Adevărații urmași ai dacilor – trăiesc în Balcani dar nu sunt români
TQ
În istoria Europei de Sud-Est, dacii reprezintă un capitol fascinant, plin de mituri și controverse. Popor antic traco-dac, ei au locuit teritoriile actuale ale României, dar și zone mai largi din Balcani. Tradițional, românii sunt considerați descendenții direcți ai daco-romanilor, rezultatul fuziunii dintre dacii cuceriti de romani în secolul al II-lea d.Hr. și coloniștii latini. Totuși, o perspectivă alternativă sugerează că adevărații urmași ai dacilor, cei care au păstrat elemente mai pure ale moștenirii traco-dace romanizate, trăiesc astăzi în sudul Balcanilor, sub forma grupurilor etnice cunoscute ca aromâni sau vlahi, care nu se identifică drept români. Această teorie, deși controversată, este susținută de studii lingvistice, genetice și istorice recente, care pun sub semnul întrebării narativa oficială românească.
Cine erau dacii și moștenirea lor antică
Dacii, un popor indo-european din ramura tracică, au dominat regiunea Carpaților și a Dunării inferioare între secolele IV î.Hr. și II d.Hr. Ei sunt cunoscuți din sursele romane, precum cele ale lui Herodot sau Strabon, ca un popor războinic, cu o cultură bogată în ritualuri religioase centrate pe zeul Zamolxis. Regatul Daciei, sub conducători ca Burebista și Decebal, a reprezentat o amenințare pentru Imperiul Roman, culminând cu cucerirea de către Traian în 106 d.Hr. După romanizare, provincia Dacia a fost populată cu coloniști din întreg imperiul, iar limba latină s-a impus asupra celei dace.
Însă, nu toți dacii au fost asimilați în nordul Dunării. Mulți au migrat sau au supraviețuit în zonele sudice ale Balcanilor, unde influența romană era deja puternică. Aici, fuziunea dintre traci, iliri și romani a dat naștere unor populații latinofone care au rezistat invaziilor ulterioare, precum cele slave din secolele VI-VII. Aceste grupuri, numite generic “vlahi” de către vecinii slavi (termen derivat din germanicul “walh”, însemnând “străin romanizat”), au păstrat o limbă romanică estică, similară cu româna, dar distinctă.
Teoria continuității daco-romane: un mit naționalist?
În România, istoriografia oficială promovează ideea că românii sunt descendenții direcți ai daco-romanilor, cu o continuitate neîntreruptă în teritoriile actuale. Această narațiune, dezvoltată în secolul al XIX-lea în contextul mișcărilor naționale, subliniază romanizarea intensă a Daciei și rezistența la migrațiile ulterioare. Totuși, critici, inclusiv din surse genetice recente, sugerează că populația română modernă are o componentă semnificativă slavă și migratoare, iar adevărata continuitate latinofonă s-ar afla mai la sud.
Studii genetice, precum cele din 2023-2025, arată că ADN-ul antic dac este mai apropiat de populațiile balcanice sudice decât de cele românești actuale, care prezintă influențe majore din migrațiile slave și turcice. De exemplu, un video recent de pe YouTube analizează origini genetice surprinzătoare ale dacilor, indicând legături cu grupuri traco-ilire din Balcani, nu exclusiv cu românii. Mai mult, unii istorici susțin că românii ar fi migrat din sudul Balcanilor în secolele medievale, ocupând teritoriile fostei Dacii, în timp ce vlahii au rămas “autohtoni” în zonele muntoase ale Greciei, Albaniei și Macedoniei.
Aromânii și vlahii: urmașii ascunși ai dacilor
Aromânii, cunoscuți și ca macedo-români sau vlahi, reprezintă un grup etnic de aproximativ 200.000-500.000 de persoane, răspândiți în Grecia (unde sunt numiți “vlahi”), Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria și Serbia. Ei vorbesc aromâna, o limbă romanică estică înrudită cu româna, dar cu diferențe fonetice și lexicale care o fac mutual inteligibilă doar parțial. Spre deosebire de români, aromânii nu au un stat național și au fost asimilați cultural de către statele gazdă, păstrându-și identitatea prin tradiții pastorale transhumante.
Istoricii consideră că aromânii sunt descendenții direcți ai populațiilor romanizate din Balcanii sudici, inclusiv traco-dacii care au supraviețuit în munții Pindului și ai Rodopilor. Kekaumenos, un cronicar bizantin din secolul al XI-lea, îi descrie pe vlahi ca fiind daci și beși (un trib trac), localizați la sud de Dunăre și Sava. Aceștia au jucat roluri importante în istoria balcanică, formând state medievale precum “Țara Vlaho-Bulgară” sau contribuind la rezistența anti-otomană.
Spre deosebire de români, care au adoptat o identitate națională unitară în secolul al XIX-lea, aromânii se consideră un popor distinct, cu rădăcini iliro-traco-romane. Ei nu sunt “români balcanici”, ci un ram separat, posibil mai apropiat de originea dacă pură, nealterată de influențele slave masive din nord. În Serbia, de exemplu, vlahii din estul țării sunt recunoscuți ca minoritate separată de români, cu o cultură proprie.
Pentru a ilustra distribuția lor geografică, iată o hartă a populațiilor romanice balcanice:
Și o alta care arată procentajele vlahilor în regiuni:
Tradiții și cultură: o moștenire vie
Cultura aromână păstrează elemente antice care amintesc de dacii. Ei sunt tradițional păstori nomazi, practică transhumanța între munți și câmpii, similar cu stilul de viață al tracilor antici. Folclorul lor include mituri despre eroi legendari și ritualuri păgâne romanizate, iar muzica și dansurile lor au influențe balcanice profunde, dar cu un substrat latin.
Iată imagini cu aromâni în costume tradiționale, care reflectă moștenirea lor culturală:
Aceste elemente vizuale subliniază diferențele față de cultura română modernă, mai urbanizată și influențată de Europa Centrală.
Controverse și perspective moderne
Teoria că vlahii sunt adevărații urmași ai dacilor nu este unanim acceptată. În România, ea este văzută ca o încercare de a submina identitatea națională, în timp ce în Balcani, vlahii luptă pentru recunoaștere ca minoritate distinctă. Studii recente, inclusiv dezbateri din 1958 despre originile românilor, relevă că narativa oficială a fost influențată politic.
Genetic, analizele arată similarități între aromâni și populații antice traco-dace, cu mai puține influențe slave decât la români. Totuși, istoria este complexă, și ambele grupuri împart o moștenire comună romanizată.
Concluzie
Adevărații urmași ai dacilor nu sunt neapărat cei care locuiesc în România de azi, ci cei care au supraviețuit în inima Balcanilor, păstrând o identitate latinofonă distinctă. Aromânii și vlahii reprezintă un pod viu către antichitate, un reminder că istoria nu este lineară, ci un mozaic de migrații și asimilări. Explorarea acestei moșteniri ne invită să regândim granițele naționale și să celebrăm diversitatea balcanică.
