Cine au fost carpii, temuţii daci care au băgat spaima în romani. Stăpâneau un teritoriu uriaş, iar împăraţii Romei le plăteau sume enorme ca să-i ştie liniştiţi

Printre cele mai războinice neamuri ale dacilor au fost carpii. Luptători de temut, aceştia nu au fost niciodată cuceriţi de romani. De multe ori, singuri sau alături de triburile germane au atacat şi jefuit cumplit provinciile Imperiului Roman. Împăraţii le plăteau sume uriaşe pentru a nu le ataca frontierele.

După două războaie violente şi istovitoare în perioada 101-106 d Hr, împăratul Traian cucerea o parte a ţinuturilor ocupate de triburile barbare ale dacilor. Neamuri tracice, dacii au opus o rezistenţă fenomenală romanilor, intrând de altfel în contac cu aceştia încă din primul secol de dinainte de Hristos.

Războaiele cu Traian au fost de fapt deznodământul unor tatonări mai vechi, precum cea din timpul lui Burebista dar şi a unor harţaguri permanente pe limesul dunărean. Practic Traian cucerise teritoriul de astăzi al Transilvaniei cu cetatea regatului dacic Sarmizegetusa, Banatul, Oltenia şi o mică parte a Munteniei.

După Ptolemeu, graniţele Daciei cucerite de romani erau curpinse între Tisa la vest, spre nord Carpaţii, la est râul Hierosos şi arcul carpatic iar la sud linia Dunării. Teritoriile Maramureşului de astăzi, Crişanei,Munteniei dar mai ales Moldovei, rămâneau în afara stăpânirii romane. Erau locuite de triburi războinice de daci liberi care nu au fost niciodată cucerite sau incluse în aria de stăpânire romană. În aceste teritorii elementul romanic, spun specialiştii a pătruns greu dar constant mai ales prin intermediul negustorilor, a schimburilor culturale de la frontieră dar şi cunoaşterea lumii romane prin invazii. Tribul dacilor liberi care a dat cele mai mari bătăi de cap romanilor, arată istoricii dar şi cercetările arheologice, a fost neamul carpilor, războinici de temut care au prădat cumplit provinciile de frontieră ale Imperiului Roman.

Carpii cei zişi ”stânci”, ”munţi” sau ”tăietori

Triburile carpilor au fost atestate documentar şi arheologic pe teritoriul de astăzi al Moldovei, la est de Carpaţi în special în secolele II şi III d Hr. Mai precis Ptolemeu în Geographia, îi atestă în jurul anul 140 pe carpi în teritoriul dintre Siret şi Prut cu toate că descoperirile arheologice au extins teritoriul ocupat de carpi până la Nistru. Tot geograful Ptolemeu arată că triburile carpilor se învecinau la sud cu zona de astăzi a Munteniei ocupată temporar de sarmaţii roxolanii în timp ce la nord se învecinau cu un alt trib dacic al costobocilor ce locuiau în zona Bucovinei de Nord de astăzi dar şi a unor părţi din Ucraina.

La vest carpii stăpâneau până la arcul carpatic. Numele acestei populaţii despre care arheologii dar mai ales Gheorghe Bichir bazându-se în special pe tipurile de ceramică, susţineau că este clar dacică a suscitat inclusiv interesul lingviştilor. Astfel prima variantă ar fi că numele de carp înseamnă ”munte” sau stâncă . Totodată a fost propusă şi varianta din rădăcina indo-europeană ”kar” ceea ce înseamnă ”a lăuda”.

A fost pusă în discuţie şi pe baza unei alte rădăcini indo-europene ”sker„ adică ” a tăia„ cu privire mai ales la obiceiurile războinice ale acestor triburi. Carpii sunt pomeniţi şi în izvoarele antice. În special la Ptolemeu, apoi la Zosimos cu denumirea de karpodacai sau ”carpo-daci” dar şi la Herodot fiind indentificaţii în „Istoriile„ acestuia probabil cu tribul numit ”kallipidai”. Mai mult decât atât carpii sunt atestaţi prin numeroase descoperiri arheologice de pe teritoriul Moldovei. Astfel 117 aşezări şi necropole ale carpilor au fost descoperite la est de Carpaţi, cele mai importante fiind la Cucorăni(judeţul Botoşani),Băiceni(judeţul Iaşi),Poiana-Dulceşti(judeţul Neamţ),Văleni(judeţul Neamţ).

