Adevărul despre unguri şi huni. Confuzia privind descendenţa maghiarilor din neamul lui Attila a fost perpetuată secole la rând

Confuzia dintre unguri (maghiari) şi huni reprezintă una dintre cele mai persistente mituri istorice din Europa Centrală. De secole, ideea că maghiarii descind direct din hunii conduşi de Attila a fost promovată în cronici medievale, literatură naţionalistă şi chiar în discursuri politice moderne. Totuşi, dovezile istorice, lingvistice şi genetice arată că această legătură este mai mult o construcţie mitică decât o realitate. În acest articol, vom explora originile hunilor şi ale maghiarilor, sursele confuziei şi argumentele ştiinţifice care o demontează, bazându-ne pe surse istorice şi studii recente.

worldhistorymaps.info

Harta Imperiului Hunic sub Attila (aprox. 450 d.Hr.)

Cine au fost hunii?

Hunii au fost un popor nomad care a dominat stepele eurasiene şi părţi din Europa între secolele IV şi VI d.Hr. Originea lor este legată de Asia Centrală, mai precis de regiunea Mongoliei actuale, unde sunt asociaţi cu populaţiile Xiongnu – un confederat nomad care a luptat împotriva Imperiului Chinez Han în secolele III-I î.Hr. Potrivit istoricilor clasici, precum Ammianus Marcellinus sau Jordanes, hunii au apărut brusc în Europa în jurul anului 370 d.Hr., traversând râul Volga şi cucerind alanii şi goţii din stepele pontice. Ei erau descrişi ca războinici feroce, călăreţi pricepuţi, care foloseau arcuri compozite şi tactici de gherilă, cum ar fi retragerile simulate.

Imperiul Hunic a atins apogeul sub conducerea lui Attila (434-453 d.Hr.), supranumit “Biciul lui Dumnezeu”. Attila a unit triburile hune şi a condus campanii devastatoare împotriva Imperiilor Roman de Răsărit şi de Apus. În 447 d.Hr., a invadat Balcanii, apropiindu-se de Constantinopol, iar în 451 d.Hr. a pătruns în Galia, unde a fost oprit în Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice de o coaliţie romano-vizigotă condusă de Flavius Aetius. Un an mai târziu, a invadat Italia, dar s-a retras după o întâlnire cu Papa Leon I. Moartea sa bruscă în 453 d.Hr., în urma unui hemoragii nazale în noaptea nunţii, a dus la dezmembrarea rapidă a imperiului, învins de o coaliţie de popoare supuse la Bătălia de la Nedao (454 d.Hr.).

Din punct de vedere etnic, hunii nu erau un grup omogen. Ei incorporau elemente turcice, iraniene şi germanice, iar limba lor este considerată probabil turcică sau un amestec altaic. Studii genetice recente confirmă o origine mongolă/Xiongnu pentru nucleul elitelor hune, cu amestecuri europene pe măsură ce avansau spre vest. După prăbuşirea imperiului, rămăşiţele hunilor s-au integrat în alte grupuri, precum bulgarii sau avarii, dar nu au lăsat o moştenire directă în populaţiile moderne.

Originea maghiarilor: Un popor fino-ugric din stepele estice

Maghiarii, cunoscuţi şi ca unguri, sunt un popor a cărui limbă aparţine familiei fino-ugrice, înrudită cu finlandeză, estonă şi limbi siberiene precum khanty sau mansi. Spre deosebire de hunii din secolul V, maghiarii au apărut în istorie abia în secolul IX d.Hr., când au migrat în Bazinul Carpatin (actuala Ungarie).

Originea lor este plasată în regiunea Uralilor de Sud şi a Siberiei Occidentale, unde strămoşii proto-ugrici s-au separat de alte grupuri uralice în jurul anului 2000 î.Hr. În secolele IV-V d.Hr., ei s-au mutat spre vest, stabilindu-se între Urali şi râul Volga (zona Bashkiria actuală). Aici, au interacţionat cu popoare iraniene (cum ar fi sarmatii) şi turcice, adoptând elemente de cultură nomadă, inclusiv agricultură şi creşterea animalelor de la khazari.

În secolul VIII, o parte din maghiari s-au deplasat spre râul Don, formând o confederaţie de şapte triburi (Jenő, Kér, Keszi, Kürt-Gyarmat, Megyer, Nyék, Tarján), subordonaţi khaganatului khazar. În jurul anului 830, trei triburi kabare (de origine khazară) li s-au alăturat. Presaţi de pecenegi, maghiarii au migrat mai departe, stabilindu-se în Etelköz (între Carpaţi şi Nipru). Raidurile lor în Bazinul Carpatin au început din 862, culminând cu cucerirea propriu-zisă între 895-902, sub conducerea lui Árpád, fondatorul dinastiei Árpád.

