Povestea celui mai mare jaf din istoria României. Întâmplarea a inspirat un celebru personaj de film

După Al Doilea Război Mondial, infractori care înfundaseră puşcăriile conduceau cele mai importante structuri din Poliţie. Aceştia şi-au pus în aplicare deprinderile şi au dat cea mai mare lovitură din istoria României. Un comisar nemilos a reuşit să-i prindă şi i-a executat în timpul unei spargeri.

Cel mai mare jaf bancar din istoria României a avut loc la Braşov, la scurt timp după Al Doilea Război Mondial. Condiţiile erau unele speciale, care îi favorizau pe infractori şi care au condus la apariţia multor benzi temute în acea perioadă şi a multor lovituri date de acestea.

Dacă privim întreg contextul perioadei, nici nu este de mirare că infractorii nu se temeau de nimic şi dădeau lovitură după lovitură. În septembrie 1944, regele Mihai I a dat o amnistie care a făcut ca puşcăriile să se golească de infractorii mărunţi şi de cei care nu comiseseră crime sau alte fapte la fel de grave. Războiul încă nu luase sfârşit, iar scena politică din România era în mare fierbere.

„Comuniştii ilegalişti, pungaşii mărunţi şi escrocii s-au trezit liberi pe străzi, gata să-şi facă de cap. Haosul de după război le-a priit de minune infractorilor. Aveau la dispoziţie arme, uniforme militare, iar foştii „curcani“ fuseseră ucişi pe front. Forţele de ordine nu făceau faţă noului val de bandiţi, în plus, mulţi dintre poliţişti erau mână în mână cu infractorii. Bucureştiul era împărţit de lumea interlopă în zone de influenţă, iar răufăcătorii se războiau pe stradă ca-n filmele americane. În Braşov, lucrurile nu stăteau chiar atât de rău, totuşi s-au înregistrat destule tâlhării”, descrie jurnalistul Alexandru Ghiza, pe Piaţa Sfatului, situaţia de dinaintea marelui jaf de la Braşov.

Banda „Zorro” îi ţinea pe braşoveni în case după lăsarea întunericului

În 1945, Braşovul era sub teroarea benzii intitulate „Zorro”, una alcătuită din 17 tineri între 16 şi 20 de ani. Deşi membrii găştii erau foarte tineri, locuitorii oraşului nu prea îndrăzneau să iasă seara neînsoţiţi şi îşi ferecau porţile după lăsarea întunericului. Mulţi braşoveni au căzut pradă în acea perioadă celor care se dădeau drept poliţişti şi spuneau că acţionează împotriva „duşmanilolr poporului”, mai ales că începuseră procesele împotriva legionarilor şi saşilor care adăpostiseră soldaţi germani după intrarea ruşilor în ţară.

Ministru de Interne era Teohari Georgescu, un comunist care trăise în anturajul infractorilor. Ministrul era mai interesat să facă avere: să strângă cocoşei de aur, devize, dar, în acelaşi timp, să apară în presa vremii ca un mare luptător î,potriva infractorilor.

Ministrul s-a gândit că nimeni nu îi cunoaşte mai bine pe infractorii decât infractorii, astfel că a ales doi dintre aceştia, pe Constantin Cairo şi Florică Voinescu, să-i fie oameni de nădejde în Poliţie.

Lupul paznic la oi

„Când acesta i-a chemat, au venit spăşiţi Vârstnicii îşi amintesc cu nostalgie de paradele de 23 august. Ce ştiu tinerii despre această zila el, crezând că urmează să-i linşeze. Când colo, el le-a spus: Uite nu v-am uitat cum am trăit împreună şi vreau, după stilul american, să vă fac poliţişti şi să-mi aduceţi toţi hoţii la picioare! Cei doi gangsteri nu numai că i-au mulţumit cu plecăciuni, dar au făcut imediat cerere să intre în PCR, cereri semnate pe loc de Teohari Georgescu. Doi mari infractori s-au văzut liberi şi ajunşi în hainele de comisari, era ca şi când pui lupul paznic la oi”, povesteşte Traian Tandin, autorul best-seller-ului „Jafuri celebre din România”.

Nu a durat mult până când cei doi foşti puşcăriaşi şi proaspăt comunişti să îşi reia vechile metehne, jafurile. Pentru prima lovitură şi-au ales ca ţintă sediul Băncii Naţionale din Braşov. Şi, pentru ca lovitura să aibă succes, l-au cooptat pe cel mai experimentat spărgător de seifuri al vremii, Florică Florescu. Era un personaj aproape legendar, ale cărui aventuri infracţionale făcuseră deliciul presei interbelice. Era cunoscut pentru modul ingenios în care spărgea casele de bani şi alibiurile pe care şi le regiza desăvârşit.

