Legenda giganților de pe teritoriul României este o temă care a stârnit curiozitate de-a lungul timpului, combinând elemente de mitologie, folclor și chiar speculații istorice. Deși nu există dovezi științifice concludente care să confirme existența unor ființe gigantice în trecutul acestei regiuni, există câteva surse și descoperiri arheologice care au alimentat mitul. Iată câteva aspecte interesante legate de această temă:
De-a lungul istoriei, românii au cultivat numeroase legende despre uriași, ființe supranaturale cu statură colosală. Aceste povești – despre ziduri făcute de mâini uriașe sau despre ființe de altă lume – apar în aproape toate regiunile țării. Spre exemplu, există legende despre un uriaș Cingalau, „înalt cât vârful Pietrosu” (Munții Rodnei) și despre fiica sa Rozalina Rozalina, care renunță la statutul de uriașă pentru a se căsători cu un muritor. De asemenea, în folclorul Munteniei de sud (Giurgiu, Teleorman) uriașii sunt numiți „novaci” sau „jidovi”; povestea lui Novac, un erou de statură colosală care alungă un balaur, explică apariția „Brazdei lui Novac”. În legenda Țării Bârsei (Brașov-Piatra Craiului), se vorbește chiar despre * „umanoizi de statură colosală”* creați și apoi distruși de Dumnezeu, un al doilea „experiment eșuat” după căpcăuni. Toate aceste mituri reflectă credințele populare despre o lume primordială, plină de făpturi fabuloase, care adesea simbolizează forțe naturale sau „străini” arhaici.
Valea Albă din Munții Bucegi, un loc încărcat de legende paranormale (portaluri, ape „miraculoase” ș.a.), este adesea asociat cu povești despre creaturi uriașe şi fenomene misterioase. În folclorul local se vorbeşte despre un portal subteran în Valea Albă și despre călătorii care se rătăcesc în alte locuri după ce intră în vale. Deși aceste legende sunt fascinante din punct de vedere cultural, ele nu reprezintă dovezi arheologice. Experții de specialitate avertizează că ele fac parte din literatura paraștiințifică legată de Bucegi: de pildă, Adevărul notează că multe astfel de mistere sunt inventate de pasionaţii de ocultism şi deversează „imaginaţia celor care le străbat potecile”. În realitate, nu există dovezi științifice că ar fi existat giganți reiesind din aceste mituri; ele fac parte din memoria colectivă și din simbolism, nu din istoria atestată arheologic.
În Munții Apuseni (Țara Moților) și Maramureș apar de asemenea legende despre uriași. Un text de specialitate menționează că „poveşti şi legende cu uriaşi se întâlnesc cam pe tot cuprinsul ţării… în Munţii Apuseni (Ţara Moților), în Maramureş…”. În folclorul maramureșean există legenda uriașului Cingalau și a Rozalinei Rozalina, iar în Banat se vorbește despre movile ridicate de jidovi ori despre strămoși cu forță supraomenescă. Toate aceste relatări regionale subliniază valori morale sau conexiuni cu mituri străvechi, dar nu sunt dovezi istorice. În absența unor date arheologice verificabile, miturile rămân expresii simbolice ale imaginației populare.
Giganții în mitologiile comparate
Ideea uriașilor nu este specifică doar României. În mitologiile vechi, aflăm numeroși „giganți”:
- Biblia ebraică (Vechiul Testament) vorbește despre Nefilimi, ființe despre care se spune că erau „de neînțeles mari și tari” și că au trăit înainte și după Potop. Termenul apare în Geneza 6:4 și Numeri 13:33; tradiția populară i-a asociat adesea cu „oameni de neam mare”. Cu toate acestea, Biblia nu oferă detalii despre statura lor precisă.
- Mitologia greacă are Titani și Gigantes. Titanii erau zeii primordial, răzvrătiți împotriva lui Zeus, iar Gigantes (copii ai Geei cădeați din sângele lui Uranus) s-au luptat cu zei în Gigantomahia. Ei erau portretizați ca ființe monstruoase, cu puteri enorme. (Surse clasice – Hesiod, Apollodorus – arată că erau războinici mitici, nu oameni reali.)
- Mitologia nordică consemnează giganți numiți jötnar. Conform Enciclopediei Britannica, jötnarii erau o rasă de ființe gigantice care locuiau în Jötunheim, mai vechi și ostile zeilor asgardieni. În cronicile scandinave se prefigurează Ragnarok, bătălia finală dintre zei și giganți. Primul gigant nordic, Ymir, a fost strămoșul tuturor jötnarilor.
