Geto-dacii, strămoșii noștri, nemuritori: cum i-a convins Zamolxis să nu le fie frică de moarte
Geto-dacii erau considerați a fi nemuritori, iar acest lucru nu se datorează vreunui elixir secret, ci a felului în care erau făcuți de către Zamolxis să gândească și anume să nu le fie frică de moarte.
Herodot îi caracteriza pe aceștia cei mai viteji, după cum se arată în primele scrieri ale popoarelor de acum peste două mii de ani și care ocupau actualele ținuturi ale țării noastre. Dacii credeau cu convingere în nemurirea sufletului, iar moartea reprezenta pentru ei o simplă schimbare de țară.
Cunoscutul istoric grec relata despre aceste campanii militare care erau conduse de către regele persan Darius în urmă cu două milenii și jumătate. La acea vreme, Persia se afla într-una dintre cele mai înfloritoare perioade ale sale.
„Înainte de a ajunge la Istru (Darius) îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonnia şi de oraşul Mesambria – numiţi skyrmiazi şi nipsei – i s-au închinat lui Darius fără niciun fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, scria Herodot, într-un fragment prezentat de Ioan Marius Grec.
Herodot afirma că geto-dacii considerau că atunci când mureau, mergeau de fapt la zeul Zamolxis căruia îi aduceau jertfe umane. „Părintele istoriei” notează povestea lui Zamolxis care ar fi fost un discipol al lui Pitagora și care a trăit printre greci, revenind ulterior în Tracia.
Cum au ajuns geto-dacii să fie considerați nemuritori
Un alt istoric al lumii antice prelua o parte din relatările lui Herodot, scriind că Zamolxis făcea și proorociri, deprinzând de la Pitagora arta de a citi în stele. Odată întors în Tracia, Zamolxis se bucură de o imensă popularitate datorită acestor deprinderi.
La început, acesta este ales preot, iar mai apoi, chiar el însuși ajunge a fi socotit ca un zeu, primind și numele de zeu. Rar ieșea din peștera în care s-a retras pentru a lua contact cu ceilalți, excepție făcând regele și slujitorii acestuia.
Platon, cunoscutul filosof grec îl menționează la rândul său pe Zamolxis, relatânddespre descântecul pe care l-a aflat de la „un doctor trac, unul din ucenicii lui Zamolxe despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, după cum scria Platon în Charmide.
Porphyr, un alt filosof afirma despre Zamolxis că era un discipol al lui Pitagora, iar numele său provenea de la faptul că la naștere era înfășurat într-o blană de urs, aceasta fiind numită de către traci „zalmos”.
