Când Frederick Banting și John James Rikard Macleod au primit în data de 9 ianuarie 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină pentru crearea insulinei utilizabile, Paulescu a scris comitetului de acordare a Premiului Nobel susținând că el a descoperit și utilizat primul insulina.
Frederick Banting și John James Rikard Macleod au fost propuşi pentru a primi premiul Nobel, în vreme ce pe savantul român nu l-a propus nimeni pentru premiu. Se spune că ar fi fost pedepsit astfel din cauza poziţiei sale vehemente antiseminte.
Până la sfârșitul vieții sale, Paulescu a considerat că a fost nedreptățit.
Cert este că anii de muncă în laborator ai profesorului au fost furați de cei doi canadieni, care știau de munca romanului, din publicațiile vremii. În baza articolelor lui Nicolae Paulescu, ei au reușit să izolelze insulina și să o folosească pentru a trata un pacient bolnav de diabet.
Primii săi ani
Nicolae Paulescu s-a născut în București, în 1869, într-o familie aristocratică. Educația sa din copilărie până la maturitate a fost marcată de profesori iluștri, chiar pionieri ai domeniului lor.
După ce a absolvit liceul „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul) în 1888, Nicolae Paulescu a plecat la Paris unde a urmat cursurile de chimie biologică și fiziologie generaăa la Facultatea de Științe din Paris. Cel care l-a îndrumat pe român a fost Etienne Lancereaux, considerat a fi fondatorul fiziologiei moderne.
După terminarea studiilor, Nicolae Paulescu s-a întors în România, unde a înființat prima catedră de fiziologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. De asemenea, a fost numit și Director al Clinicii de Medicină internă la spitalul St. Vincent de Paul din București.
Cercetările științifice ale lui Paulescu s-au concentrat în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliția nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morții subite. Acesta a publicat peste 70 de articole de cercetare originale în reviste medicale internaționale.
În 1916, Nicolae Paulescu a obținut un extras apos din pancreas, în cadrul unui experiment efectuat pe un câine bolnav de diabet. Atunci când acest extras apos a fost injectat câinelui cu diabet, acesta a avut un efect normalizator asupra nivelului de zahăr din sânge.
Paulescu și-a continuat cercetările la finalul cărora a izolat hormonul pancreatic antidiabetic, pe care profesorul l-a botezat pancreină (insulina de astăzi).
La scurt timp după aceea, Nicolae Paulescu a fost chemat în armata română, în timpul Primului Război Mondial, revenind în 1921.
În iulie 1921, în cadrul sesiunilor Societății de Biologie, Paulescu a prezentat rezultatul cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazuri de diabet.
Aceste cercetări au fost publicate în revista Societății. De asemenea, august 1921, Paulescu a publicat un studiu privind pancreina în revista de specialitate Archives Internationales de Physiologie. Studiul său era numit „Recherche sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive„.
În 1922, Nicolae Paulescu şi-a brevetat invenţia, obţinând de la Ministerul Industriei şi Comerţului din România brevetul de invenţie nr. 6255 denumit „Pancreina și procedeul său de fabricare”.
Interesant este faptul că în niciunul dintre articolele sale, Paulescu nu amintește de experimentele similare publicate de biochimistul american Israel Kleiner, încă din 1915 și 1919. Practic, Paulescu a folosit aceeași metodă precum cea a lui Israel Kleiner, pentru a obține pancreina. Mulți sunt de părere că a fost o simplă coincidență și românul nu știa de cercetările lui Kleiner. Alții cred că Paulescu a fost influențat de studiile lui Israel Kleiner.
Dezbaterea premiului Nobel
Când Frederick Banting și John James Rikard Macleod au izolat insulina în februarie 1922, care a fost administrată cu succes la un pacient uman pentru prima dată, Paulescu aștepta confirmarea brevetului său.
Astfel că, atunci când cei doi au primit Premiul Nobel în 1923, Paulescu a scris comisiei Nobel, deoarece se considera nedreptățit. Dar afirmațiile lui au fost respinse, iar dreptatea nu a fost însă recunoscută.
La 50 de ani de la publicarea lucrării lui Paulescu, profesorul Ian Murray, profesor de fiziologie la Anderson College of Medicine din Glasgow, a scris un articol în care recunoștea realizările lui Paulescu.
Într-un număr din 1971 al revistei „Journal of the History of the Medicine and Allied Sciences”, Murray a scris:
„O recunoaștere insuficientă a fost acordată lui Paulescu, distinsul om de știință român, care, în momentul în care echipa din Toronto își începuse cercetările, românul reușise deja să extragă hormonul antidiabetic din pancreas și să demonstreze eficacitatea acestuia în reducerea hiperglicemiei la câinii diabetici.”
Răspunzând campaniei internaționale inițiată de Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreședintele de atunci al Fundației Nobel, a recunoscut meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic.
Nicolae Paulescu a încetat din viață în data de 19 iulie 1931. În anul 1990, savantul român a fost numit post mortem membru al Academiei Române, iar în 1993 Institutul Național de Diabet, Nutriție şi Boli Metabolice din Bucureşti a fost numit în onoarea sa.