- Mitologia vedică (Indo-europeană) amintește de Puruṣa, un uriaș cosmic sacrificat de zei pentru a crea lumea, precum și de uriași demoni asura.
- Alte culturi: În mitologiile mesopotamiene sau în religiile orientale nu există un analog foarte clar al „uriașilor” de tip biblic/grecesc, deși apar creaturi uriașe (de ex. Anunnaki ca zei potenți).
În toate aceste tradiții, uriașii au un rol simbolic: adesea reprezintă forțe primordiale, elemente haotice sau „străini” mitici. De pildă, experți în mitologie remarcă că în folclorul românesc uriașii și căpcăunii corespund imaginii „străinului” perceput ca amenințare. Chiar în tradiția creștină europeană, Nephilimii (urații biblici) au fost văzuți drept epitomul păcatului înainte de Potop, nu ca o rasă umană aparte. Practic, în majoritatea culturilor vechi giganții sunt prezenți doar în povești și mituri, fără să existe dovezi istorice sau arheologice care să ateste că ar fi trăit vreodată indivizi atât de mari.
Descoperiri arheologice și cazuri controversate
Presa și Internetul aduc periodic „descoperiri” spectaculoase despre giganți, însă ele trebuie privite critic:
- „Oasele uriașului dac” de la Roșia Montană (2012): A circulat în mediul online o știre despre un schelet de 10 metri descoperit de Securitate în anii ’70. Aceasta a fost însă o fabulă creată de internet. Arheologul Carol Terteci explică că totul a pornit de la o fotografie normală (un mormânt cu trei schelete) postată de el pe Facebook și trușată ulterior de cineva pe net. Astfel, „descoperirea” de la Roșia Montană nu are nicio bază științifică.
- Schelete foarte înalte găsite în România: În ultimii ani au fost raportate câteva cazuri de schelete umane peste 2 metri, dar nu sunt giganți supranaturali, ci excepții biologice. De pildă, la Timișoara (2013) s-a dezgropat în cimitirul otoman un schelet medieval al unui bărbat „cu puțin peste doi metri, după analiza tibiei”. Arheologii subliniau că statura lui era excepțională pentru Evul Mediu (când media era mult mai mică), dar nu neobișnuită biologic. Un alt caz real: lângă Carei (2012) a fost găsit scheletul unui războinic din Epoca Bronzului înalt de 1,93 m. Chiar el a fost numit popular „Goliat”, dar a făcut obiectul unor studii științifice – analize antropologice la Târgu-Mureș confirmând vârsta (cca 29-35 ani) și perioada de proveniență (sec. XV-XIV î.Hr.). În concluzie, România a produs câțiva indivizi foarte înalți pentru vremea lor, însă cu înălțimea sub 2 metri și fără caracter supranatural.
- Fotografii de pe Internet: Multe imagini cu „schelete uriașe” răspândite online sunt trucaje. Jurnaliști și fact-checkeri avertizează că publicații precum National Geographic au catalogat „rapoarte și fotografii răspândite” cu schelete gigantice ca pe niște falsuri evidente. Specialiști ca prof. Michael Heiser notează că aceste imagini provin adesea din concursuri de montaj grafic sau din confuzii cu fosile de mamut/mastodont. De asemenea, un videoclip conspirativ (pagina „Cunoștințe Folositoare” pe Facebook) a încercat să promoveze idei absurde despre tuneluri dacice și „cranii de giganți” din România. Fact-checkerii de la Adevărul/Factual.ro demontează aceste teorii ca „puri fantezii”: lipsește orice informație clară (locație, echipă de arheologi etc.) şi nu există dovezi independente. În concluzie, niciun organ de cercetare recunoscut nu susține existența vreunui schelet uman supralung sau a urmelor de giganți în România.
Dovezi științifice și realitate biologică
Ce spune știința despre limitele staturii umane și despre dovezi arheologice:
- Capacitatea biologică a omului: Înălțimea maximă a unui adult Homo sapiens atestat este de aproximativ 2,72 m (Robert Wadlow, 1918–1940, Guinness World Records). Cazuri extreme de gigantism apar din cauza unor boli (de regulă tumori hipofizare), nu în urma unei specii diferite. În termeni realiști, statura de peste 3 metri ar fi complet fără precedent.
