Cine a comandat, de fapt, asasinarea lui Mihai Viteazul. A fost măcelărit și batjocorit în mijlocul propriei armate

Mihai Viteazul, figură legendară a istoriei românești, a sfârșit măcelărit în mijlocul armatei sale. Motivele asasinatului au fost neclare. Dar specialiștii spun că voievodul muntean a fost folosit și apoi înlăturat.

Mihai Viteazul este unul dintre cei mai faimoși și îndrăgiți voievozi români, mai ales prin prisma faptului că a reușit, vremelnic, să stăpânească sub același sceptru Transilvania, Țara Românească și Moldova – prefigurând România de mai târziu.

Voievodul muntean a fost încărcat cu o aureolă eroică mai ales de istoriografia naționalistă, inclusiv în perioada comunistă, fiind considerat primul unificator al Principatelor locuite de români.

În epoca sa a avut faima unui comandant viteaz, dar și a unui aventurier, devenit periculos și incomod pentru marile Puteri vecine. Tocmai de aceea moartea sa a fost brutală. La numai 43 de ani, Mihai Viteazul a fost măcelărit în mijlocul armatei sale, într-un asasinat.

Mult timp a fost dezbătută uciderea lui Mihai Viteazul și mai ales motivele care au stat în spatele asasinatului, dar și cine l-a comandat. Unii au dat vina pe invidia generalului habsburgic Basta, alții – pe nobilimea trădătoare din Transilvania, în timp ce alți specialiști au considerat că voievodul muntean a fost eliminat la ordinele împăraților austrieci.

Începutul sfârșitului pentru un voievod războinic

Mihai Viteazul a luat tronul Țării Românești cu sprijin turcesc în anul 1593. Mihai era un feudal puternic, mare ban al Olteniei, bucurându-se de susținerea boierilor olteni. O parte a specialiștilor spun că era de origine umilă, copilul din flori al unei negustorese, Tudora, din Târgul de Floci (Ialomița), care după ce s-a boierit cu ajutorul averii unchiului său, grecul Iane, și-a fabricat și o origine voievodală tocmai pentru a avea drept la tronul Țării Românești.

În orice caz, Mihai Viteazul a reușit să se remarce destul de rapid, inclusiv la nivel european. S-a ridicat împotriva turcilor și a reușit să-și arate calitățile de lider militar în bătălia de la Călugăreni. A aderat la lupta anti-otomană coordonată de Sfântul Imperiu Romano-German, controlat de habsburgi, și a devenit un faimos comandant de oști. Cu o puternică armată din care făceau parte și mulți mercenari sud-dunăreni și cazaci, Mihai Viteazul a reușit să cucerească Ardealul și Moldova.

Succesul său l-au transformat într-un personaj incomod mai ales pentru polonezi și habsburgi. Curtea imperială de la Viena a încurajat revoltele nobililor maghiari nemulțumiți, dornică să aducă Ardealul sub stăpânire habsburgică. În bătălia de la Mirăslău, din septembrie 1600, Mihai pierde Transilvania. În Moldova pătrund polonezii, iar în Țara Românească, turcii îl lasă fără tron, punându-l pe Ieremia Movilă în locul său, într-o înțelegere cu leșii.

Mihai Viteazul ajunge un pribeag. Fuge cu familia și apropiații în Viena într-o încercare de a-l convinge pe împăratul romano-german Rudolf de a-i acorda un ultim sprijin. Voievodul muntean era într-o situație delicată. Nu avea bani, iar nobilimea maghiară trimitea scrisori incriminatorii către împăratul habsburgic. Mihai era acuzat de trădare.

Voievodul muntean folosit pentru recuperarea Transilvaniei

Aflat într-o situație critică, Mihai Viteazul a încercat să-și facă lobby în Viena. Cu ajutorul omului său de încredere, Petre Armeanu, a trimis la rândul său scrisori împăratului și a răspuns la toate acuzațiile adresate de nobilimea maghiară. În plus, au apărut și două cărți propagandistice în care erau expuse toate faptele de arme ale voievodului, cu accent pe campaniile sale anti-otomane. S-a apelat până și la pictori pentru a i se face mai multe portrete la Praga sau Viena. El trimite memorii împăratului, dar și principilor italieni. Dobândește o oarecare faimă, dar nu are câștig la curtea imperială.

Lucrurile se schimbă doar în momentul în care nobilimea transilvană răsculată îl alungă pe trimisul imperial, generalul Basta, și îl aleg ca principe pe Sigismund Bathory, un om cu simpatii pro-otomane. Acest lucru era inacceptabil pentru imperiali. În acel moment, Mihai Viteazul a fost luat în seamă. Evident, doar fiindcă imperialii aveau nevoie de un comandant de oști cu experiență, capabil să-l alunge pe Sigismund Bathory și să înfrângă rebeliunea transilvană.

