Un lingvist italian le dă cu tifla romaniștilor: Romanii nu au încercat niciodată să își impună limba

Dacă vreți să aflați mai multe lucruri adevărate despre geto-daci și cultura lor, soluția nu este să consultați istoria în varianta oficială scrisă de istoricii din România, ci să mergeți în Italia pentru a discuta cu istoricii și lingviștii italieni. Acolo veți găsi mult mai multe informații corecte și, ceea ce este mai important, MULT MAI MULT RESPECT pentru strămoșii noștri.

Astăzi, teroria falsă a romanizării geto-dacilor este tot mai mult slăbită de noile dovezi aduse în prim plan, de noile puncte de vedere pe care le prezintă unii specialiști. În acest context, un important lingvist italian, Carlo Tagliavini, ne spune următoarele: ,,Din punctul de vedere al lingvisticii romanice ar fi bine să se rețină două lucruri: noțiunea de romanitate a fost o noțiune esențial politică, iar romanii nu și-au propus nicicând o asimilare violentă a populațiilor supuse, și nu au încercat nicicând să-și impună limba lor.” (Le origini delle lingue neolatine, Bologna, Pàtron EDITORE, 1982, p. 97.)

Ce poate fi mai clar decât atât? Romanii nu și-au impus cu forța limba și cultura și a presupune că geto-dacii, care au luptat împotriva romanilor încă cel puțin 200 de ani după războaiele dintre Traian și Decebal, s-au romanizat în același timp în care se războiau cu ei, de bună voie și nesiliți de nimeni, arată o fractură logică care frizează nebunia!

Desigur, promotorii romanizării, atunci când simt că nu prea stă în picioare teoria potrivit căreia geto-dacii s-au romanizat după venirea lui Traian (mai ales cei aflați în afara granițelor imperiului) o dau cotită și ne spun că, să vezi, romanizarea s-a petrecut pe nesimțite, încă de dinainte de Burebista, geto-dacii fiind atât de fascinați de cuvintele latine, care au ajuns pe la ei prin intermediul negustorilor, încât și-au abandonat treptat limba, cultura, tradițiile, autoromanizându-se. Cu alte cuvinte, ceea ce nu au reușit romanii în 500 de ani de ocupație cu alte popoare, s-a petrecut miraculos în lumea geto-dacilor, fără ca măcar romanii să fie acolo, ca stăpâni.

Ideea este că militarii și coloniștii romani aduși în Dacia, după anul 106, nu ar fi putut romaniza populația geto-dacică nici dacă și-ar fi propus asta, pentru că majoritatea lor NU ERAU LATINI, ci oameni aduși din toate colțurile imperiului, cu tot cu limba și tradițiile proprii. Chiar și dacii care au fost incluși în armata romană, după aceea, fiind duși în celălalt capăt al Imperiului, au ajuns acolo, în Britania sau în alte locuri, cu propria limbă și cu propriile tradiții.

Ceea ce îi doare însă cel mai tare pe artizanii romanizării închipuite este faptul că până și ideea că latina ar fi stat la baza celorlalte limbi romanice este contestată astăzi de lingviștii străini, care spun că latina este doar o soră sau o verișoară a limbilor romanice, și nu mama lor. Cu alte cuvinte, tot mai mulți specialiști atrag atenția asupta faptului că limba latină și celelate limbi romanice, inclusiv româna, sunt dezvoltări paralele ale unei limbi mai vechi, care este rădăcina lor comună. Iar în acest context, cei care vor să înțeleagă mai multe ar trebui să arunce o privire și pe Dicționarul Etimolgic al Limbii Române, bazat pe cercetările de indo-europenistică scris de dr. Mihai Vinereanu.

În același timp, să ia aminte și la ce spun alți lingviști străini! Iată un exemplu:

Carme Jimenez Huertas, lingvist spaniol: „Limbile romanice provin din ceva comun; e clar că au o aceeași origine, o limbă mamă, care NU ESTE LATINA! Latina este o soră, sau mai degrabă o verișoară a limbilor romanice, nu mama lor!!! Să ne înțelegem – nu neg influența latinei, dar este ulterioară, o influență din Evul Mediu… Limbile romanice se vorbeau aici. Nu au venit de niciunde, erau limbi autohtone…” (Interviu luat de Alicia Ninou)