Domnitorul român care a renunțat la tron pentru o femeie: Petru Șchiopul. El avea 60 de ani, iar amanta doar 22 de ani

În istoria zbuciumată a Principatelor Române, puține povești împletesc atât de dramatic puterea, dragostea și sacrificiul precum cea a lui Petru Șchiopul. Un domnitor marcat de infirmități fizice și de o dependență cronică față de Poarta Otomană, el a ales să abdice de pe tronul Moldovei în 1591, nu din cauza războaielor sau a intrigilor boierești, ci pentru a-și legitima relația cu o femeie mult mai tânără. La aproximativ 60 de ani, Petru Șchiopul s-a căsătorit în secret cu amanta sa, Irina Botezata, o slujnică de doar 22 de ani, punând capăt unei domnii care durase, cu întreruperi, aproape două decenii. Această decizie, motivată de o pasiune tardivă, dar arzătoare, l-a aruncat în exil, lăsând în urmă un fiu ilegitim pe care spera să-l vadă moștenitor. Povestea sa, un amestec de romantism și tragic, ilustrează vulnerabilitatea umanului în fața autorității absolute.

Origini umile și ascensiune chinuită

Petru Șchiopul, născut în 1537, provenea dintr-o familie cu sânge nobil, dar marcată de controverse. Fiul nelegitim al voievodului munten Petru Rareș – un descendent al legendarului Ștefan cel Mare – și al Mariei Despina, el era nepot al temutului Mihnea cel Rău și, indirect, legat de linia lui Vlad Țepeș. Porecla “Șchiopul” i se trage de la o infirmitate congenitală la picior, care l-a făcut țintă a batjocurii contemporanilor, dar nu l-a împiedicat să urce pe tronul Moldovei de patru ori – un record neegalat în istoria principatului.

Tinerețea sa a fost una de pribegie și supraviețuire. După moartea tatălui, Petru a fugit în Transilvania, unde a căutat protecție la curtea principelui Ioan Sigismund. Aici, în 1556, a fost hirotonit diacon, un pas care sugerează o educație modestă, dar suficientă pentru a-l pregăti pentru rolul de domn. Dependenta sa de otomani a început devreme: pentru a obține tronul, a plătit sume exorbitante Porții, ceea ce l-a transformat într-un vasal docil, dar instabil. Prima sa domnie, între 1574 și 1577, a început sub auspicii sângeroase, succedându-l pe Ioan Vodă cel Cumplit, executat de turci. Invadările tătare și conflictele cu pretendenți precum Ioan Potcoavă au marcat acești ani, forțându-l pe Petru să fugă de mai multe ori.

Revenit pe tron în 1578, doar pentru a-l pierde din nou în fața fraților Potcoavă, Petru Șchiopul a demonstrat o reziliență surprinzătoare. A treia domnie, din 1582, a fost cea mai lungă și stabilă, dar tot marcată de biruri grele impuse populației pentru a satisface pretențiile otomane. Spre deosebire de predecesori ca Ștefan cel Mare, realizările sale militare au fost modeste; el s-a bazat pe diplomație și mită, nu pe sabie. Totuși, a lăsat o amprentă culturală profundă: ctitor al Mănăstirii Galata din Iași (1582-1584), prima biserică moldovenească cu două turle, un monument de arhitectură bizantină cu influențe renascentiste, care a servit drept fortăreață, centru educațional și bibliotecă. Sub domnia sa, limba română a început să pătrundă în documentele oficiale, un pas revoluționar pentru cancelaria moldovenească.

Viața personală: De la căsătorie aranjată la pasiune interzisă

Viața intimă a lui Petru Șchiopul a fost la fel de turbulentă ca domnia sa. Căsătoria sa primă, cu Maria Amiralis, o prințesă grecoaică din Rhodos, a fost aranjată în copilărie, conform tradițiilor vremii. Uniunea, mai degrabă politică decât romantică, a produs doi copii: un fiu, Vlad, mort în pruncie, și o fiică, Maria, căsătorită ulterior cu spătarul Zottu Țigara. Maria Amiralis, o femeie cultă și influentă, a murit tragic în 1588, răpusă de o epidemie de ciumă, fiind înmormântată chiar la Mănăstirea Galata, ctitoria soțului ei.

