Într-o zi, umanitatea va înceta să existe. Ca toate speciile, vom dispărea ori vom evolua către o altă specie. Ultima variantă pare, evident, preferabilă, dar care sunt şansele să se întâmple astfel? Întâi, veştile bune: timpul este de partea noastră.
Speciile de mamifere subzistă aproximativ 1 milion de ani, înainte de a dispărea ori de a evolua în altă specie; aşadar, am mai avea circa 800.000 de ani la dispoziţie. Dar asta înseamnă că suntem de acord că am fi doar o altă specie de mamifere. Tentant este să considerăm că suntem atât de diferiţi că regulile jocului s-au schimbat odată cu apariţia noastră pe Pământ şi regulile valabile pentru celelalte specii nu ni se aplică. Dar suntem oare atât de diferiţi?
Să vorbim în primă instanţă despre evoluţie. Sunt două ingrediente esenţiale: variaţia şi selecţia. Elementul generator al variaţiei este mutaţia genetică şi cu siguranţă noi nu suntem feriţi de aceasta; în fapt, se pare că rata mutaţiilor este mai mare la oameni, conform lui Christopher Wills, de la Universitatea California, San Diego.
Medicina modernă a afectat regulile selecţie naturale în privinţa speciei umane.
Noi am schimbat însă regulile selecţiei naturale. În genere, indivizii care sunt mai bine adaptaţi la mediu au mai multe şanse de a supravieţui şi de a transmite genele lor altor fiinţe umane. Mai este adevărat acest aspect al selecţie naturale, în condiţiile medicinei moderne, care a crescut şansele tuturor de a supravieţui?
Progresele în analiza genomului indică faptul că selecţia naturală funcţionează încă. Un studiu publicat în volumul 437 al revistei Nature arată că în jur de 1800 de variaţii genetice au devenit comune în ultimii 50 de mii de ani. Un alt studiu, publicat în volumul 104 al revistei Proceedings of the National academy of Sciences, afirmă că, de fapt, selecţia natură s-a accelerat în timp, probabil pentru că prin colonizarea întregii planete şi crearea unor culturi complexe am creată o largă varietate de noi condiţii care favorizează selecţia.
Peste câteva milioane de ani urmaşii noştri vor fi acumulat atât de multe mutaţii genetice, încât nu vor mai putea procrea cu oamenii cu bagajul genetic de astăzi.
Cercetătorul Stephen Stearns de la Universitatea Yale, ale cărui cercetări indică o continuă evoluţie a populaţiei umane este de opinie că nu există niciun motiv pentru care noi, oamenii, ne-am opri din evoluţie. Fără o forţă care să aibă capacitatea de a bloca evoluţia, vom continua să evoluăm la nesfârşit. Paleontologul Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra crede că peste câteva milioane de ani urmaşii noştri vor fi acumulat atât de multe mutaţii genetice, că nici măcar nu vor mai putea procrea cu oamenii cu bagajul genetic de astăzi. Noii oameni vor fi recunoscuţi probabil ca hominizi, dar cum vor arăta exact nimeni nu poate prevedea.
Evenimente dramatice
Evenimente dramatice ar putea grăbi lucrurile. Filozoful Daniel Dennett consideră că o pandemie ar putea reduce rapid populaţia la 10 procente ori mai puţin din cea existentă astăzi. În funcţie de cine va putea supravieţui, s-ar putea naşte o nouă specie.
Schimbări climaterice majore ar putea avea efecte similare. Iar dacă unii oameni vor părăsi Pământul pentru o altă planetă, atunci apariţia unei noi specii pare inevitabilă.
Evoluţiile tehnologiei reproductivă ne-ar putea permite să ne direcţionăm evoluţia prin alegerea caracteristicilor celor mai dezirabile pentru copiii noştri. Am putea chiar decide să devenim superoameni, dacă progresele din domeniul computerelor, al roboţilor, biotehnologiei şi nanotehnologiei ne vor permite să reconstruim şi să ne extindem corpul şi creierul. Foarte puţini vor fi cei care vor rămâne de-o parte de acest nou curent.
Extincţia speciei umane
De asemenea, extincţia speciei noastre este şi ea o posibilitate. În sălbăticie, extincţia survine dintr-o serie de motive, ca pierderea diversităţii genetice, din cauza prădătorilor ori ca urmare a competiţiei cu alte specii. Dar dat fiind că omul domină toate celelalte specii, niciunul dintre motivele enumerate nu pare a fi valid în cazul nostru.
Dar noi putem fi proprii noştri inamici, provocând o distrugere a mediului atât de gravă, încât să ne semnăm sentinţa la dispariţie. Pe de altă parte, nu avem sub control evenimente care au mai produs dezastre în trecut şi de care viitorul nu este ferit, ca ciocnirea cu asteroizi, supervulcani şi alte asemenea cataclisme. Mai există şi posibilitatea ca omul, dominat de curiozitatea sa de nestăpânit, să-şi creeze o nouă formă de anihilare, poate prin intermediul unor particule atomice ori al unor forme de viaţă create în laborator.
Deşi nu putem prezice viitorul omului, putem afirma un lucru cu certitudine: existenţa noastră nu este mai mult decât o trecere rapidă prin timp, ca o lovitură de bici.
