Declinul Cavalerilor Templieri. Ce s-a întâmplat cu ordinul militar misterios?

Cavalerii Templieri, cunoscuți și sub denumirea de Bieții Soldați ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon, sau Ordinul Templului lui Solomon, a fost un ordin militar religios de cavaleri care a slujit Biserica Catolică. Dar ce a dus la declinul Cavalerilor Templieri?

În urma succeselor primei Cruciade, în Țara Sfântă s-au format o serie de state cruciate, fapt ce a dus la un aflux de pelerini din Europa de Vest pentru a călători în locurile sacre ale creștinătății, relatează Heritage Daily.

Mulți pelerini au fost fie uciși de bandiți, fie în timp ce traversau un teritoriu ostil controlat de musulmani. Acest lucru a dus la înființarea, în 1118, a unui ordin militar numit Sărmanii soldați ai Templului lui Solomon de către Hugues de Payens, împreună cu rudele și frații săi de arme, cu unicul scop de a proteja călătorii pe timp de pelerinaj.

Rolul inițial al Cavalerilor Templieri

Cavalerii Templieri au depus un jurământ de sărăcie, castitate și ascultare și erau așteptați să onoreze posturile și rigorile calendarului monahal la fel ca cistercienii și alți călugări.

Cu sprijinul patronajului lui Baldwin al II-lea, regele Ierusalimului, cavalerii și-au făcut sediul pe Muntele Templului, stabilind o mare infrastructură economică descrisă drept prima corporație multinațională, care s-a răspândit în toate regatele Europei și în Țara Sfântă.

Cum a început declinul Cavalerilor Templieri

Până în secolul al XII-lea, puterea stăpânirii creștine în Țara Sfântă a fost diluată, parțial prin disensiunile dintre facțiunile creștine și disputele interne și prin unificarea parțială a lumii islamice cu lideri eficienți, cum ar fi Saladin, care anexau teritorii creștine, așa începând declinul Cavalerilor Templieri.

Pierderea Ierusalimului și a cetăților-cheie în fața dinastiei Ayyubide i-a forțat pe Templieri să se mute în fortărețele orașului, cum ar fi Acre, Tortosa și Atlit, dar și acestea au căzut în secolul al XIII-lea, ceea ce a dus la mutarea sediului lor la Limassol, pe insula Cipru.

O garnizoană a fost menținută la cetatea Ruad, de pe mica insulă Arwad, dar la începutul secolului al XIV-lea aceasta a fost pierdută în favoarea Sultanatului egiptean mameluc, marcând căderea ultimului avanpost cruciat din Țara Sfântă.

Templierii au rămas fără influență

Fără o misiune, influența și sprijinul pentru Templieri s-au diminuat, însă aceștia și-au menținut o puternică putere economică prin rețeaua lor de exploatații răspândite în toată Europa. Ordinul nu a fost supus administrațiilor locale, ceea ce îl face în esență un „stat în stat”.

Situația a provocat tensiuni sporite cu nobilimea europeană, mai ales că Templierii mențineau o armată permanentă care putea trece liber oriunde, făcând-o una dintre cele mai mari organizații militare independente din Europa, răspunzătoare numai în fața Papei.

O poveste cu două ordine cavalerești

În 1305, Papa Clement al V-lea a intenționat să unească Templierii cu Cavalerii Ospitalieri și a trimis după Marele Maestru Templier Jacques De Molay și Marele Maestru ospitalier Fulk de Villaret.

În timp ce așteptau sosirea lui Villaret, De Molay și Papa au discutat despre mai multe acuzații rău intenționate formulate împotriva ordinului de către un templier înlăturat, care au ajuns bârfe la curtea regelui Filip al IV-lea al Franței.

Papa a cerut sprijinul regelui într-o investigație, dar Filip a profitat de zvonuri în propriul său scop (posibil din cauza datoriilor pe care Filip le avea față de ordin din războiul său cu Anglia sau din cauza faptului că se temea de puterea și bogăția pe care ordinul le-a acumulat și a fost motivat de propria sa pietate să distrugă ceea ce el a perceput ca un grup eretic).

Declinul Cavalerilor Templieri

În ziua de vineri, 13, 1307, Filip a ordonat arestarea lui De Molay și a Templierilor în Templul din Paris, mandatele menționând „Dumnezeu nu este mulțumit. Avem dușmani ai credinței în împărăție”.

Pe baza zvonurilor, s-au făcut și alte afirmații împotriva ordinului, care implică ceremoniile de admitere, și anume că aceștia ar fi forțat recruții să-L nege pe Hristos și să scuipe pe cruce, precum și să se angajeze în săruturi indecente, în timp ce ordinul mai larg a fost acuzat de practici homosexuale, corupție financiară, fraudă și crima idolatriei prin închinarea la idoli falși.

Istoricii cred că intenția lui Filip a fost de a stârni temerile contemporane față de eretici, vrăjitoare și demoni, similare acuzațiilor pe care Filip le-a folosit împotriva Papei Bonifaciu al VIII-lea pentru a-i distruge reputația printre conducătorii Europei.

Mărturisiri obținute prin tortură

Mulți dintre acuzați au recunoscut acuzațiile sub tortură, iar mărturisirea lor, deși obținută sub constrângere, a făcut ca Papa Clement să emită bula papală „Pastoralis praeeminentiae”, care a instruit toți monarhii creștini din Europa să-i aresteze pe Templieri și să le confiște bunurile. De Molay a protestat și s-a dezis de mărturia sa, dar a fost ars pe rug pe insula Javiaux din Sena, împreună cu alți Templieri din întreaga Europă care au refuzat să recunoască.

Papa a cerut audieri papale suplimentare pentru a vedea cât de vinovați sau nu erau Templierii, dar Filip a amenințat cu acțiuni militare împotriva Bisericii, cu excepția cazului în care Papa era de acord cu desființarea Templierilor.

După declinul Cavalerilor Templieri a urmat și sfârșitul

La Sinodul de la Vienne din 1312, Papa a emis o serie de bule papale, inclusiv „Vox in excelso”, care a dizolvat oficial ordinul, și „Ad providam”, care a predat majoritatea bunurilor Templierilor către Cavalerii Ospitalieri. Templierii rămași au fost arestați și judecați (dar în cea mai mare parte fără condamnare) și au fost preluați de alte ordine militare sau au fost pensionați pentru o viață monahală pașnică.

În Portugalia, ordinul a fost reconstituit ca Ordinul lui Hristos în 1319, după ce regele Dinis I a refuzat să sprijine curățarea Templierilor (în mare parte pentru ajutorul acordat de ordin în timpul Reconquista și în reconstrucția Portugaliei după războaie). Ordinul a fost secularizat în 1789 de Regina Maria I, care astăzi există ca Ordinul Militar al lui Hristos.