Războinicii care au băgat spaima în romani

Triburile carpilor au fost deosebit de războinice. O arată şi specialistul Gheorghe Bichir, Ion Ioniţă dar şi mărturiile documentare. Carpii au invadat şi jefuit cu numeroase ocazii Imperiul Roman. Fie singuri, fie alături de goţii care începând cu secolul al III lea au început să se aşeze printre ei. Războinicii carpi au supus sau au luat sub stăpânirea lor toate triburile dacice din est, formând o formidabilă confederaţie barbară în colaborare cu goţii şi sarmaţii. ”Informaţiile oferite de izvoarele scrise lasă să se inţeleagă că, in prima jumătate a secolului III, carpii ocupau un loc de frunte între celelalte populaţii dacice libere din regiunile est-carpatice. Autoritatea lor este recunoscută, iar atacurile organizate impotriva Imperiului roman, la care îşi asociază uneori pe sarmaţi şi pe goţi, sint de o forţă rar întîlnită, mai ales pînă în vremea lui Filip Arabul (244-249).”, scria Ion Ioniţă în lucrarea sa ”Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi”.

Pur şi simplu devastează provinciile sud-dunărene în repetate rânduri. Între anii 214 şi 318 dHr carpii jefuiesc imperiul în mai multe campanii. Împăraţii importanţi precum Hadrian sau Marcu Aurelius nu au putut stăvili sau au fost surprinşi de forţa acestor atacuri ale războinicilor carpi. Istoricul Iordanes spune despre carpi că „erau o rasă de bărbaţi dispuşi mereu să plece la război, în special cu romanii”. În 238 în vremea tânărului împărat Gordian al III lea, provincia Moesia administrată de Tullius Menophilus este devastată de carpic.

Acelaşi lucru se întâmplă în timpul domniei lui Filip Arabul în perioada 245-247 când provincia este trecută prin foc şi sabie. Au fost însă respinşi de împăratul roman care a trecut în urmărirea lor şi Dunărea. Furia războinică a carpilor declanşat şi numeroase alte campanii, cea mai importantă invazie în colaborare cu goţii şi sarmaţii fiind înregistrată în 250-251. De această dată războinicii carpi, goţi şi sarmaţi erau conduşi de marea căpetenie germană Kniva. Războinicii barbari au ajuns până în Tracia.

Capitala carpilor şi ”războinicii lup”

Cel mai probabil războinicii carpi foloseau în mare parte lănci şi scuturi de lemn. Cei mai bogaţi aveau săbii şi probabil coifuri din fier şi cămăşi de zale. Probabil după model german, unii războinici daci luptau goi de jumătate cu falxuri dacice, nişte săbii curbe gigant, pentru a-şi impresiona adversarii. Cert este că în siturile arheologice au fost descoperite numeroase vârfuri de lance. Mai mult decât atât descoperirea unor harnaşamente, în special la Săbăoani, indică, pentru specialişti faptul că împrumutaseră tehnici de luptă călare, de la vecinii şi aliaţii sarmaţi. După cum preciza şi Mircea Eliade în ”De la Zalmoxe la Ghenghis Han”, la daci existau conferii războinice, prin care tinerii erau iniţiaţi şi ajungeau să se indentifice mai ales în timpul luptei cu un prădător totemic.

În cazul dacilor fiind vorba de lup. Astfel conform părerii marelui istoric al religiilor, ar fi existat şi războinici lup, tineri iniţiaţi care însuşeau furia şi sălbăticia, în luptă, a carnasierului luat ca animal totemic. Izvoarele documentare arată că aceşti carpi aveau şi o capitală, o puternică aşezare întărită, cel mai probabil cu palisadă şi val de pământ. Astfel pe piatra de mormânt a centurionului Publius Aelius Proculinus din Cohorta a VII Pretoria se precizează că ostaşul roman a murit undeva la ”Casstelum Carporum” sau mai precis fortul carpilor. Gheoghe Bichir crede că este vorba de un centurion mort în campania din 246-247 a lui Filip Arabul contra carpilor.

Romanii îi plăteau pe carpi să nu-i atace

Descoperirile arheologice au arătat că romanii i-au îmbogăţit pe carpi. Împăraţii romani pentru a evita atacurile devastatoare ale carpilor, le-au oferit sume importante de bani, sub forma unor stipendii. Arheologii au descoperit numeroase tezaure carpice, cu monede romane, fie din jaf dar mai ales plătit de romani drept ”taxă de protecţie”. ” Pentru a înlătura pericolul atacurilor carpice, romanii le plătesc substanţiale stipendii. În legătură cu aceste subsidii atribuite carpilor trebuie să punem şi una din zonele cu mari concentrări de tezaure semnalate anterior.

