Vârful Omu este un vârf muntos din Munții Bucegi, care se află la o înălțime de 2570 de metri, având o frumoasă legendă și fiind vizitat de un număr mare de turiști români, dar și străini.
Legenda acestui vârf pornește de la un cioban care, urcând pe munte, s-a rătăcit și a ajuns în final pe vârful muntelui. Supărat că nici măcar de pe acel vârf înalt nu a reușit să se orienteze pentru a găsi drumul înapoi, a început să blesteme și s-a transformat în stâncă de piatră, iar acea stâncă poate fi văzută și astăzi.
Numele Vârfului Omu provine de la acest cioban.
Despre Munții Bucegi există numeroase legende și povești transmise de-a lungul timpului din generație în generație. Unele dintre ele au atras atenția specialiștilor și au ridicat mari semne de întrebare. O legendă susține că Munții Carpați sunt străbătuti de tuneluri subterane atât de lungi încât se întind pe sute de kilometri. Nimeni nu poate afirma cu certitudine dacă au fost create de mâna omului sau de forțele naturii. Se crede că astfel de tuneluri există și în Bucegi, conform adevarul.ro.
Se spune că Pentagonul ar ști despre existența unei imense porți de piatră sub Bucegi (legende locale vorbesc și despre o poartă către altă lume), în fața căreia se află un baraj energetic, iar orice obiect aruncat spre el se transformă în praf fin.
Există, de asemenea, mituri despre un sanctuar dacic situat pe Vârful Omu, precum și pe alte creste, despre existența unor radiații foarte puternice sau despre comori deosebit de valoroase îngropate de zeci de generații de conducători.
Primele cercetări legate de Munții Bucegi au fost efectuate abia în anul 1927, în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiței, într-o zonă cunoscută sub numele de “Șapte Izvoare”. Aici s-a analizat apa și, spre stupoarea cercetătorilor, s-a constatat că apa din acest izvor este complet lipsită de bacterii, un fapt unic în lume. Alte cercetări au avut loc în anii ’80.
Originea exactă a numelui Bucegi, munții de piatră din inima României, este disputată de filologi. Se pare că „Buceagul“ sau „Bugeacul“ este sursa denumirii, un termen care în limbajul montanilor desemnează atât mușchiul din pădure, cât și pustiul sau jnepenii.
Varianta arhaică a numelui „Bucegi“ este „Buceci“, denumire utilizată și astăzi de bătrânii de la munte. Lingviștii consideră că provine din „huceag“, „buceag“ sau „bugeac“. Este un termen ambiguu care poate desemna atât covorul de mușchi verde și moale al pădurii, cât și un păduriș des și jos sau chiar un teren pustiu, lipsit de păduri, acoperit doar de buruieni și ierburi. Chiar și tufele joase de jnepeni, cunoscute și sub numele de buceag, ar fi putut da numele Bucegilor.
Există, de asemenea, localități cu numele de Buceag sau Bugeac în județele Constanța, Ialomița și Teleorman, precum și Bugeacul istoric din Basarabia, care a aparținut regatului dacic al lui Burebista. Originea numelui nu a fost identificată nici în limbile vecine.
Lingvistul Sextil Pușcariu susține că numele Bucșoiului, unul dintre munții care ating Vârful Omu, derivă de la Buc, Bucur, la fel cum și Buceci, Bugeci derivă de la Buc, cu același sufix ca în Măneciu sau Moeciu. Bucur este un nume autentic dacic. Masivul Bucegi se întinde pe o suprafață de aproximativ 300 km pătrați, în județele Dâmbovița, Prahova și Brașov, asemănându-se cu o cetate naturală, având o incintă suspendată între 1600 – 2500 m, susținută de abrupturi puternice.
…..
Revenind la stâncile de la Vf. Omu… dacă veți observa nebuniile unora pe net, veți vedea că în multe locuri se scrie că, în afară de stânca cea mare de pe acel vârf, cunoscută și sub denumirea de Columna Cerului, au mai fost și alte stânci, dar au dispărut… adică le-a sfărâmat cineva sau le-a împins în vreo vale.
