Odoacru, primul rege barbar al Romei: a marcat sfârşitul Imperiului Roman şi începutul Evului Mediu

Odoacru s-a născut în jurul anului 433, probabil în Panonia, pe teritoriul actual al Ungariei. Originile sale exacte sunt necunoscute, însă a devenit primul rege al Italiei atunci când l-a detronat pe ultimul împărat Romulus-Augustulus, a cărui domnie a marcat sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Chiar dacă unii istorici consideră domnia sa ca una lipsită evenimente deoarece nu a introdus inovații, Odoacru a menținut cu succes ordinea, cultura și ultimele vestigii ale civilizației Imperiului Roman.

Odoacru: originea şi tinereţea

Nu se știe nimic în mod clar despre primii ani de viață ai viitorului rege. În general etnia sa este considerată germanică dar cine i-au fost părinți și unde a fost crescut sunt încă subiecte dezbătute intens de către istorici.

Unii istorici sunt de părere că tatăl său a fost Edico Hunul, rege al unui trib germanic și consilier de încredere al lui Attila. Prin intermediul acestuia a fost trimis la Roma ca ambasador. Înainte să se alăture armatei romane, se crede că Odoacru a luptat pentru tatăl său.

Odoacru apare pentru prima dată în istorie într-un rol minor în lupta cu vizigoții din 463 D.Hr. Din anul 470, Odoacru a devenit ofițer în ceea ce a rămas din armata romană.

Deși istoricul roman Iordanes scrie despre Odoacru că invadase Italia „ca lider al scirilor, herulilor și aliați de rase diferite”, scriitori moderni îl descriu ca fiind parte a unității militare romane, conform declarației lui Ioan din Antiohia că Odoacru a fost de partea lui Ricimer la începutul luptei sale cu împăratul Anthemius din anul 472. Procopius merge în măsura în care descriindu-l ca fiind unul dintre gărzile împăratului.

Sfârşitul Imperiului Roman şi ascensiunea lui Odoacru

În această perioadă împăratul bizantin Leo I îl numise pe Iulius Nepos ca împărat al occidentului iar acesta la rândul lui îl numise pe generalul Oreste drept conducător al armatei, împotriva dorințelor Senatului roman. Senatul nu avea încredere în Oreste deoarece acesta nu era un patrician și mai ales pentru că luptase alături de Attila împotriva Romei. Mai mult decât atât acesta era și foarte popular în rândul armatei, fapt ce reprezenta motiv de îngrijorare.

Odată ajuns la cârma armatei, Oreste și trupele sale l-au trimis în exil pe Nepos iar în locul său devine împărat Romulus Augustulus, fiul lui Oreste. Ca recompensă pentru ajutorul lor, soldații i-au cerut lui Oreste o treime din pământurile Italiei. Problema era că acele pământuri erau deja locuite de cetățeni romani.

Așa cum era de așteptat, Oreste i-a refuzat iar refuzul i-a fost favorabil lui Odoacru. Acesta i-a asigurat pe soldați că dacă vor intra sub comanda sa vor putea primi ceea ce li se cuvenea. Mulți soldați s-au alăturat acestuia și au reușit să-l învingă pe Oreste și să-l execute.

După două zile de la execuția lui Oreste, pe 4 septembrie 476, Romulus Augustulus a fost demis iar Imperiul Roman de Apus a luat sfârșit. Acesta este considerat începutul Evului Mediu.

Senatul roman l-a aprobat pe Odoacru și a scris împăratului din est, atunci Zeno, că imperiul din est putea fi condus foarte bine de un împărat iar partea de vest de un rege.

Împăratul nu a fost de acord și a cerut reacceptarea lui Iulius Nepos. Odoacru nu-și dorea să-l vadă pe Nepos asumându-și puterea din nou, așa că s-a declarat rege. Chiar dacă la început nu a fost mulțumit, împăratul Zeno a considerat că având un rege în vest și nu un co-împărat ar fi fost mai bine pentru prestigiul său și astfel a aprobat domnia lui Odoacru. La doar 42 de ani, Odoacru era cel mai puternic om din Italia, devenind primul rege barbar al măreţului popor roman.

Primul rege al Italiei

Pe parcursul domniei sale a fost numit „Rege al Italiei” o singură dată, în rest fiind numit Dominus Noster (Domnul Nostru). Relația cu trupele rămăsese foarte bună, bazându-se pe respect reciproc și era recunoscut pentru umilința sa. Cu toate acestea nu a ezitat să-i distrugă pe toți cei care i s-ar fi opus.

În timpul domniei a îmbrățișat conducerea romană încât și-a luat numele de Flavius Odoacer, motiv pentru care s-a bucurat de sprijinul constant al Senatului. A condus Italia cu o mână fermă, dar justă, menținând pacea și stabilitatea în peninsulă. Odoacru a respectat legile și instituțiile romane, promovând o coexistență pașnică între populația romană și cea barbară.

Chiar dacă fusese crescut ca un Arian, faptul că a permis trinitarismului să fie practicat în regat a dovedit înțelepciunea și toleranța sa. Erezia ariană era credința că Iisus fusese un om obișnuit, nu un egal al lui Dumnezeu și prin urmare ei nu credeau în trinitate.

În timp regele barbar a anexat Sicilia și Dalmaţia regatului său și a pornit războaie în est. Aceste mișcări nu au fost pe placul împăratului Zeno care le considera o creștere a puterii ce îi amenința autoritatea, astfel acesta a făcut o alianță cu Teodoric al Goților. Acest tratat specifica că după înfrângerea lui Odoacru, Teodoric ar fi condus Italia până la venirea împăratului.

Pentru Zeno acest tratat era menit să atace două probleme. Pe de o parte se afla Odoacru iar de cealaltă Teodoric, care până atunci îi crease multe probleme în zona Balcanilor. Împăratului nu îi păsa care din cei doi era învins, fiind mai interesat să rămână doar cu o singură problemă.

Sfârşitul lui Odoacru

Teodoric a pornit spre Italia, unde odată intrat a început să cucerească toate orașele din calea sa. De fiecare dacă când se întălnea cu Odoacru, acesta din urma era învins. Chiar și așa, acesta nu ceda iar luptele s-au întins timp de câțiva ani.

Pe 25 februarie 493, între cei doi a fost semnat un tratat prin care aveau să conducă împreună.

La cina formală pentru săbătorirea tratatului, Teodoric l-a înjunghiat mortal pe Odoacru. În ziua crimei, familia și prietenii lui au fost atacați. Soția lui a fost înfometată până la moarte iar fratele lui a fost folosit ca țintă pentru arcași.

Teodoric l-a exilat pe fiul lui Odoacru, Thela, în Galia, iar când acesta a încercat să se întoarcă în Italia Teodoric l-a ucis.

Chiar dacă domnia sa avea să fie eclipsată de cea a lui Teodoric, în timpul lui Odoacru țara a avut pace într-o perioadă haotică, a ieșit din foamete, a fost apărată împotriva invaziilor și mărită prin cuceriri militare.

Deşi avea origini barbare, Odoacru a apărat peninsula italică de invazii, a menţinut ordinea internă şi a susţinut încă puţin modelul cultural şi valoric roman, vestigiile unei civilizaţii aflate în colaps. Domnia sa a fost scurtă, însă a marcat un moment crucial în istoria Europei, simbolizând sfârșitul Antichității și începutul Evului Mediu.