Milioane de români trăiesc fără să știe adevărul. E cel mai mare secret al orașului! Ce se află, de fapt, sub București

Bucureștiul, inima agitată a României, cu cele șapte coline sale și bulevardele aglomerate, ascunde un univers paralel, un labirint invizibil care se întinde pe kilometri întregi sub picioarele noastre. Milioane de locuitori trec zilnic pe deasupra lui, fără să bănuiască că sub asfaltul crăpat și trotuarele aglomerate zace o rețea de tuneluri, buncăre și galerii care ar putea rivaliza cu catacombele Romei sau labirinturile Parisului. Este cel mai mare secret al Capitalei – un “oraș de sub oraș” construit de-a lungul secolelor, din cramele boierești medievale până la buncărele antiatomice ale epocii Ceaușescu. Ce se află, de fapt, sub București? Un haos de istorie, supraviețuire și paranoia geopolitică, un loc unde umbrele trecutului se împletesc cu legende urbane și adevăruri ascunse. Hai să coborâm în adâncuri și să dezvăluim ce nu apare pe nicio hartă oficială.

Rădăcinile subterane: De la cramele boierești la tunelurile de evadare

Totul a început cu vinul – sau, mai bine zis, cu bogăția boierilor care dominau Bucureștiul în secolele XVII-XVIII. Atunci, Capitala era înconjurată de vii întinse, iar casele boierești, adevărate palate fortificate, ascundeau subsoluri imense pentru stocarea butoaielor de vin. Aceste crame, largi și adânci, nu erau simple pivnițe: multe dintre ele s-au transformat în tuneluri de evadare, construite pentru a proteja elitele în fața jafulor, războaielor sau asasinatelor politice. Istoricii estimează că sub vechiul centru al orașului – zona Lipscani, Curtea Veche sau Parcul Cișmigiu – se întind sute de metri de galerii, unele suficient de late încât să permită trecerea unei căruțe întregi.

Cel mai vechi tunel atribuit direct istoriei românești este cel legat de Vlad Țepeș, domnitorul care a făcut din București o fortăreață. Se spune că un pasaj subteran pornea de la castelul său, situat pe locul actualului Palat Kretzulescu, și trecea pe sub Parcul Cișmigiu, ducând spre râul Dâmbovița. Accesibil astăzi în apropiere de restaurantul “La Cetate” din Cișmigiu, acest tunel ar fi servit ca rută de scăpare în fața invaziilor otomane. Legenda persistă, alimentată de descoperiri arheologice din secolul al XIX-lea, când lucrările la canalizarea Dâmboviței au scos la iveală un întreg sistem de coridoare ascunse. Nu e de mirare: în acele vremuri tulburi, boierii precum Constantin Brâncoveanu sau membrii fanarioților construiau tuneluri care legau casele lor de câmpii sau de malul apei, permițând evadări discrete sub nasul dușmanilor.

Dar aceste galerii nu erau doar pentru fugă. În secolul al XIX-lea, ele au devenit ascunzători pentru revoluționari. Grupări secrete precum “Frăția” sau “Eteria” – care au plănuit răscoalele din 1821 și 1848 – se adunau în subsolurile de sub actualul magazin Victoria, cu ramificații spre Dealul Uranus, Biserica Sfântul Gheorghe Nou și chiar Palatul Telefoanelor. Aici, sub zgomotul piețelor aglomerate, se țeseau comploturi care aveau să schimbe soarta națiunii. Un exemplu grăitor: un tunel de sub Palatul Kretzulescu ducea direct la Dâmbovița, permițând transportul de arme și provizii fără a fi văzuți.

Și haiducii nu lipseau din peisaj. Aproape acum două secole, o bandă organizată de jefuitori, condusă de figuri precum Tunsu sau Grozea, folosea coridoarele subterane din zona Panduri pentru a intra și ieși din casele boierești ca niște năluci. Tunelurile, înalte de trei metri și late de doi, permiteau transportul prăzii fără zgomot. Tunsu, supranumit “Năluca”, teroriza orașul tocmai datorită acestei rețele invizibile, dispărând în adâncuri după fiecare lovitură. Astăzi, urbaniștii vorbesc despre un “oraș de sub oraș”, cu mii de metri de pasaje neexplorate, multe sigilate accidental în timpul modernizărilor urbane.

Epoca Ceaușescu: Paranoia și supraviețuirea nucleară

Dacă tunelurile medievale erau născute din frica de sabie, cele din secolul XX au fost modelate de spectrul războiului rece. Nicolae Ceaușescu, obsedat de securitate, a transformat subsolul Capitalei într-o fortăreață subterană. În anii ’70-’80, sub pretextul construcțiilor de metrou și utilități, s-au săpat galerii noi, legate de instituții cheie: Comitetul Central (astăzi Ministerul de Interne), Palatul Cotroceni, Academia Militară și, desigur, Casa Poporului. Aceste tuneluri, unele largi de 10 metri, erau proiectate pentru vehicule electrice sau chiar bărci – da, apărea apă în ele, la adâncimi de un metru, permițând navigația discretă.

