O mulţime de daci au ajuns în Britania în urmă cu 1.700 – 1.900 de ani. Ce făceau acolo?
În urmă cu aproximativ 1.700-1.900 de ani, în perioada cuprinsă între secolele II și IV d.Hr., o mulțime de daci – strămoșii poporului român – au traversat Imperiul Roman și au ajuns pe insulele britanice, în ceea ce este astăzi Marea Britanie. Această migrație nu a fost una voluntară, ci rezultatul cuceririlor romane și al politicilor imperiale de recrutare militară. Dar ce căutau dacii atât de departe de Carpați, în ținuturile reci și îndepărtate ale Britaniei? Răspunsul se află în istoria armatei romane, unde dacii au servit ca soldați auxiliari, contribuind la apărarea frontierelor imperiului. Acest articol explorează povestea lor, bazată pe dovezi arheologice și istorice, dezvăluind o legătură surprinzătoare între România modernă și Marea Britanie antică.
Contextul istoric: Cucerirea Daciei și recrutarea dacilor
Dacii, un popor traco-dac care locuia în regiunea actualei Românii, au intrat în conflict direct cu Imperiul Roman la începutul secolului al II-lea d.Hr. Împăratul Traian (98-117 d.Hr.) a lansat două campanii majore împotriva Regatului Dac, condus de regele Decebal. Prima campanie (101-102 d.Hr.) și a doua (105-106 d.Hr.) au culminat cu înfrângerea dacilor și anexarea unei părți importante din teritoriul lor, transformată în provincia romană Dacia. Pe Columna lui Traian din Roma, ridicată pentru a celebra victoria, dacii sunt reprezentați ca războinici feroce, înarmați cu falx-ul – o sabie curbată, asemănătoare unei coase, capabilă să străpungă armurile romane.
Ajungerea în Britania: Unitatea Cohors I Aelia Dacorum
Una dintre cele mai bine documentate unități dace în Britania a fost Cohors I Aelia Dacorum, o cohortă de infanterie auxiliară formată inițial din aproximativ 800-1.000 de soldați. Numele “Aelia” provine de la împăratul Hadrian (117-138 d.Hr.), care a fondat sau reorganizat unitatea între 117 și 125 d.Hr., la scurt timp după cucerirea Daciei. Cohorta a fost transferată rapid în Britania, o provincie problematică pentru romani, unde aveau nevoie de trupe suplimentare pentru a apăra frontiera de nord împotriva triburilor celtice din Caledonia (actuala Scoție).
Dacii au ajuns în Britania în jurul anului 122 d.Hr., coincizând cu începutul construcției Zidului lui Hadrian – o fortificație masivă de 117 km care marca limita nordică a imperiului. Unitatea dacică a fost inițial staționată la fortul Bewcastle (Fanum Cocidi), la nord de zid, unde a contribuit la construirea vallum-ului – un șanț defensiv paralel cu zidul. Ulterior, în jurul anului 200 d.Hr., s-au mutat la fortul Birdoswald (Banna), pe Zidul lui Hadrian, unde au rămas pentru mai bine de 150 de ani, până cel puțin în 276-282 d.Hr. În secolele următoare, unitatea a fost menționată la Castlesteads (Camboglanna), conform Notitia Dignitatum, un document roman din jurul anului 400 d.Hr.
Nu era singura unitate dacică în Britania, dar Cohors I Aelia Dacorum este cea mai bine atestată epigrafic, cu zeci de inscripții descoperite, ceea ce sugerează o prezență semnificativă – posibil mii de daci, inclusiv familii și urmași.
Ce făceau dacii în Britania?
Rolul principal al dacilor era militar: ca auxiliari, ei formau infanteria ușoară, specializată în patrulare, apărare și campanii ofensive. La Birdoswald, ei au reconstruit și adaptat fortul, reparând apărările, ajustând barăcile și construind depozite mari de cereale pentru a susține garnizoana. Ei patrulau zidul, apărau împotriva raidurilor picților și caledonienilor și participau la expediții majore, cum ar fi:
- Campania lui Antoninus Pius (139-142 d.Hr.), când au ajutat la construirea Zidului Antonin mai la nord.
- Reprimarea revoltei Brigantilor (154-158 d.Hr.).
- Apărarea împotriva invaziilor caledoniene sub Commodus (181-185 d.Hr.).
- Campania lui Septimius Severus în Caledonia (208-211 d.Hr.).
Dacii erau renumiți pentru abilitățile lor de luptă, moștenite din războaiele cu romanii. Simbolul falx-ului apare pe inscripții de la Birdoswald, amintind de armele lor tradiționale, deși în armata romană foloseau echipament standardizat.
Dincolo de luptă, viața dacilor includea aspecte cotidiene. Mulți soldați își aduceau familiile, formând comunități în jurul forturilor. Așezările din jurul Birdoswald includeau veterani, comercianți și familii, contribuind la economia locală. După 25 de ani de serviciu, auxiliarii primeau cetățenie romană, permițând integrarea lor. Un diploma militară din 127 d.Hr. confirmă acordarea cetățeniei pentru Cohors I Aelia Dacorum.
Religia juca un rol important: dacii dedicau altare lui Jupiter (Iuppiter Optimus Maximus), Marte și zei locali britanici precum Cocidius sau Silvanus. Inscripțiile arată un amestec de nume romane și dace, cum ar fi Decius Saxa sau Decebalus (nume dat unui copil, amintind de regele dac). Aceasta indică păstrarea identității dace, chiar și după generații.
Dovezi arheologice și moștenire
Dovezile prezenței dacilor sunt abundente la Birdoswald: peste 27 de inscripții, altare și pietre funerare. O inscripție deasupra porții estice proclamă originea dacică a unității, iar simbolul falx-ului apare pe clădiri. Artefacte precum ceramică, bijuterii și arme completează imaginea. În timp, recrutarea locală a diluat legăturile cu Dacia, dar unitatea a rămas activă până la retragerea romanilor din Britania în jurul anului 410 d.Hr.
Moștenirea dacilor în Britania este simbolică pentru globalizarea romană: foști inamici au devenit gardieni ai imperiului. Astăzi, situl Birdoswald, administrat de English Heritage, atrage vizitatori interesați de această legătură istorică. Pentru români, reprezintă o poveste de reziliență și adaptare, amintind că strămoșii lor au contribuit la istoria Europei departe de casă.
În concluzie, dacii din Britania nu erau simpli mercenari, ci actori esențiali în mașinăria romană. Ei construiau, apărau și se integrau, lăsând o urmă durabilă în istoria a două națiuni moderne. Această poveste subliniază cum imperiile antice au conectat popoare îndepărtate, creând legături care persistă și azi.
