Până unde au ajuns geto-dacii în Europa. Ocupau teritorii din Cehia, Polonia şi din Ungaria actuală

Triburile geto-dacilor se întindeau în epoca fierului pe un teritoriu mare, care nu se rezuma doar la teritoriul de astăzi al României. Aceste neamuri cu nume de triburi diferite ocupau inclusiv regiuni din sudul Dunării, din Europa Centrală şi din estul Nistrului.

Triburile geto-dacilor făceau parte din grupul satem al populatiilor indo-europene şi din neamul extins al tracilor, neam care ocupa un teritoriu uriaş în vechime. Geto-dacii, nume generic dat populaţiile care aveau o cultură materială şi spirituală asemănătoare, se împărţeau în numeroase triburi cu individualităţi date de caracteristicile regiunii pe care o ocupau.

Numele unor triburi este cunoscut prin prisma mărturiilor scriitorilor antici, dar cum îşi spuneau ei cu adevărat este necunoscut. Cu toate acestea, pe baza descoperirilor arheologice, dar şi a consemnărilor din vechime, s-a putut trasa un teritoriu ocupat de aceste triburi in cele două epoci ale fierului, Hallstat şi La Tene, adică din secolul VI ÎHR şi până în secolele II-III d HR.

Triburile geto-dacilor reprezintă ramura nordică a triburilor tracice, neamuri de origine indo-europeană aşezate în zona Balcanilor şi la nordul Dunării încă din epoca bronzului. Teritoriul locuit de această ramură a tracilor nordici era destul de vast. Mai precis varianta acceptată de majoritatea istoricilor este că aceştia locuiau arealul cuprins între Dunăre la sud, Tisa la vest, Carpaţii Păduroşi la nord şi Nistru şi Marea Neagră la est. Această încadrare s-a făcut pe baza descoperirilor arheologice şi a precizărilor diverşilor autori antici. Aceste triburi aveau o cultură materială asemănătoare, cu distincţii zonale, care-i diferenţiau de triburile tracilor sudici.

Geto-dacii au fugit din calea călăreţilor de stepă

Deşi în mentalitatea colectivă, locuirea geto-dacilor se mărginea doar la teritoriul de astăzi al României, în realitate, aceste neamuri locuiau un spaţiu mult mai întins, din sudul Dunării până în Europa Centrală. Cel puţin asta arată culturile din centrul Europei dar şi ”Geografia” lui Ptolemeu. În aceste zone geto-dacii locuiau alături de neamurile celţilor, germanilor, sciţilor, tracilor sudici. Istoricii arată că neamurile geto-dacilor s-au extins mult către nord şi vest din cauza invaziilor cimmerienilor şi ale sciţilor, două neamuri iraniene, din nordul Mării Negre. Aceştia erau călăreţi –războinici renumiţi pentru forţa lor războinică. De altfel pentru a se apăra de atacurile lor, traco-geţii din nordul Moldovei, au ridicat în secolul VII-VI ÎHR, uriaşele cetăţi de la Stânceşti, judeţul Botoşani, acolo unde au fost descoperite şi urmele unui tezaur scitic.

Aceste invazii au făcut ca aceste populaţii geto-dacice să se disperseze către nord şi vest. Practic cei care nu se puteau apăra eficient au fugit din calea invadatorului de stepă. ”În ce priveşte consecinţa demografică pe care a avut-o năvălirea sciţilor asupra neamurilor dacice, aceasta a fost într-adevăr însemnată. Împinse de valul ce venea dinspre răsărit, nevoind poate să se opună cuceritorilor, o parte din aceste neamuri pornesc către nord, spre vest şi către sud. Are loc un fel de roire a neamurilor dacice, o expansiune a lor în direcţiilor arătate”, scria Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor“.

Geto-dacii în Ungaria, Cehia şi Polonia

”Geografia” lui Ptolemeu, un celebru geografic antic de origine egipteană, arată că în urma acestei ”roiri” numeroase neamuri geto-dacice au luat calea nordului şi a vestului. O parte a acestora au ajuns până în Carpaţii Păduroşi, Polonia de astăzi, pe teritoriul Ungariei de astăzi, dar şi până în Cehia, stăpânind teritorii importante. Pe harta lui Ptolemeu se poate observa că în apropierea râului Vistula, în Polonia actuală se aflau Costobocii transmontani. Mai sus de Vistula în apropierea râului Warthe este atestată localitatea geto-dacică Setidava. Mai mult decât atât pe Oder, în zona germană este atestată o altă localitate cu nume dacic, Susudava, dovadă că neamurile geto-dacilor au ajuns până la Vistula şi Oder în Polonia şi Germania. Extinderea neamurilo geto-dacice este atestată şi de numeroase descoperiri arheologice în localităţi din Cehia de exemplu.

Astfel la izvoarele Vistulei, se află tribul Arsietae, despre care Constantin C. Giurescu spune că este cu siguranţă dacic. Până în Carpaţii Beskizi sunt atestate alte neamuri considerate de istorici ca fiind geto-dacice, şi anume Sabocii, Biessii,Piegetae. Ptolemeu, atestă inclusiv în zona oraşului de astăzi Brno, aşezarea numită Singone, ”rădăcina acestui nume aminteşte dacicul Singidava”, spune acelaşi Constantin C. Giurescu. Totodată în aceeaşi regiune sunt atestate triburile Racatae şi Racatriae, despre care specialiştii spun că par a fi geto-dacice, având în vedere cultura lor materială. De altfel un alt geograf antic, Strabo, face o precizare despre expansiunea dacilor către Europa Centrală.

”Cât despre sudul Germaniei, dincolo de Albis, o porţiune este ocupată de Suevi. Apoi imediat în apropiere se află pământurile geţilor, îngust în prima sa parte, se întinde apoi către Istru, de ambele părţi ale sale, şi apoi către Pădurea Hercinică”, scria acesta. Totodată există dovezi ale prezenţei triburilor geto-dacice, inclusiv în câmpia Pannonică, pe teritoriul Ungariei de astăzi. Astfel în dreptul Budapestei actuale, acelaşi Ptolemeu îi plasează localitatea Carpis. Cezar la rândul său, în Commentarii de Bello Gallico, dă de înţeles că dacii sunt vecinii triburilor germanice. Alături de Pliniu şi Strabo, vestitul strateg roman plasează graniţa vestică a triburilor geto-dacice râul Marus, astăzi March.

Morminte princiare la sud de Dunăre

Totodată triburile geţilor s-au extins şi la sud de Dunăre. O dovedesc numele de localităţi întinse până către Adrianopole, care purta in vechime şi numele de Uscudava. Philipopole purta denumirea de Pulpudeva. Este greu de atribuit cu certitudine aceste localităţi geţilor şi sunt opinii care arată că defapt sunt tracice. Sunt însă şi presupuneri mai ales ale istoricilor români din perioada interbelică care arată că expansiunea getică a avut loc până în zona Mariţei şi chiar până în Asia Mică. Inclusiv mormintele princiare de la Sveshtari sunt atribuite geţilor. Fără însă o certitudine. De asemenea sunt păreri care atribuie aceste morminte în mod hazardat, renumitei căpetenii getice Dromihetes. Către est, geto-dacii ajung către Nistru, acolo unde convieţuiesc o perioadă alături de sciţi.