Această întrebare este o obiecţie majoră a ateilor, care o folosesc pentru a îşi justifica necredinţa. Bertrand Russell (1872–1970), un faimos filosof britanic, în micul dar cunoscutul eseu “De ce nu sunt creştin”, exprima ca prima obiecţie această întrebare.(1)
Ateii zilelor noastre folosesc aceasta obiecţie, precum Richard Dawkins în cartea “The God Delusion” şi australianul Philip Adams, care la conferinţa globală a ateilor, ţinută la Melbourne în 2010, a declarat:
“Cel mai important argument în favoarea lui Dumnezeu este că trebuie să existe o Creaţie, un început… Dar obiecţia mea este simplă. Dacă Dumnezeu a fost începutul, cine L-a început pe Dumnezeu?” (2)
Universul a avut un început; aproape toată lumea acceptă acest lucru, din cauza faptului că legile termodinamicii o impun: universul se stinge (își pierde din energie) şi nu se poate stinge la infinit, altfel s-ar fi stins deja. Stelele nu ar mai avea energie pentru a străluci şi noi nu am mai fi aici.
Unii au propus o teorie conform căreia un univers ar da naştere unui alt univers, dar din nou, nu poate exista o serie infinită de astfel de naşteri şi morţi, pentru că fiecare ciclu ar avea mai puţină energie disponibilă ca ultimul şi dacă acest proces s-a întâmpla la infinit, moartea tuturor lucrurilor s-ar fi petrecut deja.
Trebuie să fi fost un început
Unul din principiile fundamentale ale logicii / ştiinţei / realităţii este principiul cauzalităţii: ceva care are un început are şi o cauză suficientă. Principiul nu este “Totul are o cauză”; Bertrand Russell l-a falsificat. Nu, principiul este “Tot ce are un început are o cauză suficientă”. Un scurt raționament de moment confirmă acest lucru: ceva ce nu are început nu are nevoie de o cauză. Mai mult, o cauză trebuie să fie suficientă, sau potrivită. “Ai fost găsit într-un câmp cu varză” nu este o explicaţie suficientă pentru existenţa ta.
Principiul cauzalităţii este fundamental, încât dacă eu aş spune că scaunul pe care stai, care trebuie să fi avut un început, pur şi simplu a început să existe fără nici o cauză, mi-ai putea recomanda, pe bună dreptate, un control psihiatric!
Ateii zilelor noastre, cărora le place să folosească cuvinte ca “raţional”, “rezonabil” şi “ştiinţific” în descrierea convingerilor lor, cred că cel mai important început dintre toate – cel al universului – nu a avut nici o cauză! Unii admit că este o problemă, dar susţin că a spune “Dumnezeu l-a creat” nu explică nimic, deoarece ar trebui să explici de unde vine Dumnezeu. Dar este aceasta o obiecţie validă?
Cum ar trebui să fi fost cauza universului?
Cauza universului ar fi trebuit să fie ne-materială, pentru că dacă ar fi materială / naturală, ar trebui să se supună aceloraşi legi ale descompunerii ca universul. Asta înseamnă că începutul însuşi ar fi trebuit să aibă un început şi revenim la problema ciclurilor de naştere-moarte ale universurilor. Deci cauza apariţiei universului trebuie să fi fost supranaturală, nematerială sau spirituală – o cauză în afara spatiului, materiei și timpului. O asemenea cauză nu ar fi supusă legii descompunerii şi în consecinţă nu ar avea un început. Cauza ar trebui să fie e energie (un spirit) infinit.
În plus, cauza universului trebuie să fie incredibil de puternică; mărimea incredibila a universului şi imensa lui energie, observate până acum, mărturisesc despre această putere; trebuie să fi existat o cauză suficientă.
Pentru mine asta sună a Dumnezeul Bibliei. Biblia ne revelează Creatorul ca fiind:
– Veșnic (infinit, etern)
“Mai înainte de a se fi făcut munţii şi de a se fi plăsmuit pământul şi lumea lui, din veşnicie până’n veşnicie Tu eşti.” (Psalmul 90, 2)
– Atotputernic
“A Ta este, Doamne, măreţia şi puterea şi slava şi biruinţa şi strălucirea; toate câte sunt în cer şi pe pământ sunt ale Tale; a Ta este, Doamne, împărăţia şi Tu eşti mai presus de toate, ca unul ce împărăţeşti peste toate. Bogăţia şi slava sunt de la faţa Ta şi Tu domneşti peste toate; în mâna Ta este tăria şi puterea şi în puterea Ta stă să măreşti şi să întăreşti toate.† (1 Paralipomena 29, 11–12)
– Spirit (nematerial)
“Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24)
Notaţi ca Sfânta Scriptură spune “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facerea 1, 1) Aici Dumnezeu a creat însăşi timpul. Doar Unul aflat în afara timpului, care este atemporal, sau etern, ar fi putut face asta.
