CuriozitățiIstorieMistere

Domnitorul român care a renunțat la tron după o noapte de amor cu o contesă din Rusia

Grigore Alexandru Ghica a fost domn al Țării Românești între anii 1849 – 1853 şi între 1854 – 1856. A fost un domnitor bogat şi iubit de femei. A avut trei soții, Elencu Sturdza, Ana Catargi și franţuzoaica Eufrosina Leroy, însă cea pentru care a fost dispus să renunțe la tron a fost o contesă din Rusia.

Alexandru Ghica a ajuns domnitorul Ţării Româneşti în primăvara anului 1834. Era un domnitor iubit de femei, astfel că existau tot felul de zvonuri cu privire la iubirile lui Alexandru Ghica. Gurile rele afirmau că, înainate să ocupe tronul, avusese o relație nu tocmai ortodoxă cu nepoata sa, Cleopatra Ghica, fiica fratelui său, din care chiar ar fi rezultat un copil, Zinca.

Însă, cea care i-ar fi furat cu adevărat inima ar fi fost o contesă din Rusia, Suchteln. În perioada respectivă, Ţara Românescă şi Moldova se aflau sub ocupaţia Rusiei. Numirea a fost făcută de guvernatorul rus Pavel Kiseleff, în cadrul unei petreceri, iar rusoaica a dansat cu domnitorul toată noaptea. Bineînțeles, după care a urmat o aventură pasională în camera lui, iar contesa i-a lăsat drept amintire un pantof.

„Lunile treceau şi contesa rămânea în preajma domnitorului care se decisese să facă gestul mult aşteptat: o cerere în căsătorie şi, prin intermediul consulului rus la Bucureşti, solicită şi aprobarea ţarului Nicolae I. În acel moment, contesa îi adusese la cunoştinţă un mic amănunt: era deja căsătorită în Rusia. Alexandru Ghica nu se lasă impresionat de descoperire şi continuă să insiste în planul său. Mariajul cu contesa Suchteln nu avea decât avantaje pentru el şi ţară: contesa era rudă cu ţarul Nicolae I şi ar fi adus simpatia şi sprijinul rusesc pentru Ţara Românească. Ţarul Nicolae I a aprobat ideea căsătoriei care îl transforma pe Alexandru Ghica într-un prieten şi un aliat al Rusiei“, arată istoricul Anton Caragea, în lucrarea „Pagini de istorie ascunsă“, relatează Historia.ro.

„Alexandru Ghica nu mai avea linişte”

Doar că, nu totul a ieșit așa cum și-ar fi dorit domnitorul. Când totul a fost aranjat, mama contesei, prinţesa Naruşkin a intervenit în relaţia lor, crezând că divorţul înseamnă un păcat foarte mare şi îi va afecta reputaţia fiicei sale. Astfel, l-a implorat pe ţar să interzică divorţul, iar acesta i-a făcut pe plac, iar un rol important în decizia acestuia l-ar fi avut și Cleopatra Ghica, devenită Trubeţkoi, după căsătoria cu prințul Serghei Trubeţkoi, nepotul țarului Nicolae I.

Contesa a părăsit Rusia și s-a refugiat la București, unde a fost considerată doar o amantă: „Din acel moment, Alexandru Ghica nu mai avea linişte, se îmbolnăveşte şi, în sfârşit, sub pretextul că pleacă la tratament, îşi părăsi tronul pentru trei luni şi, sub numele de domnul Alexander Sanders, fugi la Milano, unde se întâlni cu iubirea sa. Când se întoarse, Alexandru nu mai era bun de nimic: îndrăgostit şi trist, renunţă la proiectele sale de reformă, la lupta care, altădată,îi provoca atâta plăcere“, menţionează Anton Caragea.

Oamenii politici, îngrirorați de situaţia ţării şi de lipsa de reacţie a domnitorului, u trimis rapoarte către Rusia şi Turcia, care aveau dreptul de destitui pe voievod. În toamna anului 1842, o comisie formată din reprezentanţiai celor două puteri a venit în ţară și au hotărât să-l demită pe Alexandru Ghica. Adversarii politici au corupt comisia cu 75.000 de galbeni, după spusele istoricului Anton Caragea. Deși populația îşi manifestă susţinerea faţă de domnitor, acesta a decis să-şi urmeze iubirea şi a părăsit România. A ajuns în Italia, unde a trăit alături de contesă până la moarte, în anul 1862.

 

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!