DEZVĂLUIRI INCREDIBILE. Misterele din Munții Buzăului: comori blestemate, dispariții inexplicabile și enigmatica Țară a Luanei

Misterele din Munţii Buzăului sunt, încă de pe vremea lui Ceaușescu, un subiect de dezbatere printre împătimiţii fenomenelor paranormale, numai că atunci nu se auzea la foarte multă lume. Relatări despre dispariţii inexplicabile ale unor persoane, despre mormintele uriaşilor, apariţii de OZN-uri sau defectări ale aparaturii electrice sunt frecvent publicate și povestite de diferite persoane, mai mult sau mai puțin specializate.

Cercetătorul Vasile Rudan, susţine că Munţii Buzăului sunt cunoscuţi ca regiune unde se manifestă fenomene ciudate. Tocmai de aceea, generalul Ilie Ceauşescu a stabilit aici o subunitate cu un caracter ocult, pentru cercetare, dar şi pentru a antrena soldaţi pentru „unitatea de paranormali“ pe care voia s-o înfiinţeze. Însuşi Rudan ar fi fost parte a echipei de extrasenzoriali care au fost dislocaţi în Munţii Buzăului pentru a efectua teste.

Mistere în Munţii Buzăului: dispariţiile misterioase ale unor brăileni La Bozioru; ghizii locali sunt întrebaţi deseori de turişti despre povestea dispariţiei unor brăileni, la începutul anilor ’80, despre care au citit în presă.

O primă referire la aceste dispariţii face Dan Fodor, în „Monitorul de Iaşi“. El relatează într-un număr al publicaţiei despre doi brăileni, care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, iar într-un loc numit „La Tihărie“ unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!“. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi apoi a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece persoane, unele din Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat, după care a disparut si el. „Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată”, scria Adina Mutăr în „Formula As“. Unele persoane ar fi dispărut ca apoi să apară în alt loc, după o anumită perioadă, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cum reiese din povestirile sătenilor, adunate de profesorul de română din comuna Bozioru, Ilie Mândricel.

Cerul de la Bozioru, o poartă între lumea reală şi cea a sfinţilor

Oamenii de știință sunt singurii care au putut măsura frumuseţea aceasta cerească, prin grade Kelvin, care pe cerul de la Bozioru măsoară valoarea de peste 23.000. Incredibil chiar şi pentru oamenii ştiinţei, ei nu-şi pot explica ce se poate întâmpla cu cerul de la Bozioru, întrucât albastrul cerului abia depăşeşte valoarea de 16.000 de grade Kelvin deasupra marilor oraşe. Această diferenţă este imensă şi atrage foarte multe semne de întrebare, deopotrivă pentru oamenii de ştiinţă, dar poate mai mult pentru cei ai locului care cred că zona este sacră şi de aceea vortexurile şi spiralele care se formează aici pe albastrul cerului creează o poartă între lumea reală şi cea de dincolo de cer, lumea sfinţilor şi a îngerilor.

Mistere în Munţii Buzăului: flăcările care joacă pe comori

În povestirile bătrânilor sunt referiri şi la oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliţi din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de către „spirite“. Deasupra fostului schit Găvane, pe Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind pricepuţi în interpetarea semnelor, s-au grăbit şi au săpat. Comoara de aici era însă „juruită“, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şi draci, care le-au luat minţile şi i-au dus în alte locuri“. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicaţi şi aruncaţi de acele spirite ce păzeau comoara.

O altă poveste se referă la un oarecare Mătăreanu care, săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămână, departe de acest loc, într-o poiană, în pădure, unde l-au găsit oamenii „cam zăpăcit la cap“. Acesta uitase şi cum se numea.

Mistere în Munţii Buzăului: dispariţiile misterioase ale unor brăileni

La Bozioru, ghizii locali sunt întrebaţi deseori de turişti despre povestea dispariţiei unor brăileni, la începutul anilor ’80, despre care au citit în presă.

O primă referire la aceste dispariţii face Dan Fodor, în „Monitorul de Iaşi“. El relatează într-un număr al publicaţiei despre doi brăileni, care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, iar într-un loc numit „La Tihărie“ unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă.

Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!“. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi apoi a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece persoane, unele din Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat, după care a disparut si el. „Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată”, scria Adina Mutăr în „Formula As“.

Unele persoane ar fi dispărut ca apoi să apară în alt loc, după o anumită perioadă, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cum reiese din povestirile sătenilor, adunate de profesorul de română din comuna Bozioru, Ilie Mândricel.

