În lumea antică, distanțele uriașe și barierele naturale păreau să separe complet civilizațiile estice de cele vestice. Totuși, prin rutele comerciale precum Drumul Mătăsii, informații fragmentare circulau între Imperiul Roman și China dinastiei Han. Una dintre cele mai fascinante enigme istorice este legată de termenul “Daqin” (大秦), folosit în cronicile chineze pentru a descrie o țară misterioasă din vest. Mulți istorici îl identifică cu Imperiul Roman, dar o teorie controversată sugerează o conexiune directă cu Dacia – regiunea antică locuită de geto-daci, corespunzând aproximativ României moderne. Este posibil ca vechii chinezi să fi descris, fără să știe, elemente ale Daciei în relatările lor? Această ipoteză, deși fringe, merită explorată, combinând surse istorice, etimologii și coincidențe cronologice.
Contactele antice dintre China și lumea romană
Pentru a înțelege contextul, trebuie să ne întoarcem în secolul I d.Hr., când expansiunea chineză spre vest sub dinastia Han (202 î.Hr. – 220 d.Hr.) a atins apogeul. Generalul Ban Chao, protector al regiunilor occidentale, a trimis în anul 97 d.Hr. un emisar numit Gan Ying spre “Daqin”, o țară auzită doar din zvonuri, aflată dincolo de Imperiul Part (Anxi în chineză). Gan Ying a ajuns până la Marea Caspică sau, după unele interpretări, până la Marea Neagră, dar a fost descurajat de comercianții parți să continue, aceștia exagerând pericolele traversării mării. Relatările sale, consemnate în cronicile Hou Hanshu (Cronica Hanului Posterior, compilată în secolul V d.Hr., dar bazată pe surse mai vechi) și Weilue (o lucrare din secolul III d.Hr.), oferă primele descrieri detaliate ale acestei țări misterioase.
În paralel, Imperiul Roman sub Traian (98-117 d.Hr.) se extindea spre est. În 101-102 și 105-106 d.Hr., romanii au cucerit Dacia, încorporând-o ca provincie. Aurul și resursele dacice au fost cruciale pentru economia romană, iar cucerirea a marcat apogeul expansiunii imperiului. Coincidența temporală este izbitoare: Gan Ying pleacă în 97 d.Hr., chiar înainte de războaiele daco-romane, iar descrierile ulterioare ale Daqin apar după integrarea Daciei în imperiu.
Ce spun cronicile chineze despre Daqin?
Cronicile chineze descriu Daqin ca o țară vastă, civilizată, comparabilă cu China însăși – de aici și numele “Daqin”, tradus ca “Marele Qin”, referindu-se la dinastia Qin (221-206 î.Hr.), unificatorul Chinei. Potrivit Hou Hanshu, Daqin se afla “la vest de mare” (posibil Marea Mediterană sau Marea Neagră), extinzându-se pe mii de li (unitate chineză de măsură, aproximativ 500 m), cu peste 400 de orașe fortificate din piatră. Oamenii erau descriși ca “înalți și onești, asemănători chinezilor”, ceea ce explică parțial numele – o țară “mare” ca a lor, dar în vest.
Weilue adaugă detalii: capitala era lângă un estuar, cu palate multiple, iar regele se deplasa zilnic între ele. Guvernarea era meritocratică – regele nu era permanent; dacă apăreau calamități (vânturi neobișnuite sau ploi), era înlocuit cu un om mai capabil, fostul acceptând demisia fără resentimente. Produsele menționate includ aur, argint, jad luminos, perle de lună, corali, chihlimbar, sticlă, țesături fine din “oi de apă” (posibil mătase marină) și parfumuri compuse. Se vorbește de poduri plutitoare peste râuri (cum ar fi cel de la Zeugma peste Eufrat) și de state vasale precum Alexandria-Eufratului, Palmira sau Damasc.
O ambasadă romană a ajuns în China în 166 d.Hr., trimisă de “regele Andun” (probabil Antoninus Pius sau Marcus Aurelius), aducând daruri modeste, ceea ce i-a dezamăgit pe chinezi, așteptându-se la minuni din legende. Aceste descrieri se potrivesc în mare parte cu Imperiul Roman oriental, centrat pe Siria sau Egipt, dar unii văd elemente care ar putea evoca Dacia: fortificații de piatră (asemănătoare cetăților dacice precum Sarmizegetusa), resurse minerale bogate (aurul dacic) și un popor războinic, înalt.