Bazinul Carpatin era slab populat la sosirea lor (aprox. 200.000 de slavi), care au fost asimilaţi sau înrobiţi. Maghiarii au înfiinţat Regatul Ungariei în anul 1000, sub Ştefan I, adoptând creştinismul şi integrându-se în Europa medievală.

reddit.com

Harta migraţiei maghiarilor din Urali în Bazinul Carpatin (secolele IV-IX d.Hr.)

Originea confuziei: Mituri medievale şi interese politice

Confuzia dintre unguri şi huni datează din Evul Mediu şi are rădăcini în asemănarea fonetică dintre “hun” şi “hungar” (numele latin pentru unguri). Numele “Hungaria” derivă de fapt din “Onogur”, un trib turcic asociat cu maghiarii în surse bizantine, nu direct din “hun”. Totuşi, cronici medievale au exploatat această asemănare pentru a crea o genealogie nobilă.

Primul izvor ungar care leagă maghiarii de huni este Gesta Hungarorum (după 1200), care afirmă că regii Árpádieni descind din Attila, dar nu că popoarele sunt înrudite. Simon de Kéza, în Gesta Hunnorum et Hungarorum (1282-1285), a dezvoltat mitul fraţilor Hunor şi Magor, descendenţi ai hunilor, care ar fi dat naştere hunilor şi maghiarilor. Această legendă a oferit maghiarilor o “pedigree antică” şi a justificat cucerirea Panoniei ca o “întoarcere acasă”.

Şi secuii (székely), un grup etnic maghiar din Transilvania, au fost asociaţi cu hunii rămaşi după moartea lui Attila. Aceste mituri au fost promovate de nobilimea ungară în Evul Mediu pentru legitimitate politică. În secolul XIX, naţionalismul romantic a revitalizat ideea, iar în secolul XX, partide extremiste precum Crucea cu Săgeţi sau Jobbik au folosit-o în propaganda pan-turanistă. Chiar şi azi, unele instituţii ungare, precum Institutul de Cercetare Maghiară, promovează descendenţa hunică, deşi e respinsă de savanţii mainstream.

Dovezi contra descendenţei directe: Lingvistică şi arheologie

Savanţii moderni resping o legătură directă între huni şi maghiari. Limba maghiară este fino-ugrică, cu rădăcini în Urali, în timp ce hunică era probabil turcică sau altaică. Descoperirea relaţiei fino-ugrice în secolul XIX a infirmat ştiinţific teoria hunică.

Arheologic, hunii sunt asociaţi cu culturi nomade din stepele pontice, cu artefacte precum cazane şi echipament ecvestru de origine asiatică. Maghiarii, însă, apar mai târziu, cu influenţe iraniene şi turcice din migraţie, dar fără continuitate directă cu hunii. Maghiarii au fost asociaţi istoric cu popoare turcice (bulgari, avari), dar nu cu hunii propriu-zişi.

Perspective genetice recente: Amestecuri, nu descendenţă

Studii genetice au adus nuanţe. Un studiu din 2022 analizează genomuri din perioadele hune, avare şi maghiare cuceritoare, identificând un “nucleu imigrant” comun, originar din Mongolia actuală şi legat de Xiongnu. Pentru huni şi avari, acest nucleu este direct din Xiongnu, în timp ce pentru maghiarii cuceritori, el derivă dintr-un amestec anterior: mansi (proto-ugrici), sarmati timpurii şi descendenţi ai Xiongnu târziu.

Astfel, există o componentă genetică “hun-related” în maghiarii cuceritori, prin amestecuri cu huni sau avari (care aveau elemente hune). Haplogrupuri precum R1a, Q1a şi N1a sunt comune în elitele hune, avare şi maghiare, sugerând legături cu Xiongnu. Totuşi, populaţia maghiară modernă este majoritar europeană, cu doar 30% componente est-eurasiene în elitele cuceritoare, diluate prin asimilări ulterioare (slavi, germani etc.).

Aceste descoperiri arată că maghiarii au absorbit influenţe hune prin migraţii succesive, dar nu sunt descendenţi direcţi ai hunilor lui Attila. Confuzia este explicată prin amestecuri istorice în stepe, nu prin continuitate etnică.

Concluzie: Un mit perpetuat, dar infirmat de ştiinţă

Confuzia privind descendenţa maghiarilor din hunii lui Attila a fost perpetuată secole la rând pentru motive politice şi identitare. Ea ignoră diferenţele cronologice (patru secole separă cele două migraţii), lingvistice (fino-ugrică vs. turcică) şi etnice. Deşi studii genetice recente relevă amestecuri comune cu populaţii asiatice precum Xiongnu, acestea nu validează o descendenţă directă, ci o istorie complexă de interacţiuni în stepe.

Adevărul este că maghiarii sunt un popor distinct, cu rădăcini fino-ugrice, care a contribuit la istoria Europei prin propriile cuceriri şi integrare. Demontarea mitului nu diminuează bogăţia culturală ungară, ci o plasează în contextul real al migraţiilor eurasiene. Într-o eră a naţionalismelor, este esenţial să separăm faptele de ficţiune pentru a înţelege mai bine trecutul comun al Europei.