Cum a ajuns sabia lui Ștefan cel Mare la turci. Misterul nedezlegat de peste 400 de ani

Sabia lui Ștefan cel Mare, un simbol al rezistenței moldovenești împotriva Imperiului Otoman, este expusă în sala de arme a Muzeului Topkapî din Istanbul, fosta reședință a sultanilor otomani. Această spadă impresionantă poartă stema Moldovei și inscripția în slavonă „Io Ștefan Voievod domn al Țării Moldovei”. Deși autenticitatea sa este unanim acceptată, modul în care a ajuns în posesia turcilor rămâne un mister nedezlegat de peste 400 de ani.

Contextul istoric: Ștefan cel Mare și relațiile cu Imperiul Otoman

Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei între 1457 și 1504, supranumit „Athleta Christi” (Campion al Creștinătății) de Papa Sixt al IV-lea după victoria de la Vaslui (1475), a domnit timp de 47 de ani, purtând peste 40 de războaie, majoritatea împotriva Imperiului Otoman. Sabia sa, despre care se spune că ar fi fost un dar papal, simboliza nu doar autoritatea domnească, ci și rezistența Moldovei în fața expansiunii otomane. Realizată din oțel de Toledo, considerat cel mai rezistent material al Evului Mediu, spada are o lungime de 125 cm, o lamă de 102 cm și cântărește aproximativ 2,5 kg.

În ciuda victoriilor sale, Ștefan a suferit și înfrângeri, iar în ultimii ani ai domniei a fost nevoit să plătească tribut Porții Otomane. Relațiile tensionate cu otomanii, marcate de bătălii și negocieri diplomatice, oferă fundalul istoric pentru teoriile privind pierderea sabiei.

Descrierea sabiei: Un artefact unic

Sabia lui Ștefan cel Mare este o spadă cu două tăișuri, proiectată pentru a fi folosită cu ambele mâini, reflectând forța fizică necesară în luptele medievale. Spre deosebire de armele otomane ornate cu pietre prețioase, spada moldovenească impresionează prin simplitate și funcționalitate. Mânerul, înfășurat în fir de argint împletit, poartă stema Moldovei (capul de bour) și inscripția în slavonă, iar discul de la capătul mânerului include textul „Eu domnul Ștefan, voievod!” alături de semnul crucii. Aceste detalii confirmă autenticitatea artefactului, dar nu oferă indicii clare despre modul în care a părăsit Moldova.

Există o tradiție care susține că sabia ar fi fost un dar de la Papa Sixt al IV-lea după Bătălia de la Vaslui (1475), ca recunoaștere a rolului Moldovei în apărarea creștinătății. Totuși, nu există dovezi documentare care să susțină această afirmație, iar este posibil să fie o legendă. Papa Sixt al IV-lea l-a lăudat pe Ștefan, numindu-l „Verus christiane fidei athleta”, dar sursele nu menționează un dar specific, precum o sabie.

Teoriile privind pierderea sabiei

De-a lungul timpului, istoricii au propus mai multe ipoteze pentru a explica prezența sabiei în Turcia. Niciuna nu este susținută de dovezi documentare definitive, iar arhivele Muzeului Topkapî nu înregistrează sabia ca fiind o cucerire sau un dar oficial. Mai jos sunt prezentate principalele teorii, analizate critic pe baza surselor academice:

1. Predarea sabiei de către Ștefan cel Mare după o înfrângere

Unii istorici au speculat că Ștefan ar fi predat sabia turcilor în urma unei înfrângeri, posibil după Bătălia de la Valea Albă (1476), când otomanii conduși de Mehmed al II-lea l-au învins. Această teorie sugerează că sabia ar fi fost un simbol al supunerii temporare.

Analiză critică: Istoricii moderni consideră această ipoteză improbabilă. Ștefan cel Mare era cunoscut pentru mândria sa și pentru refuzul de a se supune complet otomanilor, chiar și în momentele de criză. Sabia, un simbol al autorității domnești, era păzită de un spătar și folosită în ritualuri, nu în bătălii, ceea ce face improbabil ca Ștefan să o fi cedat de bunăvoie. De asemenea, sursele otomane nu menționează o astfel de predare.

2. Jefuirea tezaurului Moldovei în timpul domniei lui Petru Rareș

Cea mai plauzibilă teorie, susținută de surse precum Doxologia, plasează pierderea sabiei în 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare. După ce Rareș a încercat să redeschidă ostilitățile cu otomanii, sultanul Soliman Magnificul a lansat o campanie de represalii, care a dus la pierderea domniei și refugierea lui Rareș în Transilvania. Turcii au instalat un nou domn, Ștefan al V-lea (Lăcustă-Vodă), și au jefuit tezaurul Moldovei, luând cu ei sabia.