Văduvia l-a găsit pe Petru la o vârstă înaintată, dar nu l-a domolit. Deja, în ultimii ani ai căsniciei, el dezvoltase o relație pasională cu Irina Botezata – o femeie de origine umilă, probabil roabă răscumpărată de la tătari în timpul uneia dintre invaziile lor. Irina, poreclită “Botezata” după botezul ei ortodox, intrase în casa domnească ca doică pentru copiii lui Petru. Relația lor, începută probabil în anii 1580, a dat roade: în 1584 s-a născut Ștefan (sau Ștefăniță), un fiu ilegitim care avea să devină un simbol al ambițiilor paterne. La 60 de ani, Petru vedea în acest băiat o șansă de continuitate dinastică, dar statutul social al mamei îl împiedica să-l legitimeze oficial.

Irina, descrisă în surse ca o frumusețe exotică și blândă, avea doar 22 de ani în 1591 – o diferență de vârstă de aproape 40 de ani care a stârnit scandaloasele contemporanilor. Relația lor nu era doar carnală; Irina devenise confidenta și sprijinul lui Petru într-o curte plină de intrigi. Pentru a-și uni destinele, domnitorul a organizat o nuntă secretă pe 17/29 ianuarie 1591, în chiar biserica Mănăstirii Galata, unde odihnea prima sa soție. Ceremonia, oficiată de mitropolitul Gheorghe Movilă – tatăl viitorului domnitor Ieremia Movilă – a avut martori discreți, iar actul a fost ascuns inițial, dezvăluit abia după abdicare. Petru nota în însemnări că această căsătorie va asigura drepturi de succesiune lui Ștefan, dar știa că Poarta nu va tolera un moștenitor dintr-o uniune atât de scandaloasă.

Abdicarea: Un gest de dragoste sau o strategie disperată?

Presiunile otomane au accelerat decizia. În vara lui 1591, Poarta a emis un ultimatum: fie Petru abdică, fie este mazilit forțat, în fața incapacității sale de a plăti datoriile acumulate. Motivul oficial – sănătatea precară și vârsta înaintată – masca adevărul: dorința de a trăi liber alături de Irina și de a proteja viitorul fiului lor. Pe 9/19 august 1591, Petru a predat sceptrul lui Aron Vodă, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, care cumpărase tronul cu un milion de galbeni. Această abdicare pașnică a fost una rară în istoria Moldovei, unde schimbările de domnie se făceau de obicei cu sânge.

Plecat din țară cu o suită modestă, Petru s-a refugiat inițial la Viena, sub protecția împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg, care i-a oferit un palat în Tirol. Aici, în exilul său tirolez, viața sa a căpătat un aer de idilă regală: portrete de familie – inclusiv al său, al lui Ștefan și chiar al strămoșului Vlad Țepeș – decorau reședința, iar el a continuat să patronaze cărturari, continuând cronicile moldovenești prin călugărul Azarie. Totuși, fericirea a fost efemeră. Irina Botezata a murit la doar doi ani după sosire, răpusă probabil de o boală, la vârsta de 24 de ani. Petru, devastat, s-a consolat rapid cu o altă tânără din anturaj: Maria, o slujnică circasiană, doica lui Ștefan, devenind noua sa tovarășă – o dovadă a slăbiciunii sale pentru femei tinere, chiar la 70 de ani.

Moștenirea unui domnitor-afemeiat

Petru Șchiopul a murit pe 1 iulie 1594, la Bolzano (Bozen), în nordul Italiei, și a fost înmormântat lângă biserica franciscanilor din localitate. La 57 de ani (conform datelor precise de naștere), el lăsa în urmă o moștenire mixtă: un principat sărăcit de biruri, dar îmbogățit cultural prin ctitorii și reforme administrative, precum primul catastih fiscal al Moldovei, finalizat chiar înainte de abdicare. Fiul său, Ștefan, a domnit scurt între 1600 și 1602, dar a murit asasinat, fără să realizeze ambițiile tatălui.

Astăzi, povestea lui Petru Șchiopul este văzută nu doar ca un capitol de intrigă palatină, ci ca o meditație asupra dragostei care transcende puterea. Renunțarea la tron pentru o femeie de 22 de ani – un gest romantic în ochii unora, disperat în ochii altora – îl umanizează pe un domnitor altfel descris ca slab și temător. Mănăstirea Galata, martora căsătoriei sale secrete, rămâne un simbol al acestei dualități: un loc sfânt, dar și un teatru al pasiunilor lumești. Într-o epocă de violențe și alianțe fragile, Petru Șchiopul ne amintește că, sub armura puterii, bătăile inimii rămân cele mai imprevizibile.