- Anatomie și fizionomie: Oasele umane au anumite proporții: pentru ca un schelet să măsoare peste 2,5–3 metri, tibia și femurul ar trebui să fie mult mai lungi decât orice exemplar cunoscut. Laboratoarele antropologice nu au identificat niciodată un oase atât de disproporționat. Scheletele găsite în România (Timișoara, Carei) au fost excepționale local, dar încadrate în limitele normale: cel de la Carei (1,93 m) a fost simțit de cercetători ca „mult mai înalt decât media vremii”, nu ca aparținând unei noi rase.
- Arheologie: Situri preistorice și cele medievale românești nu au dat ocazional vestigii ale unor indivizi colosali. Dimpotrivă, cercetările științifice sunt realizate de profesioniști în cadrul de munca autorizată (cu avize și documentație precisă), astfel încât orice descoperire ar fi imediat documentată. Antropologul Andrei Soficaru subliniază că știri despre „uriași neidentificați” sunt doar zvonuri – „nu știm unde a fost descoperit și de către cine… O cercetare științifică se efectuează de către personal autorizat… se știe exact când, cine, unde și ce a săpat”. Lipsa oricărei evidențe formale (raport de săpătură, analiză de laborator, publicare academică) este un semn că „descoperirile” fantastice nu sunt reale.
- Geologie și fosile: Urmele de pași uriași sau artefacte megalitice atribuite ușor „uriașilor” au explicații naturale. Pietrele de dimensiuni mari (monumente megalitice) erau ridicate de oameni, nu de ființe supranaturale. De asemenea, fosile de mamut sau alte mamifere preistorice pot fi confundate în folclor cu oase uriașe de oameni. În absența unei metodologii riguroase, astfel de interpretări nu au valoare științifică.
- Concluzie: Dovezile arheologice și biologice susțin că pe teritoriul României “cea mai mare” stare umană consemnată are în jur de 2 metri în trecutul istoric, dar nu există niciun indiciu de ființe supranaturale. Adevărații „uriași” s-au dovedit oameni foarte înalți pentru epoca lor. În rest, tot ceea ce au „descoperit” tabloidele sau internetul (schelete de 10 m, portaluri energetice ș.a.) intră în sfera pseudo-științei, respinsă de cercetători. Specialiștii în antropologie și arheologie români califică toate aceste teorii conspiraționiste drept „pură fantezie”.
Interpretări culturale și simbolice
Mitul uriașilor continuă să fascineze, dar în opinia specialiștilor, el are sensuri culturale şi simbolice – nu istorice. Arheologii și folcloriști români consideră că ușa povestirilor cu uriași se deschide către imaginația colectivă şi nevoia de a explica mistere ale peisajului („Dealul Gogoasa”, de exemplu, este legendar asociat cu un uriaș transformat în piatră). În interpretarea prof. Nicolae Milea, personajele fantastice (uriași, căpcăuni, balaur) reflectă concepții arhaice asupra universului. Anumiți cercetători români, precum Ion Taloș (în „Gândirea magico-religioasă la români”) și folkloriști ai secolului XX, subliniază că uriașii din mituri simbolizează atribute exagerate ale omului (fără a fi reali): bărbăția, ostilitatea față de străin sau forța primordială. Astfel, uriașii și capcăunii erau asociați cu puteri malefice și cu amenințări străine (tătari, jidovi, “păgâni”).
În concluzie, „giganții” de pe teritoriul României există doar în povestiri. Poveștile despre uriași își găsesc ecou în mitologii mondiale, dar sunt construite pe figuri simbolice, nu pe fapte reale. Dovezile științifice (arheologie, antropologie, geologie) nu confirmă existența unei rase uriașe de oameni. În schimb, ele explică tradițiile ca expresii ale credințelor populare și ale folclorului arhaic. Adevărații „uriași” ai României sunt, deci, strămoșii noștri mai înalți decât media, despre care s-a păstrat o aură mitică – nu ființe supranaturale.
Surse: Studii academice și știri de încredere despre descoperiri arheologice şi folclor (doi: Milea 2010, adevarul.ro, Reuters Fact Check, factual.ro) împreună cu relatările populare despre uriași au fost folosite pentru clarificarea acestui subiect. Imaginile cu schelete gigantice analizate de experți se dovedesc fie editate, fie greșit atribuite (dr. Michael Heiser). Astfel, „uriașii” românești rămân în domeniul mitului, nu al istoriei verificate.
