În anul 1993, aflat în Sudan, fotograful Kevin Carter realizează fotografia „Copilul înfometat”.
Mulți o consideră ca fiind una dintre cele mai interesante dar și mai crude imagini din istorie.[1]
În imagine se vede un vultur care așteaptă moartea unei fetițe pentru a o devora.
Poza ajunge pe prima pagină a revistelor, premiile încep să curgă.
Însă mintea lui Kevin o ia razna, simte o presiune uriașă, lumea-l întreabă de ce nu a intervenit, de ce nu a salvat copilul.
Pe 27 iulie 1994, Carter se sinucide, lăsând o scrisoare plină de rânduri dramatice.
În miezul acela de iulie 1994 maşina lui Carter merge uşor, pe drumul spre Parkmore, o suburbie a Jonannesburgului, Africa de Sud.
Parchează pe o străduţă din cartierul în care a copilărit.
La fel de calm, acesta coboară, scoate furtunul ce duce spre toba de eșapament, îl trece prin fereastră și-l bagă înauntru.
Apoi accelerează, preț de câteva minute. Nu-i lume prin preajmă, mașina toarce nestingherită.
Monoxid de carbon.
Avea doar 33 de ani.
Copilul înfometat din Sudan
Cu un an în urmă Kevin Carter era faimos.
Un singur ”click”, o declanșare a unui aparat foto, îi adusese notorietatea în întreaga lume.
Cei mai mulţi s-ar fi bucurat de succes, chiar dacă era realizat în urma unei drame.
În martie 1993, Carter ajunge în Sudanul de Sud, în Ayod.
După o zi obositoare, vede, într-un spațiu deschis, o fetiță ce pare că-și trage sufletul.
La nici 10 metri de ea, un vultur.
După câteva minute, găseşte cadrul potrivit şi face poza.
”Părinții copilului erau ocupați să primească hrana ce li se reprartiza dintr-un avion aparținând convoaielor umanitare. De aceea, pentru câteva minute, fetița rămăsese singură”, își aducea aminte Carter.
Primise ordin clar să nu se atingă de localnici, contaminați cu malarie, așa că nu intervine.
Face poza, așteaptă ca pasărea să plece, însă nu ajută, deloc, copilul.
Depresia lui Kevin Carter
Carter vinde fotografia celor de la ”The New York Times”, care o publică pe 26 martie 1993.
Începând de a doua zi, de dimineață, lumea începe să sune pentru a întreba ce s-a petrecut cu copilul.
Atât de mulți, încât ziarul se vede nevoit să publice o notă prin care precizează că micuța sudaneză era destul de puternică pentru a supraviețui, dar că nu se știe exact ce s-a petrecut cu ea.
Carter e asaltat.
”Înainte de a fi fotograf, erai om!”, a fost una dintre multele reproşuri.
Kevin a încercat să se apere, spunând că în descrierea activității sale apare ”fotojurnalist”, deci trebuia să ”profite”.
Până la urmă, asta era meseria lui.
Mai mult decât atât, nu se putea atinge de bolnav.
Un cotidian din Florida e și mai dur: ”În momentul în care Kevin și-a reglat lentilele pentru a trage imaginea, în ecuație a mai apărut un prădător: omul!”
Apare depresia.
Presiunea asupra sa a devenit tot mai mare.
Primește faimousul Premiu Pulizer pentru imagine, în 1994.
Pe 27 iulie 1994, când nu împlinise, încă, 34 de ani, Kevin Carter se sinucide.
”Îmi pare, sincer, său! Durerea a ucis pofta de viață, bucuria. Sunt depresiv…fără telefon…fără bani de chirie…fărăr bani pentru copil…fără bani! Sunt vânat de imaginile morții, de corpuri, de copilași împușcați, de ofițeri de poliție, de execuții publice”, scria în biletul lăsat de Carter.
Ce s-a întâmplat cu copilul înfometat
Evident, foarte mulţi oameni s-au întrebat care a fost soarta copilului înfometat din Sudan.
Câteva organizații pornesc o investigaţie.
S-a aflat că de fapt era vorba despre un băieţel pe nume Kong Nyong.
Acesta a decedat în anul 2008, de febră galbenă, la 14 ani de la sinuciderea lui Kevin Carter.