Să întrebi de unde a apărut cineva care este etern, cineva care nu are început (“Cine l-a creat pe Dumnezeu?”) este ca şi cum ai întreba “Cu cine este căsătorit burlacul?” Este o întrebare iraţională.
Biblia se potriveşte cu realitatea, lucru care nu este deloc surprinzător când luam în calcul că ea pretinde să vină chiar din partea Creatorului Însuşi.
Două “mari începuturi” – fără nici o cauză!
Cei care îl resping pe Creator trebuie să creadă că nu doar materia a apărut fără nici o cauză; ei trebuie să creadă şi că viaţa a apărut fără nici o cauză adecvată.
Până şi cea mai simplă formă de viaţă mono-celulară este incredibil de complexă. O umilă bacterie este plină de nano-mașinării incredibil de complicate, având nevoie de ele pentru a trăi. (3) O celulă are nevoie de un minim de 400 de proteine diferite pentru a produce maşinile care sunt absolut necesare vieţii. (4) Cum ar putea aceste maşini bazate pe proteine să se auto-creeze, chiar dacă toate ingredientele necesare (20 de amino-acizi diferiţi) s-ar putea auto-crea? Aminoacizii, deseori mii de aminoacizi, trebuie să fie uniţi în ordinea corectă pentru ca fiecare proteină să funcţioneze.
Haideţi să ne gândim la una din maşinile esenţiale care copiază instrucţiunile ADN pentru a crea fiecare proteină.(5) Apoi să luăm o singură proteina componentă din acea maşină, mai puţin de 10% din total. Proteina are o lungime de 329 de aminoacizi. Care ar fi şansele de a obţine această proteină accidental, presupunând că numai şi numai aminoacizii corecţi sunt prezenţi? Calculul ar arăta aşa: 1/20 x 1/20 x 1/20… de 329 de ori! (6) Această probabilitate este de 1 la 10428… Un număr cu 428 de zerouri după 1!
Chiar dacă fiecare atom din univers (1080 – un număr cu 80 de zerouri) ar reprezenta un experiment pentru fiecare vibraţie moleculară posibilă (1012 pe secundă) pentru vârsta presupusa estimată de evoluţionişti a universului (14 miliarde de ani = 1018 secunde), aceasta ar permite, “numai” 10110 experimente – un număr cu un număr infinit mai mic decât necesarul pentru a avea măcar o şansă vagă de a nimeri această proteină, (7) să nu mai vorbim de restul de 400 necesare.
Nu este de mirare că Richard Dawkins admite ca oamenii de ştiinţă s-ar putea să nu descopere niciodată cum a apărut viaţa prin procese naturale. Totuşi, el respinge explicaţia creaţiei, din cauza motivului eronat prezentat mai sus.
Ce fel de cauză este suficientă pentru a explica originea vieţii? Această cauză ar trebui să fie incredibil de inteligentă – cu mult peste nivelul nostru. Ne minunam de savanţii care au descoperit nano-tehnologia celulelor vii – şi este o realizare uimitoare. Dar ce spunem despre Cel care a inventat aceste lucruri? Cu cât mai inteligent este El? Asta îmi aduce aminte de o altă caracteristică a Dumnezeului revelat în Biblie: El este omniscient (atotştiutor). Vezi Psalmul 138, 2–6 și cartea lui Isaia 40, 13–14.
Ştim suficiente despre Creator din creaţia Sa pentru a nu avea nicio scuză Romani 1, 18–22 spune:
“Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.”
Aici Biblia ne explică de ce oameni inteligenţi aleg să creadă lucruri imposibile – că mai întâi universul, apoi viaţa au început să existe fără nici o cauză adecvată. Ei aleg, în mod ilogic, să accepte că “cele două începuturi” nu au avut o cauză suficientă, în loc să recunoască şi să cinstească pe Creatorul tuturor lucrurilor.
