Secretele unei istorii necunoscute a românilor. Au fost primii în Panonnia, dar erau stăpâniţi de unguri şi bulgari

Un document inedit descoperit în Biblioteca Naţională din Paris acum 100 de ani prezintă o istorie mai puţin cunoscută a românilor în Evul Mediu. Documentul medieval reprezenta o descriere a Europei Orientale şi prezenta realităţi de la începutul secolului al XIV-lea din Balcani.

Istoria românilor la începuturile Evului Mediu, ba mai mult chiar de după retragerea aureliană, este săracă în documente şi mai ales izvoare scrise. Tot ce se ştie despre acest ev întunecat al poporului român, perioadă chiar a formării naţiunii, se bazează mai mult pe descoperiri arheologice, dar şi pe informaţii de multe ori succinte din cronicile vest sau est-europene. În special pentru spaţiul extracarpatic, informaţiile scrise sunt şi mai puţine. Informaţii ne sunt furnizate în special de Cronica Pictată de la Viena sau Diploma Cavalerilor Ioaniţi pentru Ţara Românească sau cronica lui Nestor şi alte cronici sau anale din mediul slav pentru Moldova.

Despre perioada de până la mijlocul sau chiar sfârşitul secolului al XIV-lea, când sunt atestate inclusiv în documente interne de cancelarie primele state feudale închegate româneşti, se vorbeşte puţin în istoria românilor. La începutul secolului al XX-lea, polonezul Olgierd Gorka găsea în Biblioteca Naţională din Paris un document inedit, neobservat de majoritatea specialiştilor. Este vorba de un manuscris medieval numit ”Descriptio Europae Orientalis”(n.r. – Descrierea Europei Orientale), realizat la începutul secolului al XIV-lea. În acest manuscris sunt prezentate clar realităţile din Balcani şi inclusiv referiri la statutul românilor, cu numai 50 de ani înainte de întemeierea efectivă a statului medieval Moldova şi cu numai un deceniu înainte de atestarea domnitorului autocrat al Ţării Româneşti, Basarab I. Este o realitate despre care nu se scrie în cărţile de istorie şi este puţin cunoscută publicului larg.

Valahii locuiau Pannonia înaintea ungurilor

Cel care a scris ”Descriptio Europae Orientalis” este, cel mai probabil, un călugăr francez foarte influent la curtea franceză, arată specialiştii. Un adevărat erudit, spune Popa Lisseanu, care s-a interesat de istoria şi geografia ţărilor balcanice prin care a trecut. ”El este un Anonim şi după cercetările lui Gorka pare a fi un călugăr dominican sau franciscan, care a trăit mai mult timp ca misionar în Balcani, şi anume în Serbia. Simpatiile sale ni-l arată de naţionalitate franceză, căci se identifică cu interesele bisericii catolice şi ale politicii franceze în Orient de pe aceea vreme”, scria G. Popa Liiseanu în ”Descrierea Europei Orientale”.

Conform lui Gorka şi Liiseanu, cei care au studiat temeinic acest izvor, călugărul francez a descris realităţi ale Balcanilor de la începutul secolului al XIV-lea, dar şi de la sfârşitul secolului al XIII-lea, lucrarea sa fiind scrisă cel mai probabil în 1308.

Acest călugăr era foarte influent, fiind trimisul prinţului Carol al VI-lea de Valois, fratele regelui Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos. Acest Carol de Valois venise cu armata în Balcani, dorind să ocupe tronul Imperiului Bizantin, recent recuperat de împăraţii greci din mâna cruciaţilor latini. Acest călugăr cărturar locuia în Serbia, în zona catolică şi în general a călătorit doar în marile state ale Balcanilor. Pe românii din Moldova şi Ţara Românească nu-i cunoaşte şi nici nu-i aminteşte.

De altfel, zonele extracarpatice erau pentru călugărul francez neinteresante, fiind marginale din punct de vedere politic, fără potenţial diplomatic, nesigure şi locuite de ”schismatici”, cum îi numea catolicul anonim pe ortodocşi. În schimb, trecând prin Ungaria, călugărul francez află povestea vlahilor vestici din Transilvania şi din aceea zonă. În ”Descriere Europei Orientale”, francezul susţine, interesându-se de istoria Ungariei că de fapt înainte de venirea triburilor de maghiari Pannonia era în parte, locuită de aceşti valahi, care erau urmaşi ai romanilor în regiune.

