Curiozități

De ce maramureșenii sunt mai buni decât cei din restul țării?


Când vine vorba despre ospitalitate, maramureșenii sunt renumiți pentru bucuria cu care își primesc musafirii. Dacă te afli în zona de nord a țării, este greu de crezut că încă mai ești în România. Aici, toată lumea îți zâmbește, mulți dintre cei pe care îi întâlnești sunt săritori și dispuși să ajute și turiștii sunt răsfățați la extrem de gazdele lor. Totuși, de ce maramureșenii sunt mai buni decât cei din restul țării?

Maramureșul este o regiune geografică situată în nordul României se află atât pe teritoriul țării nostre cât și pe teritoriul Ucrainei. Sudul acestei zone se află pe suprafața țării noastre și reprezintă partea de nord-est a județului Maramureș. Oamenii care trăiesc aici au o cultură aparte, unde tradițiile sunt păstrate din generație în generație nealterate.

Au păstrat tradițiile

La Maramureș, tradițiile se păstrează din tată-n fiu iar acestea merg mână-n mână cu credința. La zi de sărbătoare sau duminica, aceștia merg cu mic cu mare la biserică. Maramureșenii au frică de Dumnezeu și puțini sunt cei care fac rău cu bună știință.

Beau mult și mănâncă gras

Horinca este băutura cunoscută în zona Maramureșului. Băutura este consumată la orice ceas al zilei, iar musafirii sunt întâmpinați cu un păhărel de tărie. Și, când vreodată oamenii veseli nu au fost ospitalieri? Iar, la capitolul mâncare, maramureșenii nu duc lipsă de slană, șuncă afumată, tobă, jumări sau alte preparate din porc. Mâncare gătită cu suflet.

Dac-ar fi să scriu un catren – catren însemnând o poezie de numai patru versuri – în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi… cea mai scurtă poezie a românilor este ţâpuritura din Maramureş, care se începe cu un chiot şi se sfârşeşte cu o beşteleală, dar e foarte frumos că e aşa… (Nichita Stănescu)

Sunt uniți și nu cunosc invidia

În Țara Maramureșului, omul trăiește în deplină armonie cu natura si cu semenii săi. Aceștia cresc animale, îngrijesc pământul și se sprijină unii pe alții. „Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din Cer în Țara Maramureşului”, explica japonezul Minoru Nambara, un profesor universitar japonez specialist în istoria civilizațiilor. Maramureșenii au o relație specială cu lemnul din care își fac case și porți maiestoase. Acestae reprezintă un simbol al Maramureșului și o mare mândrie a oamenilor care locuiesc acolo.

Nu au trafic, poluare sau clădiri de birouri

Maramureșenii trăiesc la fel ca acum 200 de ani. Cu excepția mașinilor care sunt și ele moderne, multe familii din Maramureș își fac cumpărăturile de la magazinul din sat, nu cunosc ideea de ambuteiaj și respiră aer curat.

Banii nu contează atât de mult

Aici, în Maramureș, oamenii au înțeles că „nu banii aduc fericirea”. Pentru Maramureșenii, banii sunt doar un mijloc de a obține lucruri noi, dar nu indispensabile. Bunurile materiale nu sunt un scop pentru locuitorii ținului Oașului și Maramureșului. Și asta se vede la fiecare vorbă, pas sau interacțiune cu oamenii locului.

Țara Maramureșului este o altă lume. O lume unde zâmbetul este la fiecare pas, tradiția este respectată cu sfințenie și credința nu s-a pierdut.

 

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!