vazut nevoit sa-si ucida rivalul, pe Turnus, în lupta dreapta. Sfârsitul sângeros al miturilor explica partial radacinile sângeroase ale istoriei ulterioare a Romei, alaturi de perioadele deloc rare de razboaie civile.
Romulus si Remus, Eneas si asezarea Alba Longa
Originea divina si destinul aparte al personajelor mentionate provin fara îndoiala dintr-o perioada îndepartata, când adevarul istoric se contopea cu fantezia populara.
Se crede ca gemenii s-au nascut în urma relatiei dintr-o vestala virgina pe nume Rhea Silvia si zeul Marte. Rhea este nevoita sa-si abandoneze pruncii imediat dupa nasterea acestora, doar ca sclavul caruia i se încredintase aceasta porunca se decide sa-i salveze.
În loc sa-i ucida, sclavul îi aseaza într-un cos de rachita pe care îl pune în apele râului Tibru. Copiii plutesc în siguranta pâna cînd cosul se opreste pe viitoarea Colina Palatina, unde sunt gasiti de o lupoaica cu pui care-i adopta si-i hraneste.
Pruncii au fost descoperiti ulterior în vizuina lupoaieci de catre un pastor pe nume Faustulus care-i adopta, crescându-i alaturi de sotie ca pe proprii sai fii. La maturitate, cei doi îsi descopera originea si îl reistaleaza pe tron ca rege pe bunicul lor, tatal Rheei Silvia.
Mostenitori ai tronului, cei doi intra în conflict asupra locului care avea sa fie piatra de fundament a noii capitale. Romulus prefera Colina Palatina, iar Remus Colina Aventina. Cei doi se cearta, conflictul culminînd cu momentul în care Remus darâma un zid proaspat ridicat de Romulus, iar acesta înfuriat, îsi ucide fratele.
În ciuda fratricidului, Romulus întareste fortificatia pe care o numeste Roma, iar asezarea începe sa atraga tot mai multi oameni din împrejurimi.
Legenda lui Eneas din Eneidele lui Vergilius a fost scrisa la sfârsitul unui îndelungar razboi civil în Roma, precum si în vremurile tulburi ale unor schimbari politice majore, în care Republica Romana ajungea sa fie condusa de Augustus.
Poetul antic Vergilius si-a scris opera principala, Eneida în timpul primei decade a conducerii lui Augustus. Poemul reproduce un mit mai vechi despre aventurile lui Eneas, un print troian care a scapat din cetate imediat dupa ce grecii aheeni au incediat-o. Eneas a reusit sa fuga alaturi de tatal sau, fiul sau cel mic si alti câtiva refugiati troieni. Eneas avea cu el o statuie sacra salvata din mîinile grecilor, intitulata Palladium.
Primele sase carti ale Eneidei relateaza despre calatoriile lui Eneas în cautarea unor tarâmuri sigure, precum si despre popasul sau în Cartagina condusa pe atunci de regina Dido. Între cei doi se pare ca a fost o relatie deosebit de pasionala, caci, dupa ce Eneas si oamenii sai parasesc Cartagina si se îndreapta spre Peninsula Italica, regina Dido se sinucide, nu înainte de a-i blestema pe Eneas si pe toti descendentii acestuia.
Blestemul explica la nivel mitologic rivalitatea istorica dintre romani si cartaginezi. Ultimele sase carti ale Eneidei ne relateaza despre sosirea si stabiliere lui Eneas în Italica precum si încercarile sale de a gasi pamânturi pentru oamenii sai si de a stabili aliante cu localnicii.
Cu toate acestea, va izbucni un razboi între tracii lui Eneas si rutuli, un trib local condus de regele Turnus.
Cu toate ca legendele despre Eneas sunt anterioare celor cu Romulus si Remus, mitul fondatorului trac nu a fost edificat definitiv decât dupa opera poetului Vergilius.
Acest fapt nu a servit doar la cimentarea mitului Eneidei dar a serivit mai ales ca motiv de propaganda pentru legitimitatea domniei lui Augustus. Mai departe, scrierile lui Vergilius mentioneaza Razboaiele Punice, victoria lui Octavian de la Actiom asupra lui Marc Antoniu si Cleopatrei precum si despre maretia lui Eneas oglindita în bravura descendentilor sai Iulius Cezar si Augustus.
În cele din urma Eneas nu a fondat Roma, dar a devenit stramos si tata al poporului roman.
Adevaratii fondatori ai stralucitoarei citatele a Antichitatii s-au dovedit a fi descendentii sai.
Miturile curg mai departe povestindu-ne despre Eneas, si el un semizeu, fiu al zeitei Afrodita si al muritorului Anchises, care a fugit din Troia în flacari alaturi de fiul sau, Ascanius. Dupa numeroase aventuri si peripetii, cei doi au ajuns în asezarea Laurentum de pe coasta de vest a Peninsulei Italice.
Acolo, Eneas s-a recasatorit cu Lavinia, fiica unui rege bastinas pe nume Latinus. Eneas a fost cel care a fondat asezarea Lavinium în onoarea noii sale sotii. Ulterior, Ascanius a decis sa fondeze o noua asezare denumita Alba Longa de la Muntii Alban din apropiere. Alba Longa a fost locul unde de-abia peste douazeci de generatii de la stramosul Eneas, aveau sa se nasca cei doi gemeni, Romulus si Remus.