Despre vlahi sau blachi cum îi numeşte în text călugărul anonim spune că au fost alungaţi de unguri din Pannonia către sudul Balcanilor. ”Altădată au fost păstori ai romanilor şi din cauza terenului roditor şi plin de verdeaţă trăiau odinioară în Ungaria, unde se aflau păşunile romanilor. Dar în urmă fiind izgoniţi de aici de unguri au fugit în acele părţi (n.r. – sudul Balcanilor)”, scria călugărul anonim în ”Descrierea Europei Orientale”. Totodată, în prezentarea pe care o face Ungariei, călugărul francez aduce precizări şi spune că de fapt alungarea vlahilor nu s-a făcut paşnic. Mai precis, conform documentului medieval, ”păstorii romanilor”, adică populaţiile romanizate, prin care şi vlahii ce locuiau în Pannonia la venirea ungurilor, erau constituiţi într-un soi de confederaţie care a purtat un război crunt cu triburile nou venite.

Învinşi de călăreţii maghiari, aceşti au plecat către sudul Balcanilor.

”Toţi erau păstori ai romanilor şi aveau în fruntea lor zece regi puternici în întreaga Messia şi Pannonia. Slăbind însă imperiul romanilor, au ieşit ungurii din Scithia şi din marele regat care este dincolo de Câmpiile Meotide şi s-au bătut în câmp deschis care este între Sicambria şi Alba Regală cu numiţii zece regi şi puseră stăpânire pe ei”, preciza călugărul anonim.

Anumiţi specialişti tind să dea crezare spuselor călugărului francez. ”Aceşti păstori ai romanilor, numiţi uneori şi vlachi sau numai coloni ai hunilor, trăiau în Pannonia, la venirea maghiarilor, constituiţi, probabil, nu în regate, în sensul de stăzi al cuvântului, dar având şefii lor ce se vor fi numit uneori regi, în sens etimologic, ori principi ori duci, sau numai voievozi ori cneji”, scria G. Popa Liiseanu, într-o introducerea la ”Descrierea Europei Orientale”.

Vlahii erau bogaţi şi cu brânzeturi bune

Dacă nu-i cunoaşte pe vlahii din Moldova şi Ţara Românească, pe acei blachi, ”păstori ai romanilor” şi izgoniţi cum precizează anonimul din zona Pannoniei, îi întâlneşte în sudul Balcanilor. Aceşti vlahi locuiau zona dintre Macedonia, Achaia şi Tessalonic în nordul Greciei. Călugărul îi întâlneşte fiindcă la începutul secolului al XIV-lea pe teritoriul lor staţiona armata lui Carol al VI-lea de Valois. ”Ei au în abundenţă multă brânză excelentă, lapte şi carne mai presus de alte naţii. Ţara acestor blachi, care este mare şi bogată, a fost ocupată de armata prinţului Carol”, scria geograful anonim în ”Descrierea Europei Orientale”. Totodată aşa cum arată călugărul francez, valahii aveau un stat în adevăratul sens al cuvântului în nordul Greciei, într-o zonă bogată aflată între stăpâniri bizantine şi latine.

Teritoriile româneşti sub stăpânire bulgară sau maghiară

În afară de ”ţara blachilor” din nordul Greciei, nicio altă structură politică a vlahilor nu este amintită de călugărul francez. Cel puţin spaţiile extracarpatice, aşa cum arată G. Popa Lisseanu, francezul nu a ajuns, însă face precizarea că întregul teritoriu era stăpânit parţial de bulgari, mai ales zona sudică, parţial de unguri, zona de nord a Moldovei. ”Prin mijlocul acestui imperiu (n.r. – al Bulgariei) trece fluviul Dunărea”, se arată în ”Descrierea Europei Orientale”. Cu alte cuvinte, malul stâng al Dunării se afla în componenţa Imperiului Bulgar. Tot acelaşi călugăr face precizarea că în ”ultimii ani”, adică de la mijlocul secolului al XII-lea, Ungaria ajunsese să domine zona de la sud de Carpaţi şi inclusiv Bulgaria din punct de vedere politic.

Totodată, se precizează că zona era tributară tătarilor de mulţi ani. În acest context, se justifică intenţia de a oferi Muntenia şi Oltenia cavalerilor ioaniţi la 1247, dar şi desprinderea de mai târziu a lui Basarab I din sfera de influenţă maghiară. Aflăm din ”Descrierea Europei Orientale” că oraşe moldoveneşti precum Baia sau râuri de la est de Carpaţi, precum Siretul sau Prutul, se aflau sub stăpânire maghiară. Probabil aceeaşi stăpânire maghiară de care se vor scutura moldovenii sub conducerea răzvrătiţilor maramureşeni.