Povestea lui Timur Lenk, războinicul care a cucerit Imperiul Otoman și l-a băgat pe sultanul Baiazid în cușcă

Timur Lenk, Tamerlan, („Timur cel Șchiop”) mongolă kürügän „ginere”, aluzie la căsătoria cu o prințesă din clanul lui Ginghis Khan, a fost un cuceritor mongol, întemeietorul unui imperiu cu capitala la Samarkand (astăzi în Uzbekistan) și al dinastiei timuride, care a durat până în 1507.

Imperiul lui Timur Lenk a fost aproape la fel de mare ca cel al lui Ghinghis Han. Se întindea din vestul Chinei până la Marea Caspică, și din Pakistan până în Siria. În 1402, expansiunea hoardelor sale spre vest l-au adus în conflict cu Imperiul Otoman, în privința dominației Anatoliei.

În bătălia de la Ankara, l-a înfrânt și l-a făcut prizonier pe sultanul Baiazid I (Bayezit Yıldırım, „fulgerul”). El a murit în captivitate. Timur a dispus inițial ca Baiazid să fie ținut într-o cușcă și arătat fiilor acestuia.

Ce a făcut Timur Lenk în timpul domniei sale

Dorindu-și să arate că vrea să reînoiască Islamul, Timur se căsătorește cu o fată din neamul lui Ginghis Han. El nu va deveni han. Atribuția aceasta a fost preluată de subordonații săi, care făceau parte din populația Çağatay și primește titlul de emir.

Prin căsătoria cu Sarai Mulk folosește și titlul de Gurkani (ginerele lui Ginghis Khan). Politica lui Timur duce la islamizarea Asiei centrale, ca și a mongolilor din imperiul său, proces început deja de hanul Tarmașirin.

Teoretic, mongolii se supuneau regulilor confesionale Jasa (legea introdusă de Ginghis Han), însă practic acceptau mai mult Șaria (legile și ritualurile Islamului). Timur Lenk însuși a fost înmormântat ca derviș (sufi, „sfânt”).

Avea o poziție atipică față de islam, fiind considerat de unii sunnit (curent islamic care se consideră urmaș al lui Ahl ul-Sunna (أهل السنة, „poporul tradiției“), are însă relații contradictorii cu Sharia, respectând mai mult tradițiile turco-mongole, care nu acceptau toate punctele de vedere ale Islamului.

L-a umilit pe sultanul otoman

Timur și-a început campania împotriva sultanului otoman, Baiazid I, în 1399. Lucrurile au degenerat rapid, mai ales pentru că Timur l-a ucis pe fiul lui Baiazid, prințul Ertoghrul, în timpul cuceririi orașului Sivas. Apoi, cei doi s-au angajat în ceea ce poate fi descris doar ca fiind insulte copilărești. Baiazid l-a numit pe Timur „câine” și „laș” și a lăsat să se înțeleagă că le va face rău soțiilor sale.

Curând după aceea, Baiazid a învățat că este o nebunie să îl insulte pe unul dintre cei mai înfricoșători războinici din istorie. Când Baiazid a aflat că Timur mărșăluia spre Ankara în 1402, și-a îndreptat armata spre dușmanul său cât mai repede posibil pentru a se asigura că bătălia va avea loc departe de oraș.

A fost o greșeală teribilă pentru că, în graba sa, Baiazid nu s-a oprit să se aprovizioneze, iar trupele sale nu au luat suficientă apă. Pentru a înrăutăți situația, sultanul otoman și-a forțat armata să mărșăluiască pe un teren deșertic.

Timur a fost mai isteț decât inamicul său, schimbând direcția de marș, astfel încât armata sa a ajuns în spatele oamenilor lui Baiazid. Acum avea cale liberă spre Ankara, așa că Baiazid a trebuit să își aducă rapid oamenii înapoi în oraș. Armata otomană era formată din 85.000 de oameni epuizați și însetați, iar aceștia se confruntau cu 140.000 de războinici puternici și gata de luptă.

În timpul marșului său, Timur s-a asigurat că oamenii săi și caii lor au fost bine hrăniți. Mai mult, a distrus pământul în timp ce mărșăluia; o politică de pământ pârjolit care a rămas populară în războiul din secolul XX. Arcașii lui Timur i-au slăbit pe otomani, care au luptat cu curaj, dar au fost copleșiți. Baiazid a fost capturat când calul său a fost ucis. A avut soarta rușinoasă de a fi capturat de un inamic.

Timur a avut o mare plăcere în a-și umili dușmanul. Baiazid a fost închis într-o cușcă mică de fier și era așezat în mijlocul mesei atunci când Timur avea oaspeți. Soția sultanului a fost obligată să-i servească pe acești oaspeți în pielea goală, iar Baiazid primea resturi de la masă.

Scriitorii de la curtea lui Timur contestă acest lucru și susțin că sultanul a fost bine tratat. Se pare că Timur a fost supărat când Baiazid a murit. Cauza morții sale este, de asemenea, un mister. Se sugerează că s-a sinucis lovindu-se cu capul de barele de fier din cușca sa.

Îi măcelărea pe cei care care nu voiau să îi se supună

Ca emir, a reușit să extindă imperiul de durata cea mai scurtă din istoria Asiei centrale, lăsând să fie masacrată populația orașelor cucerite, numărul victimelor cifrându-se la sute de mii. În mod deosebit, au fost masacre în rândurile popoarelor din India și Georgia, revoltele fiind înăbușite cu cruzime.

La cucerirea orașului persan Isfahan, în anul 1387, au fost făcute 28 de movile din capetele prizonierilor, în număr de circa 70.000, sau în orașul Isfizar, unde, din ordinul său, au fost zidiți de vii două mii de oameni.

Totuși, avea un sistem de tratare în mod diferențiat a prizonierilor, astfel aristocrația și preoțimea teritoriilor ocupate erau cruțate, trebuind însă să-și răscumpere libertatea. Timur căuta ca prin bunurile jefuite să readucă Transoxania într-o perioadă de înflorire economică, se arată pe wikipedia.

Timur Lenk a murit în data de 18 februarie 1405

În ianuarie, 1405, Timur a răcit. Unul dintre cei mai mari tirani din istorie plecase cu o armată de 200.000 de oameni din Samarqand, capitala sa, pentru a încerca încheierea unui tratat cu Imperiul Chinez, aflat la 5.000 de kilometri distanță.

Era o iarnă geroasă, cu multă zăpadă și râuri înghețate, iar armata s-a oprit la Otrar, în ceea ce astăzi este Kazahstan. Eforturile medicilor de a-și vindeca stăpânul au eșuat și a devenit clar că Timur era pe moarte.

În cele din urmă, înconjurat de femeile sale și de comandanții săi superiori, cu o voce slabă, aproape inaudibilă, a ținut un discurs elocvent, spunându-le să nu plângă sau să alerge nebunește rupându-și hainele, ci să se roage la Dumnezeu să aibă milă de el.

A murit în jurul orei opt seara, în data de 18 februarie 1405. Expediția chineză a fost abandonată, iar trupul neînsuflețit a fost dus înapoi la Samarqand pentru a fi înmormântat sub cupola mausoleului Gur Amir, într-un sicriu de oțel, sub o placă de jad negru lungă de doi metri. O inscripție consemnează: „Acesta este locul de odihnă al ilustrului și milostivului monarh, al celui mai mare sultan, al celui mai puternic războinic, Domnul Timur, Cuceritorul lumii.”