Uncategorized
Care sunt cele mai ciudate superstiții românești?
Superstițiile au însoțit cultura românească, încă din cele mai vechi timpuri. Acestea au fost transmise din generație în generație și pot fi considerate chiar specifice poporului nostru. Unele dintre ele sunt înfiorătoare, în timp ce altele sunt haioase și creează o stare de bine. Redactorii shtiu.ro vă prezintă cele mai ciudate superstiții românești.
Cele mai ciudate superstiții românești
- Pare incredibil, însă există zone în România în care se crede că dacă apare vreun păduche pe fruntea unui om care este bolnav, acela nu va mai trăi mult.
- O altă superstiție, la noi în țară, presupune că nu este bine să tai unghiile unui copil până nu împlinește vârsta de un an, altfel va deveni hoț la maturitate.
- Mulți români cred că atunci când visează un urs vor avea parte de noroc.
- Oamenii cred că atunci când îi mănâncă palma stângă vor primi bani. Dacă se întâmplă la fel cu palma dreaptă, au de dat bani.
- Umbrela nu trebuie închisă în interiorul casei, altfel vei avea parte de ghinion.
- În Moldova, se spune că dacă mănânci mămăligă lipită pe fundul ceaunului vei avea parte de ghinion.
- O altă superstiție locală spune că nu este bine să faci copii în zi de sărbătoare, fiindcă aceștia pot ieși cu defect fizic.
- Tot în concepția românească se crede că cine fură vreo găină sau altă pasăre de curte, pe lumea cealaltă va fi pedepsit să le numere toţi fulgii. După ce termină de numărat, vine o pală de vânt şi risipeşte fulgii, iar hoţul de găini trebuie să numere iarăşi fulgii şi penele păsărilor pe care le-a furat cât timp trăia.
- Se spune că în ziua de Paște toată lumea trebuie să poarte haine noi pentru a avea noroc.
- Moldovenii cred că persoanele care au gropițe în obraji sunt predispuși la furat.
- O superstiție la români presupune că nu este bine să se omoare animale sau păsări în ziua de duminică, fiindcă este păcat.
- La olteni se spune că nu este bine ca mamele să-şi sărute băieţeii pe spate, fiindcă aceștia vor deveni afemeiați la maturitate.
- Ziua de 13 este considerată una cu ghinion, indiferent când cade aceasta.
- Se spune că atunci când cocoșul cântă în pragul ușii, urmează să vină musafiri.
- Se spune că nu este bine să te întorci din drum, chiar dacă ai uitat ceva acasă, fiindcă vei avea ghinion în acea zi.
- Se spune că nu este bine să primești cadou de casă nouă cuțite, fiindcă vor aduce ceartă între membrii familiei.
- O superstiție frumoasă la români spune că atunci când ceasul este la oră fixă înseamnă că cineva te iubește.
- Cine găsește un trifoi cu patru foi va avea parte de noroc.
- O superstiție ciudată spune că este bine să scuipi în sân, dacă se vorbește de o boală, pentru a nu te îmbolnăvi și tu.
- Dacă o pisică neagră îți taie calea vei avea parte de ghinion. De aceea în cazul în care acest lucru se întâmplă, trebuie să faci trei pași prin spate și să scuipi în sân pentru a scăpa de necaz.