Despre cosmologia sumeriana am avut ocazia sa vorbim.
Sumerienii au aparut de undeva, nu se stie exact de unde, au creat o civilizatie extraordinara si ….au disparut, lasand mostenirea lor culturala akkadienilor si, mai apoi, babilonienilor.
Cel mai interesant aspect al acestei civilizatii este latura ei mistica.
Sumerienii erau foarte aproape de zeii lor, traiau indrumati de acestia.
Viata zeilor sumerieni, chiar a celor mai importanti, o reflecta pe cea a oamenilor: ei traiesc, se hranesc cu alimente, beau apa si bere, se imbatau uneori, se imbolnavesc, au pasiuni si, in special, o viata sexuala intensa, se lupta, ranesc, ucid, pot fi raniti, chiar ucisi uneori.
Conceptia lor, potrivit careia lumea pamanteana este copia fidela a lumii ceresti, a fost unanim adoptata de toate religiile universale. Bogata lor mitologie se bazeaza pe acelasi principiu. Sumerienii isi imaginau ca sunt o creatie a zeilor, iar zeii lor au venit de undeva din stele, din acest motiv trebuie ascultati orbeste, ei fiind cei care i-au invatat tot ce trebuie pe muritori, ca acestia sa supravietuiasca.
Mitul creatiei
Legaturile zeilor cu oamenii nu au fost foarte afectuase, cu toate interventiile impaciuitoare ale lui Enki, zeul-profet. Erau relatii ca de la stapani la sclavi. Este foarte adevarat ca ele incepusera foarte rau, din cauza unei „betii” memorabile a marelui stapan Enki din Apsu, sanctuarul din Eridu.
Cand zeii au terminat crearea Universului, si-au dat seama ca neglijasera un aspect important: zeii trebuiau sa munceasca pentru satisfacerea necesitatilor zilnice.
Istoviti de treburile care nu se mai terminau, se plangeau fara incetare.
Intr-o zi, lucrurile s-au inrautatit: revolta se simtea in multimea divinitatilor. S-a format un cortegiu. Un conducator a iesit in fata si a cerut fara inconjur ca zeii sa se duca sa-l rastoarne de pe tron pe Enlil, „stapanul Cerului si al Pamantului”.
Multimea s-a indreptat spre Nippur si, curand, Enkur, sanctuarul orasului, a fost asediat. Amenintat in propiul sau palat, Enlil a convocat un consiliu al „Celor Mari”. S-a discutat pe fata, fara menajamente, cum sa se potoleasca revolta .
Atunci inventivul Enki s-a ridicat si a emis o idee geniala: de ce sa nu se creeze din argila si apa (idee pe care o gasim in majoritatea religiilor), o fiinta in stare sa-i elibereze pe zei de sarcina obositoare a munci pentru nevoile zilnice? Ideea a fost adoptata in unanimitate de „Cei Mari”.
Vestea s-a raspandit repede printre zei. Erau bucurosi. S-a chefuit din plin. In afara de felicitarile obisnuite, Enki a avut onoarea sa fie insarcinat ca, impreuna cu zeita-mama Ninhursag, sa creeze omul.
Din nefericire, berea a curs prea din abundenta in acea zi si zeii s-au imbatat. Asa ca primele incercari de creare au fost catastrofale. Din mainile zeilor nu ieseau decat fiinte anormale, neadaptate. Femeia era stearpa, iar barbatul fara sex! Aceste fiinte nici nu ajungeau sa traiasca.
Din nou, revolta s-a manifestat sub ferestrele lui Enlil. Dar, dupa un timp, inteleptul Enki, venindu-si in fire, le-a invatat pe Ninhursag si un intreg harem de zeite-mame, de data asta corect, arta de a fabrica omul.
Si omul a aparut…
La inceput, lucrurile nu mergeau prea rau intre zei si oameni. Acestia din urma se achitau destul de bine de sarcinile lor. Zeii erau multumiti si pacea se instalase in panteon, scapat de vulgarele probleme de administratie.
Din pacare, acest calm nu a durat.
Omul a inceput sa se inmulteasca peste masura. Zgomotul pe care il facea a umplut curand tot universul in asa fel incat zeii nu au mai putut sa doarma in liniste. Atunci a aparut ideea unei distrugeri masive a acestui neam, a acestui flagel devenit si mai de nesuportat decat oboselile de altadata. Zeii au votat declansarea Potopului si Exterminarea.
Inteleptul Enki veghea insa. Autor al omului si, in aceasta calitate responsabil de calamitate, s-a gandit foarte bine ca trebuia salvata o parte din umanitate, acest lucru scutindu-l de o noua criza revolutionara a zeilor, care ar fi dus, inevitabil, la necesitatea de a crea o noua fiinta. Salvand doar o parte infima a oamenilor, pe Ziusudra si familia sa, se vor crea conditii propice pentru odihna divina. Pana cand neamul acesta va prolifera din nou si-i va asurzi pe nemuritori cu zgomotul lui, va avea timp de gandire. Calcul subtil, corect si politic in cel mai inalt grad, in care intra si putina mila pentru bietii muritori…
Acesta este, rezumat si comentat, mitul creatiei omului mesopotamian.
Aceasta povestire, cu toate ca a fost intocmita tarziu, reflecta cu siguranta ideile pe care si le faceau sumerienii asupra acestui subiect .
Creat cu un singur scop, de „a purta jugul zeilor”, omul era destinat necazurilor.
Destinul sau nu-l cunostea: el era hotarat Acolo-Sus, iremediabil. Din acel moment, singura grija a omului trebuia sa fie sa indeplineasca sarcinile de productie cat mai bine.
Orice revolta era sortita esecului inca de la inceput. Zeii erau mai puternici, omul era la discretia lor. Trebuia sa-i asculte orbeste. Nu se mai gaseste undeva, in viitor, o astfel de resemnare in fata Destinului.
Mentalitatea aceasta ca „omul este o greseala a zeilor”, a influentat decisiv viata sumerienilor, pana la disparitia acestora.
