De unde vine numele Marea Neagră. De ce i se spunea în trecut „Marea primitoare”

În lume există zeci de mări care poartă denumiri care mai de care mai neobișnuite. Este și cazul mărilor cu denumiri cromatice, cele mai cunoscute fiind Marea Albă, Marea Galbenă, Marea Roșie și Marea Neagră. Fiecare mare poate avea culori diferite, dar nu tot timpul denumirea are legătură cu acestea. Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată de ce Marea Neagră se numește astfel și de unde vine asocierea cu negrul? Vei descoperi răspunsul în acest articol.

Istoria numelui Mării Negre

De-a lungul istoriei, Marea Neagră a avut foarte multe nume până când să ajungă la actuala denumire.

Primii care au botezat-o au fost cimerienii, un popor de origine geto-tracică, care a trăit la nordul și la nord-vestul Mării Negre spre apus și spre Dunăre între secolele XVI și XI î.Hr. Aceștia au numit-o „Axaina”, adică „albastru închis“.

Au urmat sciţii, popoare migratoare de păstori şi buni luptători ce au ocupat în secolul al VIII-lea î.Hr. nordul Mării Negre. De altfel, conform unor scrieri ale vremii, des citate în sursele anglo-saxone, cuvântul „neagră” din actuala denumire a mării noastre ar fi o traducere a cuvântului scitic „Axaina”.

Mai târziu, grecii antici au denumit-o „Marea Inospitalieră” din cauza faptului că era dificil de navigat, dar și a triburilor ostile care locuiau pe malurile sale.

Începând cu secolul VIII î.Hr., după dezvoltarea cu succes a coastei de către coloniștii din Halikarnas (Bodrum-ul de azi), foști colonişti fondatori ai cetăţii Histria, marea a primit denumirea de „Pontus Euxinus” sau „Mare Scythicum, care însemna „Marea primitoare”.

Grecii îi spuneau astfel deoarece furtunile care se produceau în apropierea țărmului erau o raritate, iar în locul unde Dunărea se vărsa în mare apa era bună de băut. Apa dulce adusă de Dunăre era mult mai puţin densă decât apa sărată, astfel că se menţinea la suprafaţă. Astfel, la suprafaţa Mării Negre, pe întinderi mari în zona gurilor de vărsare, apa se putea bea.

În perioada Imperiului Roman de Răsărit (secolele IV-XVI), Marea Neagră se numea „Megali Thalassa”, care în limba română se traduce ca „Marea cea mare“. Denumirea avea aceeaşi semnificaţie şi în limba genovezilor, „Mare maggiore“.

Tot în Evul Mediu, Marea Neagră a fost denumită de bizantini „Marea crivăţului“, iar de către bulgari, „Marea oarbă“.

De ce se numește Marea Neagră și cine a denumit-o astfel?

Marea Neagră a primit actuala denumire în perioada de expansiune a Imperiului Otoman din secolul al XV-lea. Atunci, turcii cuceriseră toate țărmurile mării, cu excepția unei fâșii dintr-o zonă de pe actualul teritoriu al Georgiei.

Denumirea dată de otomani privine din asocierea culorilor cu punctele cardinale și fenomenele meteorologice, la fel cum procedau și românii (Est – Răsărit, Vest – Apus, Nord – Miazănoapte, locul de unde vin întunericul și frigul, și Sud – Miazăzi, locul de unde vin lumina și căldura).

Astfel, turcii selgiucizi instalați în Anatolia (regiune din sudul Turciei) foloseau cuvântul Kara (care înseamnă „întunecat”) pentru Nord – Miazănoapte și cuvântul Ak (care se traduce „luminos”) pentru Sud – Miazăzi.

Așa au ajuns turcii să denumească marea dinspre nord „Kara Deniz”, care înseamnă „Marea Neagră”. La fel stau lucrurile și în cazul Mării Mediterane, care se află la sud de centrul imperiului și pe care turcii o numesc şi azi „Ak Deniz”, adică „Marea Albă”.

De ce este neagră marea noastră din punct de vedere științific

O explicație științifică a numelui pe care îl poartă Marea Neagră ar fi aceea că, la o adâncime de 150-200 de metri, apele sale prezintă un strat dens de hidrogen sulfurat, care produce sedimente. Sulfidul de fier sau calciul sunt doar două elemente ce ar putea oferi Mării Negre culoarea pentru care este faimoasă în toată lumea.

La acestea se adaugă întunericul. Până la o adâncime de 10 metri, lumina este absorbită de apă, însă la adâncimile despre care vorbeam este imposibil ca lumina solară să parcurgă traseul şi să străbată mediul acvatic.

Drept urmare, orice obiect scufundat la peste 200 de metri devine negru, motiv pentru care fundul Mării Negre este considerat un loc de fosilizare foarte interesant.

Stratificarea apei şi lipsa de oxigen de pe fundul mării au făcut ca cele 20 de epave ajunse pe fundul Mării Negre de-a lungul timpului să se afle într-o perfectă stare de conservare.