Adevărul despre întemeierea Moldovei. De unde-i vine numele și cât de adevărată este legenda lui Dragoș
Moldova, una dintre cele mai importante regiuni istorice ale României, este o țărâmă plină de legende și controverse istorice. De-a lungul secolelor, povestea întemeierii acestui principat a fost spusă și respusă, dar în centrul ei rămâne figura enigmatică a lui Dragoș Vodă. De la legendele vânătorii unui bour până la realitatea istorică documentată, întemeierea Moldovei continuă să fascineze și să ridice semne de întrebare. Acest articol întră în detaliile poveștii, explorând atât miturile, cât și adevărurile din spatele unuia dintre cele mai captivante episoade din istoria României.
Legenda lui Dragoș
Conform cronicilor moldovenești, în special cele ale lui Grigore Ureche, Miron Costin și Dimitrie Cantemir, Dragoș, un nobil valah din Maramureș, este considerat fondatorul Moldovei. Legenda povestește că, în secolul al XIV-lea, Dragoș a plecat la vânătoare și a urmărit un bour (zimbru) până la malurile râului Moldova. În timpul acestei vânători, câinele său, Molda, a murit înecat în apele râului. În memoria câinelui său, Dragoș ar fi numit râul „Moldova”. Impresionat de frumusețea regiunii, cu câmpii fertile, ape curate și păduri dese, Dragoș a decis să se stabilească acolo împreună cu oamenii săi din Maramureș. Acest eveniment, cunoscut ca „descălecat” (dismounting), este considerat simbolul întemeierii Moldovei.
Această poveste, consemnată în „Letopisețul anonim al Moldovei” și în cronicile ulterioare, a devenit un element emblematic al identității moldovenești. De exemplu, Grigore Ureche descrie astfel: „cându păstorii din munții ungurești (din Transilvania) pogorându după vânat au nemerit pe apa Moldovei, locuri desfătate cu câmpi deșchiși, cu ape curătoare, cu păduri dease, și îndrăgind locul au tras pre ai săi de la Maramoroș”. Totuși, lipsa documentelor contemporane face ca această poveste să fie considerată mai degrabă o legendă decât un fapt istoric verificabil.
Contextul istoric
În secolul al XIV-lea, regiunea care va deveni Moldova era o zonă strategică, aflată la intersecția influențelor Regatului Ungariei, Hoardei de Aur și altor puteri regionale. Regatul Ungariei, sub conducerea regelui Ludovic I (1342–1382), dorea să-și consolideze controlul asupra granițelor estice, amenințate de invaziile tătare. În acest context, Dragoș, un voievod valah din Maramureș, a fost trimis să stabilească o marcă defensivă în regiune, probabil în jurul anilor 1345–1359, conform estimărilor istoricilor precum Neagu Djuvara și Dennis Deletant.
Documentele din epocă, cum ar fi cel din 20 martie 1360, menționează un Dragoș (posibil Dragoș de Giulești) care a suprimat revoltele valahilor din Moldova împotriva autorității ungare. Moldova era astfel considerată „pământul nostru moldovenesc” de către regele Ludovic I, indicând statutul său de provincie sub suzeranitate ungară. Dragoș a condus această marcă, având reședința la Baia (Târgul Moldovei), dar rolul său era mai degrabă cel al unui comandant militar („capitanie”, conform cronicii lui Ureche) decât al unui domnitor independent.
Unii istorici, precum Ștefan Gorovei și Victor Spinei, identifică acest Dragoș cu Dragoș de Bedeu, dar există dezbateri privind identitatea sa exactă, deoarece mai multe persoane cu acest nume apar în documentele vremii. De asemenea, cronicile indică faptul că Dragoș a murit în 1354 și a fost înmormântat la Volovăț, conform lui Nicolae Costin.
Bogdan I și independența Moldovei
Adevărata întemeiere a Moldovei ca stat independent este atribuită lui Bogdan I, supranumit „Întemeietorul”. Acesta, un alt voievod din Maramureș, a intrat în conflict cu regele Ungariei, Ludovic I, încă din 1343, când este menționat ca un fost voievod care a devenit neloial coroanei. În jurul anilor 1359–1365, Bogdan a traversat Carpații și l-a alungat pe Balc, fiul lui Sas, un vasal ungar care conducea Moldova după Dragoș. Prin această acțiune, Bogdan a proclamat independența Moldovei, stabilind capitala la Baia și mai târziu la Suceava.
