Obiceiul deformării craniului ca semn al distincţiei în comunitate a fost adus în spaţiul carpato-danubian, în perioada migraţiilor, de către triburile pornite din Asia. Dovada o reprezintă craniul de femeie descoperit în judeţul Buzău, cu cinci decenii în urmă, peste care era aşezată o diademă specifică hunilor.
Diadema de la Gherăseni este una dintre cele mai importante piese descoperite pe teritoriul judeţului Buzău, nu atât pentru materialul din care este realizată, bronz acoperit cu o foiţă subţire de aur decorată cu pietre semipreţioase, cât pentru informaţiile oferite istoricilor.
Doi localnici din Gherăseni au descoperit mormântul de inhumaţie, în timp ce pregăteau terenul pentru înfiinţarea unor culturi agricole. Se întâmpla în luna aprilie a anului 1965, pe malul drept al râului Călmăţui, în punctul Grindul Cremenea, la aproximativ trei kilometri nord-nord-vest de satul Gherăseni.
”Arheologii chemaţi la faţa locului au constatat importanţa descoperirii şi au recuperat în totalitate piesele depuse în mormânt alături de defunct, printre acestea numărându-se o oglindă din bronz, un fragment dintr-o greutate din lut şi câteva fragmente provenite de la un vas din lut. De asemenea, pe baza inventarului arheologic au putut stabili şi perioada în care avusese loc această înmormântare, momentul fiind plasat în prima parte a secolului al V-lea”, relatează muzeograful Gabriel Stăicuţ, de la Muzeul Judeţean Buzău.
Diadema de la Gherăseni (foto sus) este singura piesă de acest fel descoperită întreagă. Cercetarea arheologică a identificat podoabele de acest tip ca fiind în strânsă legătură cu mediul nomad hunic, alte circa 25 de diademe asemănătoare cu cea de la Gherăseni fiind găsite în complexe funerare răspândite pe un areal geografic întins între Kazakhstan-ul de astăzi şi Europa Centrală.
”Realizată dintr-un miez de bronz acoperit cu o foiţă subţire de aur decorată cu pietre semipreţioase (almandine) de diverse forme prin tehnica à cabochon, diadema este una tipică pentru aşa-numitul stil policrom. Deşi de dimensiuni relativ reduse (19,5 x 4,5 cm), ceea ce atrage atenţia privitorului este modul în care a fost ornamentată suprafaţa vizibilă a piesei. Decorată cu 143 de almandine cu forme diferite (dreptunghiulare, triunghiulare, alungite), dispuse în patru şiruri paralele şi fixate în casete proprii, avea partea centrală marcată prin prezenţa unei almandine convexe de dimensiuni mai mari, de formă rotundă şi dedesubtul ei un grupaj de patru pietre triunghiulare dispuse în jurul uneia rombice. Marginile diademei erau marcate prin două, respectiv trei şiruri perlate, lucrate prin presare de pe revers. În cele patru colţuri şi la mijlocul laturii de sus se aflau cinci orificii care, probabil, au folosit la prinderea piesei pe un capişon”, se arată în prezentarea obiectului expus la Muzeul Judeţean Buzău.
Analiza antropologică efectuată ulterior asupra oaselor din mormântul de la Gherăseni a oferit informaţii preţioase despre originea scheletului. ”Diadema era pe craniu, aflat acum la Institutul de antroplogie din Bucureşti. Craniul deformat, alungit, poartă încă urmele de vergire de la diademă. Este unul dintre cele mai alungite cranii descoperite, semn că prinţesa de aici era foarte însemnată şi avea o poziţie deosebită în comunitate”, spune istoricul buzoian Marius Constantinescu.
Femeia cu capul alungit, o ciudăţenie pentru localnici
Marius Constantinescu spune că scheletul a aparţinut unei femei care provenea din rândul hunilor. A murit înainte să împlinească vârsta de 25 de ani şi, cel mai probabil, se născuse pe aceste meleaguri. Hunii ajunseseră în zona Buzăului cu mai multe generaţii înainte.
”În 375 – 376 e.n. hunii trec marea de Azov, printr-o întâmplare fericită pentru ei. Ajung dincoace de Nistru iar primii întâlniţi au fost ostrogoţii lui Ermanaric, pe care i-au cucerit. I-au cucerit şi pe sarmaţi, i-au învins şi i-au luat în armatele lor apoi i-au întâlnit pe goţii lui Athanaric. Acesta a încercat să se apere, ridicând un val de pământ în zona Galaţi – Brăila dar după ce s-a trezit că hunii îl atacă din spate Athanaric s-a retras în munţii localizaţi de majoritatea cercetătorilor în zona Buzăului”, spune istoricul buzoian.
