Adevărul despre unguri şi huni. Confuzia privind descendenţa maghiarilor din neamul lui Attila a fost perpetuată secole la rând

Încă din perioada vechilor cronicari maghiari, a fost avansată ipoteza unei descendenţe a ungurilor din triburile hunice. Arpad şi războinicii săi au fost văzuţi drept urmaşi ai luptătorilor lui Attila veniţi să redobândească vechile cucerire hunice. Confuzia a fost perpetuată de-a lungul secolelor.

Războinicii huni conduşi de renumita căpetenie Attila au terorizat Europa primelor veacuri creştine. Supranumit ”Biciul lui Dumnezeu“, liderul hun şi războinicii săi au zdruncinat din temelii vechea lume dominată de cetatea eternă a Romei.

Şocul invaziei şi stăpânirii hunilor în Europa a fost resimţit secole de-a rândul şi a schimbat definitiv lumea antichităţii târzii. Centrul puterii hunice în Europa a fost Pannonia, Ungaria de astăzi, acolo se presupune că Attila îşi avea capitala sa de corturi şi palate din lemn.

După moartea subită a liderului hun, chiar în noaptea nunţii, al vârsta de aproximativ 65 de ani, imperiul său fragil de corturi şi hoarde s-a prefăcut în scrum. Urmaşii săi nu au mai putut face faţă noilor realităţi politice, noilor forţe militare care se configurau în Europa din zorii evului mediu. Hunii au dispărut până în secolul al VI lea d Hr de pe harta Europei. La aproximativ 5 veacuri de la moartea lui Attila, alte hoarde nomade se iveau la porţile Carpaţilor şi aveau să treacă prin foc şi sabie, asemeni hunilor, întreaga Europă. De această dată era vorba despre unguri.

Aceşti călăreţi războinici, la fel ca şi hunii, grupaţi în triburi şi urmaţi de căruţele încărcate cu familii s-au stabilit asemeni lui Attila în Pannonia, loc în care şi-au stabilit pe tot parcursul evului mediu centrul puterii lor politice şi militare. Având în vedere aceste coincidenţe şi prin contribuţia cronicarilor timpurii s-a propagat ideea că de fapt ungurii, erau urmaşii hunilor sau mai precis, invazia lor a fost o a doua venire a războinicilor din hăurile Asiei conduşi de căpetenia tribală Arpad, un nou Attila.

Modul de acţiune militară era asemănător, atacuri rapide şi devastatoare din goana calului, săgeţi aruncate din şa şi retrageri supriză, nomadism şi aceeaşi sălbăticie care i-a făcut legendari pe huni în scrierile lui Ammianus Marcellinus. În locul obrajilor brăzdaţi şi a automutilării hunice, ungurii veneau cu capete rase şi cele şapte cozi care porneau din vârful capului, singurul smoc de păr lăsat să crească în voie. Culmea ideea că ungurii erau urmaşii hunilor a fost perpetuată timp de secole, fiind întâlnită la mare cinste în Ungaria, de intelectuali străini, chiar şi în perioada interbelică, aproape de mijlocul secolului XX. Cercetările ştiinţifice au demonstrat însă că de fapt este o uriaşă confuzie şi un mit perpetuat de cronicari tocmai pentru a oferi ungurilor o descendenţă strălucită şi totodată terifiantă.

Arpad urmaşul lui Attila

Începutul acestei confuzii şi propagarea acestui mit începe odată cu vestita cronică a lui Anonymus, secretarul regelui Bela al Ungariei, cel mai probabil Bela al III lea din secolul al XII lea. Acest secretar anonim, un cărturar deosebit, cu vaste cunoştinţe şi legături inclusiv în Franţa şi Roma, este autorul lucrării ”Faptele ungurilor„ în care vorbeşte despre originea maghiarilor şi venirea acestora în Pannonia, inclusiv cuceriea Transilvaniei şi a altor zone din Europa Centrală. În cronica sa, Anonymus scrie că Arpad, căpetenia maghiarilor, cel care şi-a adus triburile în Europa, dar şi tatăl său se trag din neamul lui Attila, sugerând că de fapt ungurii sunt aceeaşi cu hunii. ”Primul rege al Scythiei a fost Magog fiul lui Japhet, şi poporul acela s-a numit moger(n.r. maghiar), după regele Magog.

Şi din viţa acestui rege se trage prea vestitul şi prea puternicul rege Athila, care în anul 451 de la întruparea Domnului, pornind din ţara Schitică cu o puternică oaste a venit în Pannonia şi, după ce a gonit pe romani, a pus stăpânire pe această ţară”, scria Anonymus în cronica sa. Mai mult decât atât pe lângă faptul că ”moger” s-ar fi tras din acelaşi neam cu hunii, ungurii din punctul de vedere al lui Anonymus ar fi planificat reîntoarcera în Pannonia, ţara cucerită de ”strămoşul” lor. ”Şi au ales să se îndrepte spre ţara Pannoniei, de care auziseră, din faimă, că ar fi ţara regelui Athila, din al cărui vlăstar s-ar pogorâ ducele Almus, tatăl lui Arpad”, preciza Anonymus.