Centrul Pământului: există oameni care susțin că Vârful Omu reprezintă zona unde „oboseala dispare brusc”, deoarece reprezintă legătura dintre cer și pământ. Localnicii identifică mai multe „guri de rai” – una pe Vf. Omu și una pe traseul dintre acest vârf și Peștera Ialomiței, iar un al treilea loc se află în apropiere de Sfinx, pe platoul Bucegilor.
Tunelurile din Bucegi: există teorii care susțin că în dedesubturile Bucegilor există tuneluri care ajung până la baza piramidelor din Egipt. Astfel, se spune că aceste tuneluri secrete sunt cunoscute de un număr extrem de mic de oameni, chiar de pe vremea dacilor, fiind produsul unui plan strategic de a ascunde o comoară.
Oamenii din satele de munte ale Bucegilor, specialiștii, dar și cei pe care natura i-a înzestrat cu puteri vizionare spun că aici se petrec lucruri stranii.
Cercetările au arătat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România, iar legendele spun că Bucegii sunt străbătuți de nesfârșite tuneluri subterane. Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forțele naturii. Cert este că cei care ajung în aceste locuri cu sufletul curat spun că se încarcă de energie.
Unii vorbesc chiar de vindecări miraculoase. Fenomene neobișnuite se petrec și în aer, în aceste locuri: curcubee strălucitoare în plin soare, fără să fi plouat înainte, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului și multe altele.
Uneori, muntele se cutremură din senin. Se zice că între 1994 și 1997, în zona Bucegilor, s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, care se produceau doar la orele 20:00 și 3:00 noaptea. Specialiștii n-au putut spune decât că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarței, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe. Fenomenul părea cu atât mai ciudat cu cât muntele e alcătuit din calcare și conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca și cum s-ar prăbuși tavanul unei peșteri. Iar în timpul acestor fenomene, oamenii din așezările de la poalele muntelui se plâng de insomnii, indiferent de vârstă.
Vârful Omu, muntele cu numele unui om, situat la 2570 metri, este al unsprezecelea vârf din România și, totodată, cel mai înalt loc populat permanent din țară. Aici se află o cabană și o stație meteorologică. Legende numeroase și misterioase au dat numele acestui vârf. Denumirea „Omu“ este abstractă, fără o legătură directă cu un fenomen natural sau vegetal. Vârful a fost asociat cu vechii daci și se crede că aici a existat un sanctuar antic, plin de energii speciale, vindecătoare. Una dintre povești relatează despre un păstor care, rătăcind prin masivul Bucegi, a ajuns pe vârful muntelui. Neputând să se orienteze nici de acolo, a început să blesteme și, drept pedeapsă, a fost transformat de Dumnezeu într-o stâncă, care este vizibilă și astăzi. De atunci, vârful poartă numele de Omu. Se spune că, o dată pe an, în asfințitul din noiembrie, stânca își proiectează umbra pe platou, creând o siluetă umană, de unde și numele „Omu“.
Sfinxul din Munții Bucegi este un megalit antropomorf situat la peste 2.200 de metri altitudine. Stânca a fost denumită astfel datorită asemănării sale cu Sfinxul Egiptean, iar formarea sa se atribuie eroziunii eoliene. Internetul abundă în teorii diverse, unele mai fanteziste decât altele, care susțin că dacii ar fi sculptat megalitul sau că acesta ar fi de origine extraterestră.
Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma sa actuală într-o perioadă îndelungată, Sfinxul din Bucegi, situat pe platoul Bucegi ce aparține administrativ de județul Dâmbovița, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime. În jurul Sfinxului din Bucegi și al Babelor au apărut multe legende. Unele susțin că sunt formațiuni naturale, altele că ar fi opera omului. Există relatări care afirmă că aceste pietre situate la vârful muntelui emit energii pozitive ce au protejat țara de invadatori, iar teoriile mai recente sugerează că aceste pietre sunt de origine extraterestră. Au fost formulate numeroase ipoteze, unele afirmând că Atlasul din mitologia greacă reprezintă vârful Omu din Bucegi sau că Prometeu a fost înlănțuit pe aceeași stâncă, iar Babele ar fi altare ale unei civilizații antice sau că Sfinxul din Bucegi a fost modelat de daci.