Dintre acestea, sîntem de părere că numai două zone cu grupări de tezaure, aşadar două formaţiuni teritoriale, ar putea intra în discuţie, prima fiind aceea de la confluenţa Moldovei cu Siretul, iar a doua de pe valea Bistriţei. În prima din ele, grupările de tezaure datează de la Marcus Aurelius (161-180} şi de la Commodus (180-192), iar în cea de a doua, după un început timid în perioada lui Antoninus Pius (138-161), dar întrerupt pe vremea lui Marcus Aurelius, ele reapar pc timpul lui Commodus şi se înmulţesc neaşteptat în perioada lui Septimius Severus (193-211)”, preciza Ion Ioniţă. De altfel metoda stipendiilor era folosită de roamni în cazul tuturor triburilor barbare războinice care ameninţau graniţele.

Cumpărau vin şi ulei de la romani şi erau buni olari

Gheorghe Bichir în special a studiat cultura materială a carpilor. Acesta precizează că de obicei carpii locuiau în aşezări neîntărite cu bordeie sau uneori turnuri locuinţă pentru căpetenii. În cadrul acestor aşezări au fost descoperite numeroase ateliere de olărit dar şi numeroase fragmente ceramice, produse ale acestora. Carpii făceau ceramică atât cu roata olarului, ceramică mai fină şi cu diferite ornamente dar şi prin modelare cu mâna, mai grosieră şi de uz casnic. Totodată au fost găsite ateliere unde erau prelucrate metalele, în special fierării, unde făceau arme dar şi unelte agricole, agricultura fiind una dintre ocupaţiile de bază.

Carpii, aşa cum arată şi Bichir dar şi Ioniţă, practicau incineraţia. Cu alte cuvinte morţii erau arşii iar rămăşiţele erau îngropate de obicei în urne. Ion Ioniţă pe baza descoperirilor arheologice, spune că triburile carpilor erau mari consumatoare de ulei de măsline dar şi de vin roman. Specialistul se bazează pe descoperirea a numeroase amfore în aşezările carpilor.

„Prezenţa amforelor cu ulei de măsline şi vinuri in aşezările dacilor liberi presupune şi pătrundereaunor negustori romani in teritoriile acestora. De asemenea, este de presupus că negustorii străini ajungeau numai pînă în anumite centre mai importante, situate de-a lungul căilor de comunicaţie, unde o parte din marfă era vîndută direct consumatorilor, iar o altă parte unor negustori locali, care o distribuiau în celelalte aşezări din zonă. Nu trebuie exclusă nici posibilitatea ca unii negustori daci să fi prduat mărfurile chiar din centrele romane de la nordul Dunării de Jos şi de pe litoralul nord-pontic”, adaugă Ioniţă.

Daci, goţi şi sarmaţi

În anul 318, vremurile de glorie ale războinicilor carpi s-au încheiat. Împăratul Constantin cel Mare repurta a mare victorie asupra acestor triburi, fiind mai apoi numit Carpicus Maximus. Slăbiţi şi de atacurile hunilor, ultima dată sunt menţionaţi de Zosimos în 381. Din acel moment carpii ca entitate separată au dispărut de pe scena istoriei. Ammianus Marcellinus spune că Diocleţian a mutat o parte a carpilor tocmai pentru a nu mai cauza probleme în Pannonia şi în Scytia Minor.Apoi Sextus Aurelius Victor spune că după 361 o mare parte a carpilor au fost mutaţi la sud de Dunăre în Imperiu.

Istoricii români în special cei care au fundamentat existenţa culturii Sântana de Mureş Cerneahov au demonstrat cu ajutorul săpăturilor istorice că o parte a carpilor au rămas pe teritoriul Moldovei şi au ajuns să locuiască împreună cu goţii şi sarmaţii, formând un aspect cultural dar şi etnic numit Cultura Sântana de Mureş Cerneahov. Una dintre cele mai importante descoperiri în acest sens a fost făcută în anii 80 la Mihălăşeni, judeţul Botoşani. Din grupul de cercetare făcea parte şi arheologul botoşănean Liviu Şovan, cel care a publicat numeroase studii privind această aşezare.