Cine a fost primul unificator al Ţărilor Române ? Mihai Viteazu a fost al patrulea

Personalitatea care a consacrat ideea de unire a Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova a fost, bineînţeles, Mihai Viteazu. Dar n-a fost cel dintâi care a realizat-o.

Primul a fost voievodul moldovean PETRU RAREȘ. În 1529, acesta a cucerit o mare parte a Transilvaniei iar în Ţara Românească l-a pus domn pe ginerele său, Vlad Înecatul. Iar el stăpânea Moldova. Lui Petru Rareş i-a lipsit însă ideea sau conştiinţa Unirii şi nici n-a avut inspiraţia de a se declara stăpîn peste cele trei teritorii. Fără această idee, nu a intrat în istorie ca întregitor…

Al doilea unificator a fost, surprinzător, un italian! Numele acestuia este GIOVANNI BATISTA CASTALDO, marchiz de Casano, născut în Italia şi ajuns nobil în urma faptelor sale de arme. Astfel că, pe lîngă titlul de general, a primit şi titlurile de Conte de Piadena (numit de Carlo Quintul în 1545), Senior de Binasco, Rezzana, Caldignaia, Sibiu şi Binanouva.

Acest Castaldo era deja, în 1546, general în armata împăratului Carol al V-lea. Aşa că nu este de mirare că, în 1551, cînd armata austriacă a ocupat pentru cinci ani Transilvania, în fruntea acesteia se afla nouă noastră contele Castaldo.

Imperiul otoman, fiind implicat într-un război greu în Asia, Castaldo ştia că poate face multe în zonă fără să se teamă de o ripostă imediată a turcilor. Aşa că, pe lîngă treburile administrative, militare şi politice din Transilvania (de pildă a întărit cetatea Sibiului construind turnul Haller, turn de apărare care există şi astăzi, iar la Vințul de Jos l-a asasinat pe Cardinalul Martinuzzi).

În acele împrejurări tulburi, Castaldo s-a ocupat şi de Moldova şi Ţară Românească. Astfel, în 1552, l-a înlăturat de pe tronul Moldovei pe Ştefan Rareş, iar de pe tronul Ţării Româneşti pe Mircea Ciobanul, punînd în locul lor “locotenenţi” români, vasali pe care i-a pus sub autoritatea împăratului.

Orgolios şi încîntat de realizarea sa, Castaldo s-a autointitulat “Daciae Restitutori Optimo” adică unificator al vechii Dacii. Mai mult, Castaldo a şi bătut o medalie în care, bineînţeles, apare chipul său înconjurat de textul în latină „Ioan Baptista Castaldus comandant suprem” iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei aşezate, simbolizând Dacia şi înconjurat de textul, tot în latină: „Restauratorul cel mai bun al Daciei”.

Treaba asta nu a durat prea mult, astfel că, în 1556, Castaldo părăseşte Transilvania cu coadă între picioare, nu înainte de a pierde şi Moldova, şi Ţara Românească.

Al treilea „unificator” a fost SIGISMUND BATHORY. Ceea ce făcuse Castaldo cu cîteva zeci de ani înainte, l-a inspirat pe acesta, aşa că, prin intrigi şi trădare, a urmat aceeaşi idee.

A încheiat în 1595 un tratat, la Praga, cu împăratul Rudolf, în care a solicitat să fie numit „principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti” ceea ce s-a şi întîmplat, în scris. De la “scriitură” la fapta a curs însă multă apă pe Mureş. Mai întîi a pus mînă pe Moldova, dar nu prin luptă, ci prin trădare. Hatmanul Ştefan Răzvan l-a arestat pe domnitorul Aron Vodă şi l-a trimis la Alba Iulia. Ca să scape de Aron Vodă, Sigismund l-a otrăvit… tot la castelul din Vințul de Jos unde, cu peste 40 de ani în urmă, Castaldo îl asasina pe cardinalul Martinuzzi!

A venit şi rîndul ţării Româneşti. Aici era mai greu, pentru că deja voievod era Mihai Viteazu, bun militar şi diplomat.

Dar oricât de bun ar fi fost Mihai, puterile lui nu erau atât de mari şi avea nevoie nepărat de o alianţa cu Transilvania, pentru a lupta împotriva turcilor. În 1595, delegaţia boierilor munteni trimisă de Mihai Viteazul să semneze un tratat de alianţa cu Sigismund, îl cam trădează pe voievod semnând, de fapt, un tratat de suzeranitate în care Sigismund era numit „principe al nostru şi domn al Ţării noastre Transalpine şi rege ereditar al nostru”, în timp ce Mihai urma să fie doar un subaltern al lui Sigismund. A fost însă singura formă prin care Mihai şi-a asigurat alianţa cu Sigismud şi cu ajutorul lui a câştigat bătălia de la Giurgiu.

Sigismund avea acum toate actele în regulă ca domn al Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti. Numai actele, deoarece „unirea” sa n-a fost una de facto şi nici n-a avut timp să fie. În iulie 1595 a bătut însă medalii cu titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei”, iar portretele sale din această vreme poartă aceeaşi titulatura.

În 1596, Sigismund Bathory este nevoit să renunţe la tron şi la „unirea” lui (construită prin intrigi, trădări, asasinate şi alianţe militare) se pierde.

În schimb, domnul Ţării Româneşti, Mihai, îşi începe de-acum ascensiunea fulminantă. Spre deosebire de predecesorii săi, Castaldo (care avea în spate cea mai puternică armata imperială) şi Sigismund (care s-a folosit şi de mijloace perfide) el devine domn al celor trei ţări româneşti prin forţe proprii, o realizare remarcabilă a unui domnitor dintr-o ţară mică, înconjurată de trei mari puteri (Turcia, Austria, Polonia). Ceea ce-l diferenţiază pe Mihai de toţi predecesorii săi în privinţa ideii de unire a celor trei provincii era conştiinţa istorică de neam, pe de o parte, şi o înalta conştiinţa europeană, pe de altă parte. N-a fost un aventurier, aşa cum se scrie pe la colţuri, şi nici un personaj animat de dorinţa de îmbogăţire. Corespondenţa sa diplomatică (veritabil jurnal de război) stă mărturie.

(Ca o curiozitate, după moartea lui Mihai Viteazul, generalul Basta i-a închis pe câţiva italieni credincioşi voievodului şi apoi i-a ucis în… castelul Martinuzzi din Vințul de Jos!)