SECRETUL de la Rosia Montana, pastrat timp de 36 de ani! Marturia unui miner care a fost acolo “Era urias! Sigur NU ERA OM”
Roșia Montană, situată în Munții Apuseni, este renumită pentru bogățiile sale minerale și istoria sa antică, datând din vremea romanilor. Însă, dincolo de aurul și galeriile romane, regiunea ascunde și povești misterioase care au captat imaginația publicului. Una dintre cele mai intrigante este legată de o presupusă descoperire din 1976, ținută secretă timp de 36 de ani, până în 2012. Un miner, Ion Mois, ar fi declarat despre această descoperire: „Era uriaș! Sigur NU ERA OM”. Ce anume s-a găsit în adâncurile minelor de la Roșia Montană și de ce a fost ascuns atât de mult timp? Acest articol explorează această poveste, bazându-se pe relatările disponibile, dar și pe contextul istoric și arheologic al zonei, subliniind lipsa dovezilor științifice.
Descoperirea din 1976: Scheletul uriaș
Conform unor relatări neconfirmate, în iarna anului 1976, în timpul operațiunilor miniere din galeria Hiperboreana, situată sub satul Corna din Roșia Montană, minerii au făcut o descoperire șocantă: un schelet de aproximativ 10 metri lungime. Acest schelet, descris ca fiind de proporții colosale, nu părea să aparțină unei ființe umane obișnuite. Minerul Ion Mois, unul dintre cei patru supraviețuitori ai echipei care a participat la excavare, ar fi descris scheletul ca fiind „uriaș” și „sigur nu era om”, sugerând o posibilă legătură cu mitologia hiperboreenilor, o civilizație legendară menționată în textele antice.
Se spune că descoperirea a fost atât de neobișnuită încât autoritățile comuniste au decis să o ascundă. Scheletul ar fi fost transportat în secret la Moscova pentru analize suplimentare, iar galeria Hiperboreana a fost închisă și sigilată la ordinul Securității. Relatările mai menționează că mai mulți mineri implicați în excavare au murit în circumstanțe neclare, ceea ce a amplificat aura de mister din jurul evenimentului.
| Aspect | Detalii |
|---|---|
| Data descoperirii | Iarna 1976 |
| Locația | Galeria Hiperboreana, Valea Cornei, sub satul Corna, Roșia Montană |
| Descriere | Schelet de ~10 metri lungime, considerat „non-uman” |
| Mărturie | Ion Mois, miner supraviețuitor: „Era uriaș! Sigur NU ERA OM” |
| Acțiuni | Scheletul trimis la Moscova; galeria sigilată de Securitate |
Secretul păstrat 36 de ani
Motivul exact pentru care această descoperire ar fi fost ținută secretă timp de 36 de ani rămâne speculativ. În contextul regimului comunist din România, este posibil ca autoritățile să fi dorit să evite speculațiile care ar fi putut submina ideologia oficială sau să fi considerat că o astfel de descoperire ar fi atras atenția internațională nedorită. De asemenea, operațiunile miniere din Roșia Montană erau o prioritate economică, iar o descoperire de această natură ar fi putut încetini sau complica exploatarea.
Secretul ar fi rămas ascuns până în 2012, când o nouă expediție geologică în galeria Hiperboreana a readus povestea în atenția publicului. Relatările despre scheletul uriaș au început să circule pe internet, în special pe rețelele sociale, unde au devenit virale, stârnind dezbateri și speculații.
Descoperirea din 2012: Placa de piatră cu aur
În februarie 2012, o echipă de geologi, urmărind un filon de aur în galeria Hiperboreana, ar fi descoperit o placă de piatră masivă, cu dimensiunile de 12 metri lungime, 6 metri lățime și 3 metri înălțime, cântărind aproximativ 1.700 de tone. Analizele de laborator ar fi arătat că placa era compusă din 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% praf de aur de 50 de carate, conținând circa 900 de tone de aur. Această compoziție neobișnuită a sugerat utilizarea unei tehnologii avansate, necunoscute în prezent, ceea ce a alimentat speculațiile despre o civilizație antică avansată.
Se spune că această placă a fost descoperită în același loc unde fusese găsit scheletul în 1976, ceea ce a întărit legătura dintre cele două evenimente. Cu toate acestea, la fel ca în cazul scheletului, nu există dovezi științifice care să confirme existența acestei plăci.
| Aspect | Detalii |
|---|---|
| Data descoperirii | Februarie 2012 |
| Locația | Galeria Hiperboreana, Valea Cornei, sub satul Corna, Roșia Montană |
| Descriere | Placă de piatră: 12 m lungime, 6 m lățime, 3 m înălțime, ~1.700 tone |
| Compoziție | 15% praf de granit, 30% wolfram, 55% praf de aur (50 carate), ~900 tone aur |
| Speculații | Tehnologie avansată necunoscută |
Contextul istoric și arheologic al Roșiei Montane
Roșia Montană, cunoscută în antichitate ca Alburnus Maior, este unul dintre cele mai importante situri arheologice din România, datorită minelor sale de aur exploatate încă din vremea romanilor (106–271 d.Hr.). Situl a fost inclus în patrimoniul UNESCO în 2021, datorită galeriilor miniere romane, sanctuarelor, necropolelor și locuințelor descoperite. Printre artefactele găsite se numără tablete de ceară, altare și o locuință cu încălzire în pardoseală, care atestă complexitatea ingineriei romane.
Aceste descoperiri confirmate contrastează cu relatările despre scheletul uriaș și placa de aur, care nu apar în nicio documentație arheologică oficială. Roșia Montană a fost, de asemenea, centrul controverselor legate de proiectul minier al companiei Gabriel Resources, care a stârnit proteste masive în 2013 din cauza impactului asupra patrimoniului și mediului.
Veridicitatea relatărilor
Povestea scheletului uriaș și a plăcii de aur este fascinantă, dar lipsesc dovezile științifice care să o susțină. Relatările provin din surse neconfirmate, precum site-uri care promovează teorii alternative sau legende urbane, și nu sunt coroborate de studii academice sau rapoarte arheologice. De exemplu, National Geographic a explicat că multe povești despre schelete gigantice sunt bazate pe fotografii manipulate sau fabulații create pentru a atrage atenția.
Mai mult, ideea scheletelor gigantice a fost demontată de comunitatea științifică încă din anii 1930, când antropologul Aleš Hrdlička de la Smithsonian Institution a atribuit astfel de relatări „dorinței de a crede” și lipsei de cunoștințe anatomice. În cazul Roșiei Montane, absența oricăror mențiuni în jurnalele științifice sau în rapoartele arheologice sugerează că aceste povești sunt probabil mituri.
Concluzie
Misterul de la Roșia Montană, centrat pe presupusul schelet uriaș din 1976 și placa de aur din 2012, rămâne o poveste captivantă care alimentează imaginația. Mărturia minerului Ion Mois, cu descrierea sa dramatică – „Era uriaș! Sigur NU ERA OM” – adaugă un element de intrigă. Cu toate acestea, lipsa dovezilor științifice și proveniența relatărilor din surse necredibile indică faptul că este vorba de o legendă urbană. Roșia Montană continuă să fie un loc de importanță istorică și arheologică, dar secretele sale reale sunt legate de moștenirea romană, nu de giganți sau tehnologii misterioase. Până când noi descoperiri vor aduce dovezi concrete, este prudent să privim această poveste cu scepticism, dar și cu fascinație pentru misterele pe care le inspiră.