În Munţii Buzăului întâlnim şi legende despre uriaşi

În Scăieni, cel mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete umanoide care măsurau peste 2,5 metri. Ceea ce a frapat în mod deosebit era dimensiunea craniilor, care erau cât „dovlecii de prăsilă”. Descoperirea a fost făcută absolut întâmplător, când oamenii au vrut să planteze o livadă de meri pe o colină din zonă. Scheletele erau intacte, iar lângă ele au fost găsite mai multe fragmente de oale. Oamenii au continuat să sape şi au dezgropat câteva schelete, dar apoi au decis să lase restul mormintelor intacte şi au încercat să sape printre ele. Ei sunt convinşi că scheletele descoperite aparţin uriaşilor despre care vorbeau legendele din bătrâni. În vechime, cu mult înainte ca localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de uriaşi sau „tartari”. Legenda spune că aceştia ar fi construit două subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zonă în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre. De asemenea, pe muntele Tainiţa există un loc unde în stâncă sunt săpate “scaune” domneşti a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile.

“Legenda uriaşilor care au trăit pe Pământ se sprijină pe fapte reale şi se cere investigată de către cercetători oneşti, fără idei preconcepute. Pentru localizarea gropilor în care au fost înhumaţi uriaşii din vechime, se folosesc în prezent metode tehnice complicate şi neperformante, cu scopul tergiversării viitoarelor descoperiri. De ce nu se foloseşte detecţia extrasenzorială, procedeu prin care se poate determina operativ şi cu precizie orice lucru îngropat în pământ?”, spune Rudan, într-un articol publicat pe portalul jurnalparanormal.ro.

“Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uităm toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatul. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam că e doar o vorbă. Uite că nu a fost doar vorba“, a povestit nea Ilie Drăgoi.

“Păi, în plan era să se planteze livadă. Am strâns scheletele şi cioburile şi le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit că au ajuns la Bucureşti. Au fost şi măsurate. Aveau în jur de 2,40 metri“, le-a spus Ilie Drăgoi jurnaliştilor.

Arealul enigmatic, numit de localnici „Ţara Luanei“ Munţii Buzăului, mai ales zona care ascunde misterioasele aşezări rupestre de la Nucu, Aluniş şi Ruginoasa, atrag ca un magnet turişti pasionaţi de legende. Una dintre poveşti, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară.

Diana Gavrilă şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre. A învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o la bătrâni în variante foarte asemănătoare între ele și o povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care se încumetă să viziteze ansamblul rupestru format din Bisericuţa lui Iosif, Chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes.

Babele de la Ulmet (Trovanţi)

„Babele de la Ulmet“, aşa cum au fost denumite de localnici, au forme dintre cele mai ciudate, de farfurii zburătoare, carapace de ţestoase ori bile sferice. Acestea ajung sa cântărească şi căteva tone si au dimensiuni până la aproximativ 2,5 metri. Din punct de vedere ştiinţific , trovanţii sunt forme de micro relief care se dezvoltă în straturile de nisip, datorită apelor subterane calcaroase care le spală şi le sedimentează în timp. Modul de formare al trovanţilor este acelaşi cu cel al perlelor. Întregul proces determină creşterea acestor formaţiuni, din inima pământului către suprafaţă, tocmai de aceea, ineditele forme de relief primind popular numele de „pietre vii”.

Datorită aspectului foarte bizar şi asemănarii izbitoare cu navele extraterestre, în jurul trovanţilor s-au ţesut foarte multe legende. Unii localnici spun că au fost aruncate de titani în urma unui război, alţii povestesc că unul dintre bolovani ar fi fost dislocat şi mutat din locul lui de o forţă nevăzută. O altă povestioară spune că din străbuni se cunoaşte faptul că aceste “pietre vii” aduc spor în casă şi noroc. Oamenii locului cred, că după ploaie apar mici trovanţi, care în timp vor înghiţi nisip şi se vor face mari,

„Bunica mea ştia destul de bine care-i rostul pietrelor. Mereu ne-a zis că au putere de la Dumnezeu să te facă bine. Trebuie doar să le atingi şi scapi de supărări” susţine Aneta Anghel (69 de ani) o localnică din Ulmet.

Cât la sută este adevăr, nu cred că vom afla vreodată, dar cert este faptul că această platformă întinsă are un aspect miraculos şi parcă unele poveşti ai tinde sa le crezi.