Casa Poporului – sau Palatul Parlamentului, cum o știm azi – este inima acestui labirint. Sub cele 12 etaje de deasupra solului se ascund șapte nivele subterane, culminând cu un buncăr antiatomic masiv. Pereții de beton armat, groși de 1,5 metri, sunt acoperiți cu plăci anti-radiații, iar aerisirea se face prin pompe suedeze cu filtre speciale – singurele componente străine din construcție, aduse în secret. Buncărul include o sală de comandă cu legături telefonice la toate unitățile militare, apartamente pentru lideri și hărți reliefate ale României pe pereți. Din aici pornesc 20 de kilometri de catacombe care leagă Palatul de alte puncte strategice: un tunel spre Academia Militară, altul spre Cotroceni și ramificații spre aeroporturi. Arhitecta Anca Petrescu, care a condus proiectul, a confirmat existența a două buncăre antiatomice și a unui adăpost anti-aerian, plus galerii de evacuare – dar a negat vehement zvonurile despre un “oraș plutitor” subteran, numindu-le basme urbane.

Ceaușescu visa mai mult: se zvonea că voia un “metrou personal”, un tunel secret de la Casa Poporului până la aeroportul Otopeni, pentru evadări rapide cu elicopterul. Deși neconfirmat, zvonul persistă, alimentat de relatări despre tuneluri care ies la suprafață în zone izolate, cum ar fi șoseaua de centură, unde cazemate ascunse sub vegetație așteaptă să fie redescoperite. Alte legături: de la Magazinul Muzica la Biserica Kretzulescu, sau de la fostul CC la Royal Palace. Scopul? Supraviețuire în caz de atac nuclear sau lovitură de stat – o rețea care ar fi permis conducerii să dispară sub pământ, ca un iepure în vizuină.

Teorii conspiraționale: De la realitate la ficțiune

Subiectul tunelurilor a generat o avalanșă de teorii, de la plauzibile la SF pur. Una dintre cele mai persistente: o rețea de 73 de kilometri de galerii sub întregul oraș, legând totul de la metrou la fortificații uitate. Un videoclip recent de pe YouTube susține tocmai asta, descriind un “oraș de sub oraș” plin de secrete nedezvăluite. Pe Reddit, exploratorii urbani (urbex) vorbesc despre cazemate de pe centură, ascunse de buruieni, construite în anii ’80 pentru apărare civilă. Alții susțin că tunelurile vechi de sub Centrul Vechi, descoperite în anii ’90, duc spre Hanul lui Manuc sau chiar spre Dâmbovița, folosite azi de… șobolani și curioși.

Controversele nu lipsesc. În 2013, Anca Petrescu a demontat mitul unui labirint plutitor sub Parlament, insistând că totul e standard pentru clădiri guvernamentale. Totuși, accesul e strict interzis, ceea ce alimentează speculațiile: ce ascund autoritățile? Explorări ilegale au scos la iveală galerii inundate sau sigilate, dar și pericole – prăbușiri, gaze toxice sau paznici neoficiali. Un documentar recent de pe YouTube explorează catacombele dintre legendă și adevăr, arătând intrări blocate în zone precum Piața Universității.

Ce se întâmplă azi: De la parcare la turism subteran?

În 2025, cu Bucureștiul în plină modernizare, unele tuneluri ies la lumină. Sub Piața Victoria se planifică parcări subterane în catacombele interbelice, iar stația de metrou Izvor ar putea lega un tunel de la Casa Poporului pentru utilități publice. Metroul însuși, cu cei 80 de km de șine, e parte din rețea – unele stații au galerii nefolosite, potențiale adăposturi de urgență. Urbex-erii riscă amenzi pentru a explora, postând pe X (fostul Twitter) poze cu coridoare umede și uși de o tonă.

Dar potențialul turistic e uriaș. Imaginați-vă tururi ghidate prin tunelurile lui Vlad Țepeș sau buncărele Ceaușescu, ca în Paris sau Napoli. Deja, site-uri precum bucuresti.ro promovează poveștile, transformând secretele în atracții. Totuși, riscurile rămân: structuri instabile, contaminări din vremuri trecute. Autoritățile promit hărți, dar până acum, tăcerea domină.

Concluzie: Un secret care ne definește

Sub București nu zace doar beton și istorie prăfuită, ci esența supraviețuirii românești – o națiune care, de veacuri, a învățat să se ascundă, să reziste și să renască din adâncuri. De la boieri fugari la dictatori paranoici, tunelurile sunt o metaforă a Capitalei: haotică, rezilientă, plină de surprize. Milioane de români trăiesc deasupra, ignorând adevărul, dar poate că e mai bine așa – cine știe ce monștri ar trezi o explorare prea curajoasă? Data viitoare când pășiți pe Calea Victoriei, opriți-vă și ascultați: sub voi, orașul șoptește povești nerostite. Secretul rămâne, pentru moment, îngropat. Dar adevărul? El așteaptă să fie dezgropat.