Limba română și limba maghiară, deși aparțin unor familii lingvistice distincte – româna fiind o limbă romanică, iar maghiara una fino-ugrică – au interacționat intens de-a lungul secolelor, mai ales în regiuni precum Transilvania și Panonia, unde populațiile românești și maghiare au coexistat. Această conviețuire a dus la schimburi lingvistice reciproce, însă influența limbii române asupra celei maghiare este adesea subestimată în comparație cu cea inversă. Studiile lingvistice, în special cele realizate de lingviști maghiari, arată că sute, dacă nu mii de cuvinte românești au fost împrumutate în maghiară, reflectând interacțiuni economice, sociale și culturale. Acest articol explorează această influență, bazându-se pe surse istorice și lingvistice, cu accent pe împrumuturile lexicale și contextul lor istoric.
Context istoric al interacțiunilor lingvistice
Istoria contactelor dintre români și maghiari datează cel puțin din secolul al X-lea, când triburile maghiare s-au așezat în Bazinul Panonic, o regiune deja populată de daco-români. Documente antice, precum cele ale lui Octavian Augustus, Strabon sau Cezar, menționează prezența dacilor în Panonia, unde aceștia practicau agricultură și păstorit. După înfrângerea maghiarilor la Lechfeld în 955, aceștia s-au stabilit definitiv în spațiul carpatic, intrând în contact direct cu populațiile romanizate.
Procesul de maghiarizare a populațiilor românești din Transilvania și Panonia a facilitat transferul de elemente lingvistice. Lingviștii maghiari, precum Ferenc Bakos în lucrarea sa “A magyar szókészlet Román elemeinek története” (1982), identifică împrumuturi începând din secolul al XIV-lea, dar sugerează că influența ar putea fi mai veche, posibil din secolul al X-lea, bazat pe dovezi documentare timpurii. De asemenea, în regiunile populate de secui (Székely), un grup etnic maghiarofon din Transilvania, influența română este evidentă datorită proximității geografice și a conviețuirii pașnice până în 1918.
Această influență nu a fost forțată de politici statale, ci a rezultat din interacțiuni organice, precum comerțul, păstoritul transhuman și căsătoriile mixte. Spre deosebire de influența maghiară asupra română, care include termeni administrativi și urbani, cea română asupra maghiară se concentrează pe domenii rurale și tradiționale.
Împrumuturi lexicale: Domenii și exemple
Influența lexicală este cea mai vizibilă formă a impactului românesc asupra maghiarei. Potrivit lui Ferenc Bakos, există 2.333 de cuvinte de origine română în maghiară, o cifră semnificativ mai mare decât estimările anterioare, cum ar fi cele 124 de cuvinte identificate de Antal Edelspacher în 1877 sau cele aproape 600 ale lui Géza Blédy în 1942. Aceste împrumuturi acoperă 23 de categorii semantice, cu accent pe păstorit și procesarea laptelui (208 cuvinte), activități intelectuale și viață afectivă (203 cuvinte) și producția textilă (184 cuvinte).
Domeniul păstoritului și agriculturii
Multe cuvinte se referă la activități pastorale, reflectând expertiza românilor în transhumanță. Exemple:
- Bács (din rom. “baci”) – șef de stână, atestat în 1462.
- Berbécs (din rom. “berbece”) – berbec, atestat în 1458.
- Csobán (din rom. “cioban”) – cioban, atestat în 1405.
- Esztena (din rom. “stână”) – stână, atestat în 1583.
- Brindza (din rom. “brânză”) – brânză, atestat în 1565.
Printre secui, cuvinte precum “păcurar” (păcurar), “fluier” (fluier), “strungă” (strungă), “urdă” (urdă), “jintiţă” (jintiță), “balmoş” (balmoș), “mioară” (mioară) sau “cârlan” (cârlan) au fost integrate în dialecte locale. Aceste împrumuturi indică o influență profundă în cultura pastorală, unde românii au jucat un rol esențial.
Domeniul vieții cotidiene și tradițiilor
Alte cuvinte acoperă obiecte casnice, îmbrăcăminte și obiceiuri:
- Cserge (din rom. “cergă”) – pătură, atestat în 1331.
- Kaliba (din rom. “colibă”) – colibă, atestat în 1496.
- Ficsúr (din rom. “fecior”) – fecior, atestat în 1570.
- Palacsinta (din rom. “plăcintă”) – plăcintă, atestat în 1577.
- Pulya (din rom. “pui”) – pui, atestat în 1520.
În contextul secuiesc, expresii precum “tine minte” (ține minte), “tot un drac” (tot un drac) sau termeni afectivi ca “gingaş” (gingaș), “floare” (floare) au fost adoptați. De asemenea, tradiții precum “Viflaim” (Betleem), cu elemente precum “Fecioara Maria” (Fecioara Maria) sau “colindatul” (colindatul), arată influențe culturale.
Alte domenii
Împrumuturi apar și în textile (“catrinca” din “catrință” – catrință), unelte (“kosár” din “coşar” – coșar) sau termeni generali (“krajinik” din “crainic” – crainic). Aceste cuvinte s-au adaptat fonetic și morfologic la maghiară, suferind modificări precum schimbări semantice sau formarea de cuvinte noi prin combinare cu elemente maghiare.
Influențe fonetice și gramaticale
Deși influența este predominant lexicală, există și aspecte fonetice. Cuvintele românești se adaptează sistemului fonetic maghiar, de exemplu prin adăugarea de sufixe sau modificarea vocalelor. În dialectele secuiești, structuri gramaticale românești influențează expresii, cum ar fi folosirea negației pentru întărire (“Ba este” devenind “vaj este”) sau verbul “a şedea” în sens de “a fi” sau “a locui”. Totuși, aceste influențe sunt limitate, maghiara păstrându-și structura aglutinantă.
Concluzie
Influența limbii române asupra maghiarei demonstrează o relație simbiotică, modelată de secole de conviețuire în Transilvania și Panonia. Cu peste 2.000 de împrumuturi identificate, în special în domenii rurale și tradiționale, această influență subliniază contribuția românească la vocabularul maghiar. Studiile lingviștilor maghiari precum Bakos sau Blédy confirmă această realitate, contrazicând narațiuni care minimizează rolul românilor în istoria regiunii. În contextul actual, recunoașterea acestor schimburi promovează înțelegerea interculturală între cele două popoare.