Un milion de dolari şi 300 de cocoşei de aur, prada de la BNR Braşov

Florescu cunoştea Braşovul în urma unei lupte cu focuri de armă din Gara Braşov, din perioada interbelică. El şi cei doi comisari de poliţie s-au mascat şi au atacat, cu armele în mâini, sediul BNR din Braşov, aflat, pe atunci, la jumătatea străzii Porţii, actuala stradă Republicii.

La jaf au folosit dinamită, iar paznicii au fost împuşcaţi. Casa de bani a fost tăiată prin placa din spate, cu un instrument special numit „gură de lup”. Tăierea plăcilor de oţel stratificate pentru a ajunge la compartimentele cu bani, necesita un procedeu aparte, în care Florescu era specialist. Hoţii au fugit cu un million de dolari şi 300 de cocoşei de aur. Poliţiştii braşoveni au intervenit mult prea târziu şi nu au reuşit să-i prindă.

Tâlharii au acţionat fără să-şi ia şi alte măsuri de precauţie, în afara purtării măştilor. Au lăsat în urmă victime, dar şi o mulţime de amprente, care au făcut munca anchetatorilor destul de uşoară. Florescu a preferat să îşi ia partea şi să plece în Franţa, unde şi-a pierdut urma. Totuşi, şi-a lăsat un înlocuitor în bandă, pe tânărul Istrate, care i-a ajutat pe Voinescu şi pe Cairo să dea mai multe lovituri la bănci din Bucureşti şi din ţară.

Trădaţi de tânărul Istrate

Nemulţumit de felul în care era împărţită prada, Istrate abia a aşteptat să fie agăţat de poliţişti. Temându-se ca nu cumva să i se pună în cârcă şi fapte pe care nu le-a comis, infractorul le-a spus anchetatorilor data şi locul în care urmă să se desfăşoare următoarea spargere. Astfel, Brigada „Fulger”, condusă de comisarul Eugen Alimănescu, a reuşit să îi prindă pe infractori.

Potrivit informaţiilor din presa vremii, prinşi în flagrant, cei doi infractori ar fi tras unul saupra celuilalt şi, astfel, ar fi pierit în timp ce brigada „Fulger” încerca să îi aresteze. Bănuielile se îndreaptă, însă, asupra lui Alimănescu, comisarul care nu avea milă de infractori şi care obişnuia să le tragă câte un glonţ în cap, după care spunea că aceştia au fost ucişi în timpul luptei.

Alimănescu era prezentat în ziare ca un erou. Mulţi comparau brigada sa cu celebrii “Incoruptibili” conduşi de Eliot Ness, din America. Eliberat din armată, se angajează informator diurnist al Poliţiei. În acelaşi timp, devine membru al Partidului Comunist. La câteva luni de la intrarea în poliţie, e avansat şi numit şef al Echipei „Fulger”, iar în 1946 ajunge chestor în Direcţia Generală a Poliţiei.

Cel care a inspirat personajul „Comisarul Modovan”

Brigada „Fulger”, care acţiona sub comanda lui Alimănescu, era compusă din 22 de poliţişti, majoritatea tineri aleşi personal de comisar chiar de pe băncile şcolii. Ideea înfiinţării brigăzii, care beneficia de arme automate şi două maşini rapide (o premieră pentru Politia Capitalei), i-a venit comisarului Alimanescu după ce în urmă mai multor arestări pe care le-a făcut la scurt timp după ce-a intrat în poliţie, a constatat că infractorii erau rând pe rând eliberaţi.

Alimănescu a fost poreclit „Terminatorul”, „Comisarul de fier”, „Fanaticul”, „Justiţiarul ”. Avea mulţi duşmani, care au încercat multă vreme să-l asasineze, dar era bine păzit de oameni din echipa lui.

După înfiinţarea Direcţiei Generale a Miliţiei la 23 ianuarie 1949, a fost încadrat în această structură cu gradul de maior şi funcţia de şef al Serviciului 4 bande din Direcţia Miliţiei Judiciare. Serviciul era unul dintre departamentele aparatului de stat comunist implicat în acţiunile de urmărire şi „neutralizare” ale partizanilor anticomunişti. În această calitate, a fost cel care i-a executat pe deţinuţii politic, fără proces.

Alimănescu avea să sfârşească într-un mod asemănător cu cei pe care i-a executat, aruncat din tren, într-un moment în care era deţinut, dup ăce căzuse în dizgraţia mai marilor timpului. Replici ale sale în faţa infractorilor au ajuns pe buzele copiilor atunci când se joacă sau în filmele lui Sergiu Nicolaescu.