La 18 martie 1314, Jacques de Molay și alți câțiva templieri, după ce au suportat tortura și multe alte umilințe, au fost trimiși la moarte. De Molay era un bătrân, obosit de viață și mândru de realizările sale. Știa că tragedia care i-a atins pe frații săi și pe el însuși a fost rezultatul unor scheme. De asemenea, era conștient că regele Franței a decis să tortureze și, în cele din urmă, să execute oameni nevinovați – cavalerii loiali ai Franței. Astfel, când a murit , i-a blestemat pe toți cei care i-au dorit moartea.
Ordinul Templierilor, cunoscut și sub numele de Templieri, Cavalerii Templieri sau Ordinul Templului lui Solomon, a existat timp de aproape două secole în Evul Mediu. Povestea lor a început în jurul anului 1129, când au devenit un grup favorizat în întreaga creștinătate. Au crescut rapid, deoarece mulți au vrut să se alăture grupului de cavaleri cu mantile albe distincte decorate cu crucea roșie. Au fost luptători foarte pricepuți în timpul cruciadelor și au avut tehnici financiare inovatoare, care au devenit o formă timpurie a activității bancare moderne. Templierii au fost, de asemenea, mari constructori de fortificații în Europa și Țara Sfântă.
Ultimul Mare Maestru al Ordinului Templier
Jacques de Molay s-a născut c. 1243 d.Hr. El a fost al 23-lea și ultimul Mare Maestru al ordinului Cavalerilor Templieri. El a condus Ordinul din 20 aprilie 1292 și a fost marele său reformator.
Există puține povești reale despre el și multe mituri, dar există puține informații certe despre rădăcinile și viața sa. O legendă spune că în timpul călătoriei sale prin Camino de Santiago, la sfârșitul secolului al XIII-lea, și-a lăsat sabia în castelul Ponteferrada din Spania.
După cum am menționat, templierii au luptat în cruciade, ceea ce le-a adus mulți bani. De Molay a petrecut mult timp și în Orientul Mijlociu și, în cele din urmă, a devenit șeful Ordinului.
Hirotonirea lui Jacques de Molay în 1265 ca și Cavaler Templier. Pictură de Marius Granet (1777-1849)
În acel moment templierii erau renumiți pentru că aveau o comoară legendară. Regalii și nobilii Europei credeau că sunt foarte bogați și unii chiar credeau că în timpul vizitei în Orientul Mijlociu templierii redescoperiseră comoara regelui Solomon și o luaseră pentru ei.
Ascultând aceste zvonuri, regele Franței, Filip al IV-lea, a decis să împrumute bani de la Ordin, crezând că ar putea face acest lucru fără limite. Templierii erau buni în gestionarea banilor, dar când i-au împrumutat cuiva, se așteptau să primească rambursarea.
Acesta a fost începutul sfârșitului pentru templieri – Filip al IV-lea al Franței nu avea de gând să-și ramburseze datoria profundă față de Ordin. În loc să dea banii înapoi templierilor, a decis să profite de situație. El a cerut sprijinul papei Clement al V-lea, iar în 1307 mulți membri ai Ordinului au fost arestați în Franța. Coșmarul torturilor pentru a primi mărturisiri false care dovedeau că templierii au colaborat cu diavolul a început. De Molay a fost, de asemenea, eliberat de atribuțiile sale prin ordinul Papei Clement al V-lea în 1307.
Execuția templierilor
Datorită ordinelor lui Filip al IV-lea, torturile asupra templierilor au fost finalizate în cele mai terifiante moduri cunoscute. Unul câte unul, bărbații torturați de Inchiziția Medievală, au dat mărturisiri false pentru a-și opri suferința. Cu toate acestea, Marelui Maestru și-a retras mărturisirea și Philip a decis să-l ardă pe rug pe insula din fața catedrala Notre Dame de Paris.
Jacques de Molay a fost condamnat la moarte în 1314, din Cronica Franței sau a Sfântului Denis.
După șapte ani lungi, Jacques de Molay nu a mai fost torturat, iar cardinalii au convenit asupra lui pedeapsa cu moartea. Potrivit martorilor oculari ai execuției, de Molay nu dădea niciun semn de teamă și a încercat să nu arate durere în timpul morții sale lente pe rugul aprins.
Majoritatea rugurilor au fost pregătite în așa fel încât victimele să moară rapid. Cu toate acestea, în cazul lui De Molay, au pregătit un rug care arde încet. Înainte de a muri, s-a mai auzit încă o dată vocea sa tunătoare. Rezultatele discursului s-ar putea să fi determinat regele și cardinalii să regrete că nu i-au permis să moară în câteva minute, la fel ca ceilalți cavaleri.
Un blestem care a speriat toată Europa
În timp ce ardea pe rug, De Molay l-a blestemat pe regele Filip al IV-lea al Franței, descendenții săi, papa Clement al V-lea și pe toți ceilalți care i-au plănuit moartea. De Molay a spus că în decurs de un an și o zi, Clement al V-lea și Filip al IV-lea vor muri. El a mai spus că linia genealogică a lui Philip nu va mai domni în Franța.
Templierii au ars pe rug. ( Domeniu public )
S-a întâmplat așa cum și-a dorit De Molay, iar moartea a venit mai întâi pentru Clement. A pierdut o bătălie cu o boală gravă pe 20 aprilie 1314.
La scurt timp după Papa, Filip a murit de un accident vascular cerebral în timp ce vâna.
O moarte tragică a fost, de asemenea, destinul tuturor succesorilor lui Philip. Între 1314 și 1328 toți cei trei fii și nepoți ai regelui francez au murit. În termen de paisprezece ani de la moartea lui De Molay, Casa Caped nu mai exista – după ce a rezistat 300 de ani.
A fost real blestemul lui De Molay? Sau Cavalerii săi au realizat răzbunarea Marelui Maestru? Povestea ultimului Mare Maestru și blestemul său oribil au creat un șoc în toate curțile europene. De asemenea, a stricat politica Franței, deoarece unii dintre conducători se temeau de colaborarea cu familia regală blestemată.
Inspirație după blestem
Această poveste a devenit un subiect principal al celebrei serii de romane istorice ale lui Maurice Druon (Regii blestemați). Cărțile au fost publicate în anii 1955 și 1977 și descriu realitatea vremurilor lui De Molay. De asemenea, au fost adaptate în mai multe filme și miniserii de televiziune.
În septembrie 2001, Barbara Frale, paleografă italiană la Arhivele secrete ale Vaticanului, a descoperit un document cunoscut sub numele de Pergamentul Chinon. Acesta susține că în 1308 papa Clement al V-lea i-a absolvit pe Jacques De Molay și restul conducerii Cavalerilor Templieri de acuzațiile aduse împotriva Inchiziției. Șase ani mai târziu, Vaticanul a publicat documentul ca o ediție limitată de 800 de exemplare.
În iunie 2011, Papa Benedict al XVI-lea și-a cerut scuze pentru uciderea lui De Molay și a recunoscut că a fost victima unor acuzații false. La secole după ce a avut loc tragedia, Vaticanul a recunoscut că papa a sprijinit crimele, deși templierii nu erau vinovați.