Geologii afirmă că aceste monumente nu ascund niciun secret. ‘Din punct de vedere geologic, nu reprezintă un mare mister. Mai simplu spus, sunt un ‘sandviș’ de straturi de roci cu diferite grade de duritate, care, datorită eroziunii, au dobândit aceste forme. Totuși, au o mare importanță pentru geoturism, și aici sunt de acord cu conceptul că reprezintă o minune naturală a României, foarte spectaculoasă de altfel, ceea ce a stârnit curiozitatea și istoricilor care au sugerat că ar fi fost modelate printr-o intervenție umană’, a explicat Dan Grigore, cercetător la Muzeul Național de Geologie din București pentru deweekend.ro.
Teoriile extraterestre sugerează că megalitii au fost creați de o civilizație net superioară umanității din punct de vedere fizic și psihic. Se crede că Sfinxul capătă un aspect incredibil de sugestiv din anumite unghiuri sau la anumite ore ale zilei sau ale nopții, când se creează un ‘joc’ de umbre și lumini. Unele site-uri de specialitate susțin că, privit din partea de est și nord-est, Sfinxul dezvăluie un chip ușor reptilian (cu siguranță necunoscut omului modern) și o figură umană așezată cu un ‘rucsac’ în spate, față în spate cu chipul reptilian.
În vara anului 2003, o echipă specială din cadrul Departamentului Zero (SRI) ar fi făcut o descoperire monumentală în Munții Bucegi. Serviciile secrete americane și numeroși reprezentanți ai Illuminati s-au deplasat în România pentru a mușamaliza întreaga situație, conform efemeride.ro. De asemenea, diverse personaje dubioase au intrat în contact cu cei care au făcut descoperirea. Se menționează că aceștia vorbeau foarte bine limba română, deși proveneau din SUA. Situația rămâne neclară, dar, potrivit zvonurilor, se pare că era vorba despre reprezentanții unor loje masonice, precum și ai Ordinului Illuminati, care erau extrem de interesați de descoperirea făcută în Bucegi.
Piramida energetică
O zi pe an atrage cel mai mare aflux de turiști în Munții Bucegi, în jurul Sfinxului. Câteva sute de turiști se adună în jurul monumentului pentru a primi energie de la „Piramida Energetică”. Se spune că, în 28 noiembrie, turiștii vin pentru a observa cum razele Soarelui construiesc o piramidă energetică în jurul chipului sculptat în piatră de strămoșii noștri sau de vânt, ploaie, îngheț/dezgheț.
Cel mai vechi simbol sacru
Unii cercetători susțin că Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre, venerat chiar și în vremea regatelor dacice care îl venerau pe Zalmoxis. Fenomenul ciudat, care adună în fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, zeci de oameni în fața uriașului, ar fi legat de o legendă. Se crede că fenomenul a apărut în ziua în care Decebal și-a sacrificat fiul în acest loc, ca ofrandă ritualică, pentru a-l trimite ca mesager zeilor.
Alte povești sugerează că între Sfinxul din Bucegi și Sfinxul din Egipt ar exista un tunel al timpului, un coridor energetic tridimensional.
Se mai crede că acest tunel, situat sub Sfinx și Babe, conduce către o altă lume.
„Sfinxul este, de fapt, ‘paznicul’ unei comori, o comoară despre care, dacă ne luăm după Edgar Cayce, există dovezi, știindu-se că Sfinxul din Bucegi este paznicul unei comori”, spun internauții.
Bucegii ascund un lanț de drumuri tainice, săpate în piatră, poate de civilizații mult mai vechi decât cele cunoscute. Tunelurile secrete au fost folosite atât în vremea dacilor, cât și în perioadele tulburi ale năvălirilor tătare, de populația locală care încerca să-și ascundă bunurile și viața. Unele sunt încă cunoscute și azi, însă altele rămân bine ascunse, menționate doar în poveștile bătrânilor.