Teoria conexiunii cu Dacia: O ipoteză incredibilă
Aici intervine aspectul “incredibil”. O teorie, populară în cercuri românești și legată de “dacianism” – o tendință de a idealiza trecutul dacic –, sugerează că Daqin nu se referă strict la Roma, ci ar putea deriva fonetic din “Dacia”. În chineză antică, “Daqin” s-ar putea pronunța similar cu “Dakin” sau “Dachin”, apropiat de “Dacia” în latină sau “Dakian” pentru daci. Această idee apare în discuții online și forumuri istorice, unde se argumentează că informațiile lui Gan Ying, culese de la comercianți parți sau din regiunea Pontică, ar putea include știri recente despre cucerirea Daciei de către Traian. De exemplu, un comentariu pe Reddit sugerează că “Daqin” ar fi o referință fonetică la “Darcia” (o variantă pentru Dacia), cucerită în 105 d.Hr., chiar după misiunea lui Gan Ying.
Susținătorii teoriei punctează coincidențe:
- Timing-ul: Gan Ying ajunge la Marea Neagră în 97 d.Hr., iar cucerirea Daciei începe în 101 d.Hr. Știri despre un nou teritoriu bogat în aur ar fi putut ajunge rapid prin rute comerciale.
- Descrieri geografice: Daqin este “la vest de mare” – dacă Gan Ying era la Marea Neagră, “vest” ar indica Europa de Est, inclusiv Dacia. Fortificațiile de piatră și orașele multiple evocă cetățile dacice din Carpați.
- Produse și oameni: Aurul și argintul sunt emblematice pentru minele dacice, iar dacii erau descriși de romani ca înalți și războinici, asemănători “oamenilor onești” din cronicile chineze.
- Etimologie alternativă: Deși standardul este “Marele Qin”, unii speculează că numele vechi “Lijian” (folosit inițial pentru Daqin) ar veni de la “Alexandria”, dar după cucerire, s-a schimbat în Daqin pentru a reflecta noua provincie “Dacia”. Un articol românesc explorează dacă chinezii au ajuns “în Dacia”, bazându-se pe relatările lui Gan Ying.
Criticii, însă, resping teoria ca pseudo-istorică. Etimologia oficială este clară: “Da” înseamnă “mare”, iar “Qin” evocă gloria dinastiei, simbolizând o contrapondere occidentală Chinei. Descrierile se potrivesc mai bine cu Siria romană sau Egiptul, nu cu o provincie periferică precum Dacia. Forumuri precum Historum subliniază că Daqin era folosit înainte de cucerirea Daciei și că influența dacică în armata romană (deși reală, cu împărați iliri/daci mai târziu) nu ar fi ajuns la urechile chinezilor. Mai mult, dacianismul este criticat ca naționalism exagerat, bazat pe interpretări subiective.
Au ajuns chinezii în Dacia?
Nu direct. Gan Ying nu a traversat marea, iar contactele sino-romane au rămas indirecte, prin intermediari parți sau indieni. Totuși, informații despre Dacia ar fi putut filtra prin Drumul Mătăsii, mai ales după cucerire, când aurul dacic curgea spre Roma. O altă legătură intrigantă este Pagoda Daqin din China, construită în 640 d.Hr. și asociată cu creștinismul nestorian – un cult siriac care ar fi putut purta știri din Orientul Roman, inclusiv din provincii ca Dacia.
Concluzie: O punte imaginară între est și vest
Ideea că Dacia apare în cronicile chineze este incredibilă, dar nu imposibilă. Dacă Daqin include elemente din întregul Imperiu Roman, atunci descrierile ar putea tangențial includea Dacia recent integrată. Teoria fonetică rămâne speculativă, hrănită de coincidențe și naționalism, dar ilustrează cum istoria antică este un puzzle incomplet. Poate viitoare descoperiri arheologice sau texte noi vor clarifica enigma. Până atunci, rămâne o poveste fascinantă despre cum două lumi îndepărtate s-au atins, chiar dacă doar prin umbre și zvonuri.
