Adevărul despre întemeierea Moldovei. De unde-i vine numele și cât de adevărată este legenda lui Dragoș
Moldova, unul dintre cele trei mari principate românești medievale, alături de Țara Românească și Transilvania, reprezintă o piesă esențială în puzzle-ul istoriei românești. Întemeierea sa, învăluită în legende și tradiții populare, a fost subiect de dezbateri aprinse printre istorici. Legenda lui Dragoș Vodă, primul voievod menționat în cronicile vechi, este adesea invocată ca moment fondator, dar cât de mult corespunde aceasta realității istorice? Și de unde provine numele “Moldova”, care dă identitate unui întreg ținut? Acest articol explorează aceste întrebări, bazându-se pe surse tradiționale și pe analize moderne, pentru a separa mitul de fapt.
Legenda tradițională a întemeierii
Legenda întemeierii Moldovei este strâns legată de figura lui Dragoș Vodă, un voievod din Maramureș, regiune aflată sub influența Regatului Ungariei în secolul al XIV-lea. Potrivit tradiției populare, consemnată în cronicile moldovenești ulterioare, Dragoș a plecat la vânătoare împreună cu tovarășii săi și a urmărit un zimbru (un bour sălbatic) peste munți, din Maramureș spre est. În timpul vânătorii, câinele său credincios, Molda, a fost ucis de fiară, dar Dragoș a reușit să omoare zimbrul pe malurile unui râu. Impresionat de frumusețea locului, el a decis să se stabilească acolo, fondând astfel un nou ținut. Râul a fost numit Moldova în amintirea câinelui, iar țara a preluat acest nume. Această poveste simbolizează “descălecatul” – migrația și întemeierea unui stat nou.
Această narațiune apare în diverse variante în folclorul românesc. De exemplu, cronicarul Grigore Ureche, în “Letopisețul Țării Moldovei” (scris în secolul al XVII-lea), descrie cum Dragoș, trimis de regele ungar să lupte împotriva tătarilor Hoardei de Aur, a trecut Carpații și a întemeiat Moldova în jurul anului 1359. Legenda include elemente eroice: lupta cu zimbrul reprezintă victoria asupra sălbăticiei și a dușmanilor, iar zimbrul devine ulterior simbolul stemei Moldovei. Alte cronicari, precum Miron Costin sau Dimitrie Cantemir, au preluat și amplificat această poveste, transformând-o într-un mit fondator care legitima identitatea națională.
În esență, legenda subliniază originea maramureșeană a elitei moldovenești și rolul providențial al lui Dragoș în crearea unui stat independent. Ea servește și ca explicație etimologică pentru numele țării, legându-l de câinele Molda.
Sursele istorice și contextul medieval
Pentru a evalua veridicitatea legendei, trebuie să apelăm la documentele istorice. Primele mențiuni scrise despre Moldova ca entitate politică apar în diploma regală ungară din 1360, emisă de regele Ludovic I al Ungariei. Aici, Dragoș este numit “voievod al moldovenilor” (voievoda Moldavensis), iar teritoriul este descris ca o marcă de graniță împotriva tătarilor. Documentul confirmă că Dragoș a fost instalat de unguri pentru a apăra frontiera estică a regatului, după ce a participat la campanii militare împotriva Hoardei de Aur.
Alte surse, precum actele cancelariei ungare, indică că Dragoș a condus Moldova între aproximativ 1351 și 1353, dar sub suzeranitate ungară. El nu era un conducător independent, ci un vasal al coroanei maghiare, trimis să colonizeze și să organizeze teritoriul. Succesorul său, Sas (1354-1358), a continuat această politică. Abia cu Bogdan I (1359-1365), un alt voievod maramureșean, Moldova obține independența reală, după o rebeliune împotriva ungurilor. Bogdan este considerat de mulți istorici adevăratul fondator al statului moldovenesc independent, deoarece el a rupt legăturile cu Ungaria și a extins teritoriul.