Imediat, Mihai este convocat la Praga și primește 100.000 de taleri, plus o moșie în Boemia. În plus, primește tot suportul imperial pentru cucerirea Ardealului.

Ultima victorie a lui Mihai Viteazul

Cu banii primiți, voievodul muntean strânge o armată de mercenari, veniți din toate colțurile Europei, de la silezieni și până la cazaci. În fruntea acestei oști se alătură armatei generalul Basta, obligat de arhiducele Maximillian să colaboreze cu Mihai Viteazul.

Generalul Basta îl invidia pe Mihai pentru succesul său pe câmpul de luptă și vedea în el un rival la favorurile curții imperiale. Cu toate acestea este nevoit să colaboreze cu voievodul muntean.

Cele două armate fac joncțiunea lângă Satul Mare, iar lupta cu Sigismund Bathory se dă la Gorăslău, pe 3 august 1601. Mihai Viteazul și Basta câștigă bătălia. Voievodul muntean s-a remarcat și în această bătălie, culegând toți laurii.

Mihai Viteazul părea să-și recâștige din nou faima și puterea de dinaintea bătăliei de la Mirăslău. Împăratul i-a trimis mulțumiri personale și chiar a tipărit o broșură cu chipul său. În plus, boierii olteni credincioși lui Mihai îi alungă pe Movilești.

Mihai Viteazul se pregătea să redobândească tronul Țării Românești. Revenit în cărți, se comporta ca un adevărat stăpân în Ardeal. În acel moment, soarta i-a fost pecetluită.

Măcelărit în mijlocul propriei armate

După bătălia de la Gorăslău, la Turda, armata lui Mihai se desparte de cea a generalului Basta. Voievodul muntean a plecat către Făgăraș, cu armata sa, pentru a pătrunde în Țara Românească. A făcut tabăra pentru a înnopta. În dimineața zilei de 9 august 1601, un grup de 300 de mercenari valoni conduși de Jaques Beauri au sosit în tabăra lui Mihai. Ostașii încă dormeau.

Comandantul valonilor ar fi intrat în cortul lui Mihai și i-ar fi cerut să se predea la ordinele generalului Basta. Opoziția voievodului a dus la asasinarea sa. Mihai a fost împușcat, înjunghiat și în cele din urmă decapitat și batjocorit.

Culmea, nu se știe de ce nimeni din tabăra lui Mihai nu a intervenit sau nu a auzit ceea ce se întâmpla.

Cronicarul Szamoskozy descrie pe larg uciderea lui Mihai. Acesta spune că Beauri împreună cu patru dintre oamenii săi au intrat în cortul voievodului și l-au somat să se predea, încercând să-l imobilizeze. Mihai Viteazul a tras spada și a încercat să-l lovească pe comandantul valon. În acel moment a fost împușcat în mână cu un pistol. Schilodit, voievodul muntean a fost înjunghiat, împușcat de două ori și în cele din urmă decapitat. Valonii i-au luat lucrurile de valoare, iar capul i l-au pus pe un cal mort, unde a zăcut trei zile. Trupul i-a fost aruncat într-un șanț.

Cine s-a descotorosit de Mihai Viteazul?

La această întrebare, mulți specialiști răspund simplu: împăratul habsburgic.

Mult timp s-a crezut că la baza asasinatului a stat gelozia lui Basta. Generalul habsburgic era considerat invidios pe succesele lui Mihai și îl considera o amenințare. Unii credeau chiar că Basta spera să devină guvernator al Transilvaniei, iar valonii ar fi acționat strict la ordinele sale.

Specialiști precum P.P. Panaitescu cred însă că, de fapt, habsburgii s-au folosit de Mihai Viteazul pentru cucerirea Transilvaniei, iar apoi l-au eliminat, fiind de altfel un personaj incomod și deja inutil pentru curtea imperială.

„Curtea Imperială nu stabilise dinainte soartea Ardealului după recucerire, nici rolul lui Mihai. Acesta fusese recunoscut odinioară, măcar de Pezzen, ca guvernator al Ardealului, înţelegea deci să stăpânească iar această ţară, cu învoirea împăratului. (…) De aceea Basta a lucrat pentru stăpânii lui, care vroiau să aibă Ardealul direct sub cârmuirea lor, înlăturând pe Mihai. Basta era un general în slujba lor şi nu ar fi făcut această faptă, dacă nu ar fi ştiut că ea va fi aprobată”, preciza istoricul P.P Panaitescu.