Domnia lui Bogdan I, care a durat aproximativ între 1363 și 1367, conform „Letopisețului de la Putna”, a marcat începutul Moldovei ca stat suveran. Documentele ungare din 2 februarie 1365 confirmă succesul lui Bogdan, menționând confiscarea pământurilor sale din Maramureș și acordarea lor lui Balc și fraților săi, care fuseseră expulzați din Moldova. Bogdan a consolidat independența Moldovei, rezistând presiunilor ungare și punând bazele unui stat care va prospera sub domnitori precum Ștefan cel Mare.
Originea numelui „Moldova”
Numele „Moldova” derivă de la râul Moldova, un afluent de dreapta al Siretului, care izvorăște din Obcina Feredeu și Mestecăniș și traversează județele Suceava și Neamț. Conform legendei, râul a fost numit după câinele lui Dragoș, Molda, care s-a înecat în timpul vânătorii bourului. Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldaviae” (1714–1716), relatează că numele câinelui, combinat cu cuvântul românesc „apă”, a dat naștere numelui râului, care ulterior a fost extins la întregul principat.
Totuși, etimologia exactă a numelui rămâne incertă. Unele teorii sugerează o origine gotică, de la „mulda” (praf, noroi), sau o influență slavă, datorită sufixului „-ova” comun în limbile slave. Cu toate acestea, legenda cu Molda rămâne cea mai cunoscută și acceptată în tradiția populară, deși istoricii o consideră mai degrabă o poveste simbolică decât un fapt verificabil.
| Aspect | Detalii |
|---|---|
| Numele „Moldova” | Derivă din râul Moldova; legenda spune că e numit după câinele Molda al lui Dragoș. |
| Alte etimologii | Origine gotică („mulda” = praf) sau slavă (sufix „-ova”). |
| Sursa legendei | Cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir. |
| Sursa | Râul Moldova – Wikipedia |
Controverse și dezbateri
Dezbaterile privind întemeierea Moldovei se concentrează pe mai multe aspecte. În primul rând, data exactă a „descălecatului” lui Dragoș este incertă. Majoritatea cronicilor plasează evenimentul în 1359, dar altele, precum Cronica Moldo-Polish, indică 1352, iar istorici precum Neagu Djuvara și Dennis Deletant sugerează 1345 sau 1347, bazându-se pe evenimente precum victoria lui Andrei Lackfi asupra tătarilor sau înființarea Episcopiei de Milkovia.
În al doilea rând, identitatea lui Dragoș este disputată. Documentele menționează mai multe persoane cu acest nume, precum Dragoș de Giulești și Dragoș de Bedeu, iar istoricii nu sunt unanimi în a-l identifica pe cel care a fondat Moldova. De exemplu, Ștefan Gorovei și Victor Spinei susțin că Dragoș de Bedeu este cel mai probabil candidatul.
În al treilea rând, veridicitatea legendei lui Dragoș este pusă sub semnul întrebării. Cronicile moldovenești, scrise la câteva secole după evenimente, pot include elemente mitologice, iar lipsa documentelor contemporane face dificilă confirmarea detaliilor. Unii istorici consideră că legenda reflectă o tradiție orală menită să glorifice originile Moldovei, mai degrabă decât să descrie fapte precise.
În fine, există o controversă mai largă legată de identitatea etnică și culturală a Moldovei, mai ales în contextul modern al relațiilor dintre România și Republica Moldova. Deși nu este direct legată de întemeiere, această dezbatere influențează modul în care istoria Moldovei este interpretată, unii susținând că moldovenii sunt parte integrantă a națiunii române, în timp ce alții promovează o identitate moldovenească distinctă.
Concluzie
Legenda lui Dragoș rămâne o poveste fascinantă care a modelat identitatea culturală a Moldovei, oferind o narațiune simbolică despre originile sale. Cu toate acestea, dovezile istorice indică faptul că Dragoș a stabilit o marcă defensivă sub control ungar, iar adevărata întemeiere a Moldovei ca stat independent se datorează lui Bogdan I, care a obținut suveranitatea în jurul anilor 1359–1365. Numele „Moldova”, derivat din râul omonim, poartă amprenta legendei, dar etimologia sa exactă rămâne neclară. Prin combinarea tradiției cu documentele istorice, putem aprecia complexitatea și bogăția originilor Moldovei, un stat care a jucat un rol crucial în istoria Europei de Est.