Cronicile moldovenești, scrise la câteva secole după evenimente, au tendința de a romantiza istoria pentru a legitima dinastiile ulterioare. De exemplu, Ureche combină elemente reale (migrația din Maramureș) cu ficțiune (vânătoarea zimbrului), probabil inspirate din tradiții orale. Unele surse sugerează că evenimentele ar fi avut loc mai devreme, în jurul anului 1285, sub regele ungar Vladislav al IV-lea, dar aceasta este contestată.
Astfel, legenda are un sâmbure de adevăr: descălecatul din Maramureș și rolul lui Dragoș în organizarea inițială a teritoriului. Totuși, ea exagerează independența și eroismul, ignorând contextul geopolitic al vremii, marcat de expansiunea ungară și amenințarea tătară.
Perspectiva modernă: Mit sau realitate?
Istorici contemporani, precum Ștefan S. Gorovei sau Pavel Parasca, analizează legenda prin prisma criticii istorice. Ei consideră că povestea vânătorii este un construct mitic, similar legendelor fondatoare din alte culturi (de exemplu, Romulus și Remus la Roma). Elementul zimbrului ar putea fi inspirat din simboluri heraldice, iar câinele Molda – o invenție etimologică pentru a explica numele râului.
Studiile arheologice și documentare arată că regiunea Moldovei era locuită de populații românești (vlahi) încă din secolele anterioare, cu formațiuni politice locale. Întemeierea nu a fost un act singular al lui Dragoș, ci un proces gradual de unificare sub presiune externă. Dragoș apare ca un administrator ungar, nu ca un erou independent. Bogdan I, în schimb, este creditat cu crearea unui stat suveran, recunoscut diplomatic în anii următori.
Legenda servește scopuri ideologice: în perioada naționalismului romantic din secolul al XIX-lea, ea a fost folosită pentru a sublinia unitatea românească. Astăzi, este văzută ca un element cultural valoros, dar nu ca istorie literală. Unele teorii alternative sugerează influențe slave sau cumane, dar dovezile susțin originea românească predominantă.
Originea numelui “Moldova”
Numele “Moldova” nu provine din legenda câinelui Molda, așa cum sugerează tradiția populară. Acesta este un hidronim – numele unui râu menționat prima dată în documente din secolul al XIII-lea, înainte de descălecatul lui Dragoș. Râul Moldova, afluent al Siretului, a dat numele întregului ținut, apoi principatului.
Etimologia este disputată. Majoritatea cercetătorilor o leagă de rădăcina gotică “mulda” (pământ moale, nisipos), reflectând caracteristicile solului din regiune. Alții propun origini slave (“mol” însemnând “moale” sau “umed”) sau dacice (“mol” + “dava”, unde “dava” înseamnă cetate în limba dacilor). Ipoteze mai recente includ legături cu termenul “molda” (covată sau groapă), referindu-se la văi adânci.
Oricare ar fi originea exactă, numele a evoluat de la râul Moldova la orașul Baia (prima capitală) și apoi la întregul stat. Legenda cu câinele este o explicație folk-etimologică, creată pentru a da un sens narativ numelui, dar lipsită de bază istorică.
Concluzie
Întemeierea Moldovei nu este un eveniment mitic izolat, ci un proces complex influențat de migrații, conflicte și interese geopolitice. Legenda lui Dragoș Vodă conține elemente reale – descălecatul din Maramureș și rolul său inițial – dar exagerează independența, servind mai degrabă ca mit fondator decât ca relatare factuală. Numele “Moldova” provine dintr-un hidronim preexistent, cu rădăcini posibile gotice sau dacice, și nu din povestea câinelui.
Această istorie ne amintește că trecutul este un amestec de fapte și narațiuni, esențial pentru înțelegerea identității noastre. Studierea surselor critice ne ajută să apreciem moștenirea moldovenească fără a cădea în capcana miturilor necritice.