Potrivit istoricului, valul de nomazi era format din aproximativ 5.000 de războinici care mai aveau cu ei încă cel puţin 20.000 de copii, femei şi bătrâni. Zeci de ani putea dura şederea grupului într-un loc, perioadă în care membrii tribului aveau legături cu localnicii. Populaţiilor hunice incompatibile cu traiul sedentar le era caracteristică economia de consum, productia de bunuri fiind asigurată exclusiv de localnicii sedentari.
”În acea perioadă, la Gherăseni, hunii stăteau separat de localnici, care erau dacii romanizaţi. Mormântul în care s-a găsit diadema este la 100 de metri de vatra veche, la nord, iar cimitirul lor era la vreo 200 de metri mai la vest de aşezare. Erau mai multe generaţii de huni care ajunseseră în convieţuire cu localnicii. Clar, această tânără ale cărei rămăşiţe au fost găsite la Gherăseni era o prinţesă din rândul hunilor, o femeie importantă, şi reprezenta populaţia dominantă din punct de vedere militar. Nu ştim câte persoane aveau astfel de capete, însă bănuim că erau percepute ca o ciudăţenie de băştinaşi”, spune Marius Constantinescu.
Deformarea craniană artificială pentru frumuseţe şi statut social
Descoperirile arheologice şi relatările izvoarelor vremii susţin faptul că, în rândul populaţiei hunice, deformarea artificială a craniului la femei era considerat un semn de frumuseţe şi distincţie, fiind practicat mai ales în cadrul familiilor de rang înalt. Practic, capul copilului era strâns legat cu o faşă, care era lăţită treptat, apoi capul era căptuşit pentru a-l proteja de impactul eventualelor accidente.
”La forma alungită a craniului se ajungea după un proces care începea din copilărie şi care consta din aplicarea constantă a unor bandaje strâns legate, obiceiul acesta fiind cunoscut mai întâi la populaţiile sarmatice şi preluat ulterior de către huni”, susţine muzeograful buzoian Gabriel Stăicuţ.
Deformarea capului, practică veche şi răspândită pe tot globul
Cea mai veche referinţă scrisă despre deformarea craniană artificială vine de la poetul grec Hesiod, care a trăit între 750 şi 650 î.Hr. În cartea sa de mitologie „The Catalogues of Women“, Hesiod face referire la un trib din Africa sau din India numit „Makrokephaloi“, care s-ar traduce „capetele mari“.
Peste tot în America, în diferite triburi, părinţii legau şi modelau capul copiilor, din aceleaşi motive: pentru a integra copilul în structura societăţii lor. Pentru mayaşi, procedura avea şi o semnificaţie religioasă: „Zeii le-au transmis strămoşilor noştri că o astfel de formă a capului este nobilă“, explica Gonzalo Fernandez de Oviedo, un cronicar spaniol.
În cultura mayaşă predominau două stiluri diferite de deformare craniană artificială. Celor care erau predestinaţi sau sperau să deţină o funcţie înaltă li se făceau „deformări oblice“, adică un craniu extrem de ascuţit. Cu toate acestea, majoritatea populaţiei avea o „deformare verticală”, cu o formă rotunjită a craniului, dar aplatizat pe lateral.
Tradiţia supravieţuieşte în Polinezia, aşa cum o face şi tribul Mangbetu din Congo. În Vanuatu, forma alungită a craniului este asociată cu eroii renumiţi şi cu religia. O persoană din Malekula, o insulă din lanţul Vanuatu, i-a spus antropologului veteran Kirk Huffman că deformarea „îşi are originile în credinţele spirituale de bază ale poporului nostru. Vedem că cei cu capete alungite sunt mai frumoşi. De asemenea, acesta este şi un semn de înţelepciune“.
Locuitorii din Vanuatu asociau capetele alungite cu o inteligenţă mai mare, cu un statut social superior şi cu o mai mare apropiere de lumea spiritelor. În Borneo, o frunte plată era un indiciu al frumuseţii. Cercetările experţilor arată că modificarea craniană nu avea niciun impact asupra funcţiei cognitive. Un document din 2007 publicat în revista „Neurosurgery“ precizează că „nu par să existe efecte negative asupra indivizilor care au practicat chiar forme foarte severe de deformare craniană intenţionată“.