Acest mit care-i transforma pe unguri în rudele hunilor iar pe Arpad în urmaşul lui Attila a fost perpetuată de-a lungul Evului Mediu de cronicarii maghiari. ”Gesta din secolul al XIII lea împreună cu grupul de cronici ce s-au format din el, au drept cracteristică tradiţia hunică, adică o afirmarea descendenţei ungurilor din huni, căci ar fi o identitate între aceste două popoare. După aceaste gesta, precum şi după cronicile din această grupă, istoria maghiară nu începe cu Arpad, ci cu hunii, iar faptele ungurilor sunt legate de faptele hunilor, ai căror urmaşi direcţi sunt consideraţi. Şi,astfel, avem prima venire a ungurilor în Europa, adică cea a hunilor şi a doua venire a hunilor, adică cea a ungurilor lui Arpad.”, scria G. Popa Lisseanu în ”Izvoarele Istoriei Românilor”, volumul 1.

Confuzie perpetuată timp de secole

Această confuzie şi teoria descendenţei ungurilor din huni s-a perpetuat secole de-a rândul. Specialişti francezi veniţi în vizită în Ungaria anului 1934 au găsit destui ”hunofili”, fiind şi lucrări de specialitate ale învăţăţilor maghiari care susţineau o descendenţă hunică, a avarilor şi apoi a ungurilor, care au locuit acele teritorii, tocmai pentru a demonstra o continuitate seculară pe teritoriul Pannoniei.

”În 1934, efectuând un stagiu de studii ordonate de dascălul meu Georges Blodel, specialist eminent în domeniul politicii şi economiei Europei Centrale,n-am întâlnit practic la Budapesta decât-dacă mi se permite această expresie- „hunofili”. (…) O stradă Attila la Budapesta, care îi suprinde pe turiştii italieni şi francezi şi îi face să râdă sau să le dea de gândit. Prenumele Attila foarte răspândit în Ungaria. Şi pot garanta că trei intelectuali din patru socoteau sigur că numele oraşului Buda era cel, deformat în decursul timpului, al lui Bleda, fratele lui Attila, fondatorul sau primul rezident regal al cetăţii fortificate”, scria specialistul francez Maurice Bouvier-Ajam în ”Attila biciul lui Dumnezeu”. O constatare asemănătoare a fost făcută de acelaşi specialist şi în 1967 când a revenit în Ungaria. Aşa observase că deşi s-au făcut paşi pentru îndreptarea confuziei privind descendeţa ungurilor, Attila rămăsese erou naţional, iar mulţi încă credeau că Budapeste a fost întemeiată de fratele lui Attila, stăpânul triburilor din care se trăgeau şi ungurii.

Hunii şi ungurii două neamuri diferite

Faptul că ungurii şi hunii nu sunt unul şi acelaşi popor este cel mai adesea acceptată în lumea ştiinţifică. Şi asta datorită faptului că nu există sufieciente dovezi pentru a dovedi continuitate etnică dintre cele două popoare. De altfel există diferenţe de câteva secole între menţionarea documentară a hunilor şi ungurilor, iar zonele de formare a celor două conglomerate de triburi diferă. Mai precis hunii se presupune că provin din zona Munţilor Altai, adică din nordul Chinei. Sunt de asemenea opinii care plasează leagănul originii etnice a hunilor tocmai în Coreea. În orice caz, Asia estică, având în vedere trăsăturile mongoloide ale hunilor, aşa cum au fost ele descrise de autorii antici. De cealaltă patria de origine a ungurilor au fost Munţii Ural. ”În ultima vreme, cei mai mulţi specialişti fixează patria primitivă a fino- ugrilor fie între Volga şi Munţii Ural, fie între Ural şi Obi sau, mai exact, între Ural şi bazinul Tobolului şi Işimului, afluenţi de pe partea stângă a lrtâşului.”, preciza academicianul Victor Spinei în lucrarea sa ”Marile migraţii”.

Totodată din punct de vedere etnic hunii şi ungurii ar avea origini diferite. Hunii provin din neamurile altaice, fără a se cunoaşte ramura exactă din care făceau parte. ”Hunii aparţineau popoarelor altaice, numite astfel fiindcă se întindeau în jurul munţilor Altai, din nordul Chinei. Învăţaţii au împărţit aceste neamuri altaice în trei ramuri după limba pe care o vorbesc: ramura turcă, ramura mongolă şi ramura tunguză. Nu se ştie sigur cărei din aceste ramuri îi aparţineau hunii”, scria Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”. Nu se ştie de asemenea ce limbă vorbeau hunii. De cealaltă parte ungurii sunt un popor fino-ugric.

” Ungurii descind din ramura ugrică a familiei de triburi fino-ugrice, care, la rândul lor, alcătuiau o branşă a populaţiilor de limbă uralică. Fondul principal de cuvinte şi structura gramaticală a maghiarei au fost preluate din limbile fino-ugrice. Şi, mai precis, din cele ugrice”, preciza Victor Spinei în lucrare deja menţionată. Totodată despre huni şi unguri se poate vorbi cu greu în perioada în care invadau Europa despre o unitate totală din punct de vedere etnic, sau o puritate rasială. Erau de fapt, spun specialiştii, conglomerate de triburi. De altfel hunii, după dispariţia lui Attila şi destrămarea stăpânirii sale, se pierd în negurile istoriei. Se amestecă cel mai probabil cu triburile din stepă din nordul Mării Negre şi dispar de pe scena istoriei. Până la venirea ungurilor vor trece încă patru secole.