Întrebarea „Cine L-a creat pe Dumnezeu?” este una profundă și are o lungă tradiție filosofică și teologică. În religiile monoteiste precum creștinismul, iudaismul și islamul, Dumnezeu este descris ca fiind atemporal, etern și neschimbător — o Ființă supremă fără început și fără sfârșit. În această viziune, Dumnezeu nu a fost creat, pentru că el este conceput ca fiind cauza primară și existența absolută din care derivă toate lucrurile.
Iată câteva aspecte care ajută la înțelegerea ideii:
Dumnezeu ca fiind „necreat” și „etern”
- În concepția monoteistă, Dumnezeu este descris ca fiind „alfa și omega”, adică începutul și sfârșitul a tot. Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu are nevoie de o cauză pentru că el este „esența” existenței în sine. Tot ce există, conform acestei viziuni, își derivă existența din Dumnezeu, dar Dumnezeu nu depinde de altceva pentru a exista.
- În cartea biblică a Exodului, Dumnezeu se descrie pe sine ca „Eu sunt Cel ce sunt” (Exodul 3:14). Aceasta este o afirmație despre existența lui veșnică, care sugerează că Dumnezeu este autoexistent — existența sa este intrinsecă și nu depinde de nimic din exterior.
Argumentul filosofic al „cauzei primare”
- Filosofi precum Aristotel și Toma de Aquino au formulat argumente în favoarea unei „cauze primare” sau a unui „prim motor neclintit”. În acest argument, lanțul cauzal care stă la baza tuturor lucrurilor nu poate merge la infinit, pentru că asta ar duce la o regresie infinită. Prin urmare, trebuie să existe o cauză inițială care este ea însăși necreată — și aceasta este ceea ce numim Dumnezeu.
- Acest „prim motor” este văzut ca o necesitate logică pentru a explica existența și mișcarea în univers. Dumnezeu este, astfel, considerat începutul întregii existențe, dar el nu are un început propriu.
Dumnezeu ca Ființă eternă și atemporală
- Din perspectiva religioasă, Dumnezeu transcende timpul. Dacă Dumnezeu există în afara timpului, el nu este supus condițiilor temporale, adică nu are un „început” sau un „sfârșit” așa cum le înțelegem noi. Timpul este o dimensiune specifică universului nostru, iar Dumnezeu este văzut ca fiind deasupra sau dincolo de această limitare.
- Gândirea filosofică despre atemporalitate susține că ceva etern nu are o cauză, pentru că nu a „început” să existe — pur și simplu „este” întotdeauna. Dumnezeu, fiind etern, este considerat a exista dincolo de timpul nostru și astfel nu necesită o cauză.
Natura lui Dumnezeu ca fiind „necontingentă”
- În filosofie, un obiect este „contingent” dacă existența sa depinde de altceva. Un copac, de exemplu, este contingent pentru că a fost „creat” dintr-o sămânță și are nevoie de apă, aer și lumină pentru a supraviețui. Dumnezeu, în schimb, este considerat „necontingent”, adică nu depinde de nimic altceva pentru a exista.
- Aceasta este o caracteristică unică a ființei divine: Dumnezeu este văzut ca fiind sursa tuturor lucrurilor, dar el însuși nu depinde de nimic.
Gândirea modernă și natura infinitului
- Unele argumente moderne în cosmologie sugerează că universul ar putea avea o „cauză” în afara sa, dar această cauză trebuie să fie ceva care transcende spațiul și timpul. Acest lucru este în conformitate cu concepția religioasă despre Dumnezeu ca ființă infinită și dincolo de limitele universului.
- Chiar și noțiunea de infinit este greu de conceput pentru noi, dar credințele religioase descriu natura lui Dumnezeu ca fiind infinită și necreată, o existență absolută care „pur și simplu este”.
Limitările înțelegerii umane
- Multe tradiții religioase și filosofice sugerează că Dumnezeu este un mister care depășește capacitatea umană de înțelegere. Ideea unui Dumnezeu necreat este un concept dificil pentru mintea umană, obișnuită cu ideea de cauzalitate și timp liniar. În această viziune, Dumnezeu este o realitate care transcende înțelegerea și explicația completă.
În tradiția monoteistă, Dumnezeu este definit ca „ființa necesară”, fără început și sfârșit, și care nu are o cauză. Aceasta se bazează pe înțelegerea filosofică și teologică că trebuie să existe o cauză inițială, eternă, pentru toate lucrurile, iar Dumnezeu este văzut ca această existență supremă și absolută.
