Celebrul savant român Henri Coandă a inventat o farfurie zburătoare despre care spunea, în anii 1960, că va revoluționa industria aeronautică. Cunoscut sub numele de „aerodină lenticulară”, OZN-ul lui Coandă a fost testat de americani cu rezultate excepționale! De ce nu a devenit realitate? Un mister neelucidat.
Avionul cu reacţie inventat de Henri Coandă este fără îndoială cel mai cunoscut proiect al savantului român, dar mai importantă decât avionul în sine s-a dovedit a fi descoperirea aşa numitului „efect Coandă”, un fenomen fizic care a ajuns să stea la baza dezvoltării aeronavelor capabile să decoleze pe verticală şi fundamentul fizic pentru realizarea a numeroase echipamente industriale şi militare.
Farfuria zburătoare concepută de Henri Coandă, denumită tehnic de către inginer „aerodina lenticulară„, este exemplul perfect de proiect care poate fi studiat astăzi de oricine, dar care din păcate zace prăfuit într-un muzeu pe care mulţi îl ocolesc, deşi este amplasat într-una dintre cele mai vizitate zone de agrement din capitală. Este vorba despre Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”,situat în parcul Carol.
„Farfuriile zburătoare? Ei bine, eu le-am inventat!”
În perioada anilor ’60, marele savant român Henri Coandă făcea o afirmaţie cu totul uimitoare. În cursul unui interviu, el declară următoarele: „Farfuriile zburătoare? Ei bine, eu le-am inventat!” Marele savant român se referea la „aerodina lenticulară”, un „nou tip de aparat zburător” conceput şi realizat de Henri Coandă.
Conceptul a luat naştere ca urmare a dorinţei inginerului de realiza un aparat de zbor sigur şi ieftin, fără piese care să se poată desprinde. El şi-a imaginat un sistem de propulsie bazat pe efectul Coandă, fenomen fizic întâlnit pentru prima dată în 1910, când lucra la realizarea primului avion cu reacţie din istorie – Coandă 1910.
Dar cum a ajuns Coandă la ideea „farfuriei zburătoare”? Iată ce scrie el despre aceasta în iarna anului 1965 în revista franceză ,,Icar”:
“Din moment ce noi nu am găsit încă mijlocul de a realiza anti-gravitaţia pentru a ne menţine în aer, trebuia să caut soluţia problemei în mişcarea relativă care are loc între mediul ambiant (aerul) şi corpuri, cum s-ar spune, a face invers faţă de ceea ce noi facem astăzi”.
Coandă a imaginat și testat diferite posibilități de a realiza acest lucru, de la variante hibride, în sensul folosirii unui minim de piese aflate în mișcare care să antreneze debite de aer ulterior amplificate prin sistemele de „ejectoare Coandă”, până la variante în care nu mai intervenea niciun fel de piesă mecanică în mişcare, acestea făcând posibilă realizarea, mai târziu, a unor farfurii zburătoare total deosebite.
În 1932, primul prototip de aerodină lenticulară a zburat experimental la Paris. Aparatul, cuplat la reţeaua de gaze, s-a ridicat până în tavanul încăperii şi a stat acolo până s-a întrerupt alimentarea.
Din 1932 şi până în 1956 au mai avut loc experimente, însă din cauza dezinteresului finanţatorilor acestea nu au putut evolua pe măsura aşteptărilor.
Americanii, interesați de OZN-ul lui Coandă
În 1956 ajunge la versiuni mult mai evoluate de aparat de zbor lenticular. Conceptele lui Coandă au intrat în vizorul Statelor Unite, iar la începutul anilor ’60 inginerul român a obţinut mai multe contracte cu forţele aeriene ale S.U.A. (US Air Force), în urma cărora au fost dezvoltate două proiecte de aerodine calculate pentru a ridica un om.
Farfuriile aveau fiecare diametrul de aproximativ cinci metri, cântăreau o tonă şi aveau un debit de aer de 500 Kg/sec. Aparatele au fost pregătite pentru zbor şi au zburat.
Singura referire la existența acestei „farfurii zburătoare” provine de la cercetătorul Valeriu Avram de la Muzeul Aviației, care a relatat că, în 2001, generalul american James T. Curie, vizitând Sala „Henri Coandă”, a declarat neoficial că, în 1965, a văzut o „farfurie zburătoare” în hangarul unei baze militare americane din Deșertul Nevada, despre care i s-a spus că a fost construită de Coandă. Deoarece proiectul numit „Aurora” era Top Secret, aceasta este singura mărturie a existenței „OZN”-ului conceput de Henri Coandă.
Un sistem de patru farfurii zburătoare
Ultimul proiect de aerodină făcut public de către Henri Coandă datează din 1970, a fost executat tot în colaborare cu Statele Unite, şi este constituit de fapt dintr-un sistem de patru farfurii zburătoare care susţin un fuselaj. Forţele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel şi stabilitatea.
Deşi a durat câţiva ani, rezultatul a fost deosebit de interesant şi există informaţii extrase din articolele și interviurile care i s-au luat în acea perioadă, cum că, dincolo de proiectele făcute în colaborare cu US Air Force, capacitatea sa creatoare se focaliza în găsirea unor soluţii noi şi total deosebite de aparate de zbor, astfel încât nu se mai poate vorbi de o singură aerodină lenticulară nici ca realizare, nici ca şi concept.
Henri Coandă a participat la dezvoltarea acestei tehnologii şi, mai târziu, interviurile cu el și mărturiile despre el ne arată chiar preocupări ce ţin de natura diminuării greutăţii unor corpuri aflate în mişcare de rotaţie. Au fost măsurate diminuări de 15-18% ale greutăţilor unor discuri „prin rotaţia lor cu viteze fantastic de mari”.
Marele inventator și savant Henri Coandă(1886-1972) și-a petrecut ultimii ani de viata in țară, iar Ceaușescu, se spune, i-a dat mana libera și bani sa construiască orice proiect vrea. Decesul sau, survenit la 25 noiembrie 1972, a pus capăt concretizării acestor idei.
Astăzi, în România, conceptele lui Coandă şi tot ce ţine de aeronautică sunt studiate de către un grup de ingineri şi cercetători care au format asociaţia ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică)