Analiză critică: Această ipoteză este considerată cea mai probabilă datorită contextului istoric. Jefuirea tezaurelor era o practică obișnuită a otomanilor în campaniile militare, iar instabilitatea politică din Moldova în 1538 ar fi oferit o oportunitate pentru un astfel de furt. Totuși, lipsa documentelor contemporane care să confirme jaful specific al sabiei lasă loc de speculații. Unele surse sugerează că sabia ar fi fost luată ca trofeu pentru a simboliza victoria otomană asupra unui adversar redutabil.

3. Sabia oferită ca dar sultanului

O teorie controversată, menționată de Doxologia și Antena 3, susține că Ștefan cel Mare ar fi dăruit sabia sultanului înainte de moartea sa (1504), ca un gest de recunoaștere a meritelor unui adversar respectat . Această ipoteză sugerează un act de diplomație în contextul plății tributului către Poartă.

Analiză critică: Această teorie este respinsă de majoritatea istoricilor, deoarece contrazice caracterul lui Ștefan, cunoscut pentru rezistența sa neclintită împotriva otomanilor. Gestul de a dărui sabia, un simbol al suveranității, ar fi fost perceput ca o umilință, ceea ce nu se aliniază cu imaginea domnitorului ca „Campion al Creștinătății”. Lipsa oricărei mențiuni în cronicile moldovenești sau otomane face această ipoteză mai degrabă o legendă decât o realitate istorică.

4. Pierderea sabiei în timpul unei bătălii

O altă ipoteză speculează că sabia ar fi fost capturată de turci în timpul uneia dintre bătăliile purtate de Ștefan, posibil Valea Albă (1476) sau o altă înfrângere. Dimensiunile mari ale sabiei (125 cm, 2,5 kg) ar fi făcut-o dificil de mânuit în luptă, dar ar fi putut fi luată ca trofeu.

Analiză critică: Această teorie este puțin probabilă, deoarece sabia nu era folosită în bătălii, ci în ceremonii oficiale, fiind păstrată în vistieria domnească. De asemenea, cronicile moldovenești, precum „Letopisețul Țării Moldovei” al lui Grigore Ureche, nu menționează pierderea sabiei în contextul vreunei bătălii. Capturarea unui astfel de obiect ar fi fost un eveniment semnificativ, probabil consemnat de sursele otomane, dar astfel de documente lipsesc.

Eforturile de recuperare a sabiei

De-a lungul timpului, autoritățile române și moldovenești au încercat să recupereze sabia, considerând-o un simbol național. În perioada comunistă, Nicolae Ceaușescu a propus un schimb de artefacte, dar negocierile au eșuat. În 2004, cu ocazia comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ștefan, sabia a fost expusă temporar la Muzeul Național de Artă al României, iar Turcia a donat o copie, aflată acum la Mănăstirea Putna.

Recent, premierul român Marcel Ciolacu a reiterat discuțiile cu Turcia pentru repatrierea sabiei, dar autoritățile turce refuză, invocând că ar crea un precedent pentru alte națiuni care revendică obiecte din muzeele turcești. În Republica Moldova, demersuri similare au fost făcute de Vlad Filat (2012) și Igor Dodon (2018), dar au rezultat doar în obținerea unei replici expuse la Cetatea Soroca.

Impactul cultural și moștenirea sabiei

Sabia lui Ștefan cel Mare transcende statutul de artefact, fiind un simbol al identității și rezistenței românești. În folclorul moldovenesc, legendele atribuie sabiei puteri aproape mistice, capabile să protejeze Moldova în timpul războaielor. Prezența sa în Turcia stârnește emoții puternice în rândul românilor și moldovenilor, care o percep ca pe o pierdere istorică ce necesită reparare.

Muzeul Topkapî, inclus în Patrimoniul UNESCO, atrage milioane de turiști anual, iar sabia lui Ștefan este una dintre atracțiile principale ale sălii de arme. Pentru turci, sabia reprezintă un trofeu al fostei glorii otomane, ceea ce explică reticența lor în a o returna.

Concluzie

Misterul sabiei lui Ștefan cel Mare rămâne una dintre cele mai fascinante enigme ale istoriei românești. Deși ipoteza jafului otoman din 1538, în timpul domniei lui Petru Rareș, este cea mai plauzibilă, lipsa dovezilor documentare lasă loc pentru speculații. Teoriile controversate, precum darul oferit sultanului sau predarea sabiei după o înfrângere, nu rezistă analizei critice bazate pe surse academice. Sabia, un simbol al curajului și diplomației lui Ștefan, continuă să captiveze imaginația, fiind o punte între istorie și mit.

Eforturile de recuperare reflectă importanța sabiei ca simbol național, dar șansele de repatriere rămân mici din cauza poziției Turciei. Până când noi documente ar putea clarifica acest mister, sabia lui Ștefan cel Mare va rămâne un artefact venerat, dar îndepărtat, în inima fostului Imperiu Otoman.

Tabel: Teoriile privind pierderea sabiei lui Ștefan cel Mare