CuriozitățiDescoperireIstorieMistere

Popoare care ne-au schimbat destinele: armeni şi evrei în Botoşani, influenţe germane în Banat, civilizaţii de 7.000 de ani în Moldova

Faptul că ţara noastră a fost puternic influenţată de neamurile care au trecut sau chiar au cooexistat secole întregi nu mai este de mult timp o surpriză. Dar care sunt locurile preferate de daci sau de romani? Unde au fost cele mai mari influenţe germane, sârbeşti, armene, evreieşti?.

Actuala Capitală a ţării a fost tranzitată de-a lungul timpului de un număr impresionant de oameni, care făceau parte din diverse culturi, lăsând în urma lor pagini întregi de istorie bucureşteană. În Centrul Vechi al Capitalei, punctul cel mai fierbinte al distracţiei din zilele noastre, viaţa nu a încetat nicio clipă să existe, mărturie stând numeroasele descoperire arheologice.

În cărţile de istorie a rămas consemnat faptul că suprafaţa pe care astăzi se întinde Bucureştiul, în vremurile trecute era locul preferat al dacilor. Cele mai multe dintre aşezări dacilor existau în zona Dealul Spirii, Lacul Tei, Pipera sau Militari, acolo unde creşterea vitelor şi agricultura erau principalele ocupaţii ale acestora.

Botoşani: opsitalitatea românească, ”magnet” pentru străini

Oricât de înflăcărat ar fi patriotismul, nimeni nu poate nega influenţa acestor străini în dezvoltarea unor localităţi sau regiuni. Un bun exemplu este şi Botoşaniul.

Situat la limita nordică a ţării, Botoşaniul a primit de-a lungul timpului, vizitatori în număr mai mic sau mai mare, care au trecut mai departe sau au rămas definitiv. Iar cei care au rămas au reuşit să îşi pună amprenta decisiv asupra destinului acestei regiuni.

Şi în acest caz vorbim de două comunităţi care au dominat peisajul economic al Botoşaniului timp de câteva secole: evreii şi armenii. Aceştia au lăsat în urma bijuteri arhitectonice, biserici medievale, sfinţi ăi amintirea unei dezvoltării economice fără precedent.

Timişoara: influnţe germane, maghiare şi sârbeşti

Influnţele din zona de vest a ţării au fost în majoritatea lor germane, maghiare şi sârbeşti.

Numeroase popoare şi-au lăsat amprenta asupra imaginii de azi a oraşului de pe Bega, însă de departe cele mai mari influenţe sunt cele germane, maghiare şi sârbeşti, vizibile în toate aspectele, de la arhitectură şi până la artă.

Aşezarea geografică a făcut ca actuala zonă de vest a ţării să fie, în ultimul mileniu, o zonă tampon în care s-au ciocnit, la propriu şi la figurat, două mari civilizaţii: cea occidentală şi cea otomană, cetatea Timişoara fiind un important punct de apărare pentru occident. Pe parcursul a sute de ani, pe aici au ajuns (sau doar au trecut) macedoni, maghiari, sârbi, germani, ucraineni, slovaci, evrei, bulgari, romi, cehi, slovaci şi aşa mai departe.

Satele înfiinţate de coloniştii germani au încă o frumuseţe aparte, chiar dacă urmaşii celor care le-au înfiinţat au părăsit, în mare majoritate, aceste meleaguri. Dacă germanii au plecat, alte etnii şi-au păstrat atât locul, cât şi identitatea, şi în Banat este bine cunoscut faptul că Dudeştii Vechi sau Vinga sunt localităţi bulgăreşti, şi că în multe sate bănăţene din Caraş, aproape de Dunăre, predomină populaţia de origine sârbă.

Iaşi: civilizaţii vechi de 7.000 de ani

Unele părţi ale ţării se dovedesc a avea rădăcini extrem de vechi în istorie. Un astfel de exemplu este şi zona de est.

Istoricii au găsit urme evidente ale unei civilizaţii încă de acum peste 7.000 de ani în regiunea din nord-estul României. Apropierea de timpurile moderne notează influenţe ale culturii romane, dar şi a zeci de triburi migratoare, culminând cu venirea şi stabilirea în zonă a unor popoare precum armenii sau evreii care au contribuit decisiv la actuala structură urbanistică a oraşelor din regiune.

Moldovenii se pot lăuda că sunt parte a uneia dintre cele mai vechi civilizaţii atestate ştiinţic în lume. Este vorba despre celebra Cultură Cucuteni, parte a unei civilizaţii întinse pe 350.000 de kilometri pătraţi, pe teritoriile actuale ale Ucrainei, Republicii Moldova şi a nord-estului României.

Vasele de ceramică descoperite de arheologi, în premieră în 1884 în localitatea Cucuteni, situată în apropierea Iaşiului, au fost datate în perioada 5.500 – 2.000 î. Ch. Practic, din punct de vedere istoric, civilizaţia Cucuteni precede cu câteva sute de ani primele aşezări umane din Sumer sau din Egiptul Antic.

Cluj: ordine şi disciplină venite din influenţa austro-ungară

Istoricul clujean Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, a explicat pentru „Adevărul“ cum au influenţat Ardealul popoarele care au locuit aici alături de români. Pe lângă arhitectură, modelul de oraş, bucătărie, vestimentaţie, viaţa cotidiană, un aspect esenţial a fost obişnuinţa de a face lucrurile ordonat, disciplinat, după reguli stricte.

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!