Tunelurile secrete leagă Carpații prin inima munților. Este uimitor că legendele dacice povestesc despre tuneluri și pasaje misterioase care străbăteau Carpații de la un capăt la altul. Se spune că Decebal putea să-și deplaseze armata de la Dunăre la Sarmizegetusa într-o singură zi, trecând prin pântecele munților. Aceste căi erau cunoscute doar de preoții și nobilii apropiați regelui dac, însă niciunul dintre ei nu cunoștea toate secretele acestor pasaje.
Fenomen geologic misterios sau simple mituri? Pasionații de fenomene paranormale susțin că aceste tuneluri nu au fost create de daci și, cu siguranță, nu de muritorii de rând din epoci apuse. Ele par să fi fost moștenirea unor civilizații avansate care au trăit cu mult înaintea noastră, sau poate sunt rezultatul unor fenomene geologice neobișnuite.
Se crede că inima Carpaților este străbătută de filoane de energie pură, care conectează portaluri către universuri paralele. Această energie, se presupune, traversează tunelurile secrete și se acumulează în anumite locuri prestabilite pe glob, precum munții Bucegi.
Există câteva dovezi, dar sunt firave.
Adepții teoriei tunelurilor de sub Carpați susțin că au fost efectuate măsurători, care au revelat două culoare de trecere prin munți: de sub vârful Omu până la Peștera Urșilor din Carpații Occidentali și de la masivul Ceahlău până în Retezat. Deși nu se știe cum au fost efectuate aceste măsurători, un profesor de fizică din Iași a relatat despre experiențele sale neobișnuite din anii ’90, când a încercat să exploreze tunelurile. Acesta susține că a descoperit trei căi subterane, utilizând metode neconvenționale precum telepatia și dedublarea, și a găsit o intrare în rețeaua de tuneluri în munții județului Suceava. Pentru amatorii de senzațional, grotele și peșterile care străbat munții sunt considerate porți de intrare în aceste tuneluri, dar, în realitate, nimeni nu a dispus de mijloacele necesare pentru a le explora în totalitate.
Există presupuneri că ar exista dovezi în dosarele Pentagonului, dar nimeni nu are acces la acestea. Se bănuiește că americanii ar fi scanat interiorul munților Bucegi cu sateliți de înaltă performanță și ar fi identificat o cavitate uriașă, blocată la ambele capete, sugerând posibilitatea ascunderii unui secret. Tunelul pare să fie paralel cu solul, iar traseul său este perfect plan. În afara unor zvonuri apărute în perioada 2002-2003, nimeni nu a aflat cu certitudine ce au descoperit americanii sau dacă în Bucegi se mai desfășoară activități secrete.
S-a discutat și despre stâncile din Bucegi, multe cu legende proprii, altele inventate de persoane cu imaginație bogată, deținătoare ale unor adevăruri cunoscute și înțelese doar de ele.
Am scris despre o teorie personală legată de Sfinx: este posibil ca acesta să nu fi existat până acum zeci de ani, poate chiar o sută. O teorie evidentă, însă plecată de la ceva destul de solid. Această stâncă cu chip de om, parcă prea asemănător, nu știu să apară în documente sau în alte scrieri până după anul 1900. Dacă Sfinxul ar fi avut forma de astăzi, cu siguranță că ar fi fost cunoscut și în perioada medievală; nici în perioada primului război mondial, când s-au dat lupte pe Bucegi, nu este menționat.
De altfel, în vederile din primii ani de după 1900, cât și în Anuarele Bucegilor, nu apare nici denumirea de Sfinx, și nici imaginea acestuia. Atât actualele stânci denumite Babele, cât și alte chipuri din vecinătatea lor apar în acele vederi…
Atunci cum de a scăpat Sfinxul?
Apoi, se știe că s-a „umblat” la Sfinx când s-a turnat filmul „Dacii”; marele preot trebuia să iasă dintr-o nișă aflată lângă actuala „căciulă” a Sfinxului…
