Ungurii au pretins că sunt urmașii Dacilor, în urmă cu câteva sute de ani

În istoriografia maghiară medievală și premodernă, una dintre cele mai controversate teorii este ideea că ungurii ar fi descendenți ai dacilor, poporul antic care a locuit teritoriile actuale ale României înainte de cucerirea romană. Această pretenție, apărută în urmă cu câteva sute de ani, a fost folosită pentru a legitima prezența ungurilor în Transilvania și pentru a susține revendicările politice ale Regatului Ungariei. Deși sursele academice moderne au respins această ipoteză, bazându-se pe dovezi lingvistice, arheologice și genetice, teoria rămâne un subiect fascinant datorită implicațiilor sale politice și culturale.

Contextul istoric: Ungurii și Transilvania

Ungurii, un popor de origine fino-ugrică, au migrat în Bazinul Panonic la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, într-un proces cunoscut în istoriografia maghiară drept „honfoglalás” (cucerirea patriei). Acest eveniment este documentat în surse precum „Gesta Hungarorum” a lui Anonymus și „Cronica pictată de la Viena” []. În Transilvania, ungurii au întâlnit o populație diversă, incluzând vlahi (români), slavi și alte grupuri etnice. Pentru a legitima controlul asupra acestui teritoriu, cronicarii maghiari au dezvoltat narațiuni care să susțină drepturile istorice ale ungurilor.

În Evul Mediu, Transilvania era un teritoriu disputat, iar Regatul Ungariei căuta să-și consolideze autoritatea. În acest context, ideea continuității între daci și unguri a apărut ca o strategie de legitimare, sugerând că ungurii nu erau doar cuceritori, ci și moștenitori ai unui popor antic glorios.

Originea teoriei: Cronicile medievale maghiare

Teoria descendenței din daci a fost promovată în principal în cronicile maghiare din secolele XIII-XVI. „Gesta Hungarorum” (circa 1200), scrisă de un cronicar anonim, probabil la curtea regelui Béla al III-lea, descrie cucerirea Transilvaniei și menționează lideri locali, precum Gelu, Glad și Menumorut. Deși cronică nu afirmă explicit că ungurii sunt daci, acești lideri au fost mai târziu interpretați de unii istorici maghiari ca fiind conectați cu populațiile preexistente, inclusiv daci [].

În secolul al XV-lea, la curtea regelui Matei Corvin, umanistul Antonio Bonfini a elaborat o istorie a Ungariei în care a încercat să conecteze ungurii cu popoare antice, inclusiv dacii, pentru a spori prestigiul coroanei maghiare. Influențat de idealurile Renașterii, Bonfini a folosit surse clasice, precum scrierile lui Ptolemeu și Strabon, pentru a sugera o continuitate între daci și populațiile din Transilvania medievală [].

În secolul al XVI-lea, istoricul István Szamosközy a promovat ideea că ungurii ar fi moștenitori ai dacilor, bazându-se pe interpretări selective ale surselor romane și pe legende locale. Aceste afirmații au fost susținute de nobilimea maghiară din Transilvania, care dorea să-și justifice privilegiile și controlul asupra regiunii.

Controverse și motivații politice

Teoria descendenței din daci a fost intens controversată, mai ales datorită implicațiilor sale politice. În perioada medievală, Transilvania era un mozaic etnic, iar nobilimea maghiară, împreună cu secuii și sașii, forma elita politică. Afirmând că ungurii sunt urmașii dacilor, istoricii maghiari încercau să contracareze revendicările altor grupuri, în special ale vlahilor (români), care susțineau continuitatea daco-romană.

Această teorie a fost contestată de istoricii români încă din secolul al XVIII-lea, când Școala Ardeleană a promovat ideea continuității daco-romane a poporului român. Figuri precum Samuil Micu și Gheorghe Șincai au argumentat că românii sunt urmașii dacilor și romanilor, bazându-se pe dovezi lingvistice și istorice [].

În secolul al XIX-lea, naționalismul maghiar a intensificat aceste dispute. Istoricii maghiari, precum Bálint Hóman, au continuat să nege prezența românilor în Transilvania înainte de secolul al XIII-lea, susținând că ungurii au fost primii ocupanți legitimi ai regiunii []. În acest context, teoria descendenței din daci a fost folosită pentru a susține ideea unei continuități maghiare în Transilvania, în detrimentul teoriei daco-romane.

Dovezi academice moderne: Lingvistică, arheologie și genetică

Sursele academice contemporane resping categoric ideea că ungurii ar fi urmașii dacilor. Dovezile lingvistice arată că limba maghiară aparține familiei fino-ugrice, fiind înrudită cu limbile vorbite de finlandezi și estonieni, nu cu limba dacă, care era o limbă indo-europeană [].

Din punct de vedere arheologic, cultura materială a ungurilor din secolul al X-lea, caracterizată prin arme și obiecte de inspirație stepică, diferă semnificativ de cea a dacilor, care era influențată de civilizațiile mediteraneene. Mormintele maghiare din Bazinul Panonic conțin obiecte specifice popoarelor nomade, precum arcuri compozite și podoabe de argint, în contrast cu ceramica și fortificațiile dacice [].

Testele genetice recente au clarificat și mai mult originea ungurilor. Un studiu publicat în „PLOS One” (2018) a analizat ADN-ul mitocondrial și cromozomul Y al populației maghiare, concluzionând că doar 3% dintre maghiari au descendență asiatică, asociată triburilor cuceritoare, iar 95% sunt descendenți ai populațiilor europene maghiarizate, inclusiv slavi, români și germani []. Aceste rezultate infirmă orice legătură genetică cu dacii, care erau o populație indo-europeană.

Impactul cultural și moștenirea teoriei

Deși infirmată de știința modernă, teoria descendenței din daci a avut un impact semnificativ în istoriografia și cultura maghiară. În perioada interbelică, naționalismul maghiar a reînviat această idee pentru a susține revizionismul teritorial, în special după Tratatul de la Trianon (1920), care a atribuit Transilvania României [].

În cultura populară maghiară, legendele despre daci au fost uneori integrate în mitologia națională, deși fără suport științific. De exemplu, în secolul al XIX-lea, prenumele „Attila” era extrem de popular în Ungaria, reflectând o confuzie mai veche între unguri și huni, care a fost uneori extinsă și la daci [].

În prezent, această teorie este rareori susținută în cercurile academice maghiare, dar rămâne un subiect sensibil în dezbaterile istorice româno-maghiare, mai ales pe platforme precum Wikipedia, unde utilizatori naționaliști au fost acuzați de promovarea unor narative distorsionate [].

Concluzie

Teoria conform căreia ungurii ar fi urmașii dacilor, promovată în secolele trecute de cronicari și istorici maghiari, este un exemplu fascinant de utilizare a istoriei în scopuri politice. Dezvoltată pentru a legitima prezența ungurilor în Transilvania, această ipoteză a fost contestată de istoricii români și infirmată de știința modernă. Dovezile lingvistice, arheologice și genetice demonstrează clar că ungurii sunt un popor de origine fino-ugrică, cu influențe europene semnificative, și nu au o legătură directă cu dacii.

Cu toate acestea, teoria rămâne relevantă ca studiu de caz al modului în care istoria poate fi manipulată pentru a servi interesele politice și naționaliste. În contextul actual, în care tensiunile istorice dintre români și maghiari persistă, este esențial să promovăm o abordare bazată pe dovezi științifice și pe dialog constructiv, pentru a înțelege mai bine complexitatea trecutului comun.

Tabel: Compararea teoriei descendenței din daci cu dovezile moderne