Cine a fost Pazvante Chioru’ și cum a luat naștere expresia „De pe vremea lui Pazvante Chioru’”

În limba română, expresia „De pe vremea lui Pazvante Chioru’” este folosită pentru a descrie ceva extrem de vechi, demodat sau provenit dintr-o epocă îndepărtată. Este o expresie populară, transmisă din generație în generație, care evocă un trecut tulburat și violent. Dar cine a fost acest Pazvante Chioru’ și de ce numele său a devenit sinonim cu vechimea? Acest articol explorează originea istorică a personajului și modul în care acțiunile sale au dat naștere unei expresii care supraviețuiește și astăzi în folclorul românesc.

Contextul istoric: Epoca otomană și răscoalele pașalelor

Pentru a înțelege cine a fost Pazvante Chioru’, trebuie să ne întoarcem în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, o perioadă marcată de declinul Imperiului Otoman. Principatele Române, Țara Românească și Moldova, erau sub suzeranitate otomană, dar deseori deveneau câmpuri de luptă pentru ambițiile pașalelor rebeli. Unul dintre acești pașă era Osman Pazvantoğlu, cunoscut în română ca Pazvante sau Pasvan Oglu, guvernatorul de la Vidin (actuala Bulgarie).

Pazvantoğlu s-a născut în jurul anului 1758 într-o familie de origine bosniacă. A urcat rapid în ierarhia otomană, devenind un comandant militar temut. În 1797, el s-a răsculat împotriva sultanului Selim al III-lea, profitând de slăbiciunea Imperiului. Din fortăreața sa de la Vidin, Pazvantoğlu a condus raiduri devastatoare în teritoriile vecine, inclusiv în Țara Românească. Aceste incursiuni erau motivate de dorința de a-și extinde influența și de a aduna bogății, dar au adus suferință populației locale.

În anii 1801-1802, Pazvante a lansat un atac major asupra Bucureștiului și altor zone din Valahia. Trupele sale, formate din ieniceri și mercenari, au jefuit, au ars sate și au terorizat locuitorii. Bucureștiul a fost incendiat parțial, iar populația a suferit pierderi mari. Aceste evenimente au fost atât de traumatizante încât au rămas în memoria colectivă a românilor ca o perioadă de haos și distrugere.

Pazvante Chioru’: De la pașă la legendă

Numele „Chioru’” (orbul) vine de la o legendă populară care îl leagă de haiducul oltean Iancu Jianu. Conform tradiției orale, Pazvante a fost capturat de Jianu în timpul unei confruntări. Haiducul, un erou popular care lupta împotriva asupririi otomane, i-ar fi scos un ochi lui Pazvante ca răzbunare pentru atrocitățile comise. Această poveste, deși posibil exagerată, a contribuit la imaginea lui Pazvante ca un personaj malefic și mutilat.

Realitatea istorică este puțin diferită. Pazvantoğlu era deja orb de un ochi înainte de întâlnirea cu Jianu, posibil din cauza unei răni de război anterioare. Totuși, legenda cu Iancu Jianu a amplificat mitul, transformându-l pe Pazvante într-un simbol al răului otoman. Iancu Jianu, un haiduc real care a trăit între 1787 și 1842, a fost implicat în rezistența împotriva otomanilor și a pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Povestea lor a fost popularizată prin balade și literatură populară, cum ar fi romanul „Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon, unde Pazvante este menționat ca un tiran crud.

Pazvante nu a fost doar un războinic; el era și un reformator în felul său. La Vidin, a construit moschei, biblioteci și a emis monedă proprie, încercând să creeze un stat independent. Totuși, în ochii românilor, el rămâne un invadator sângeros. Moartea sa, în 1807, a venit în urma unei trădări: a fost otrăvit de propriii săi ofițeri, care se temeau de represaliile sultanului.

Nașterea expresiei „De pe vremea lui Pazvante Chioru’”

Expresia s-a născut din amintirea acelor vremuri tulburi. Inițial, ea se referea la perioada specifică a invaziilor lui Pazvante, între 1800 și 1802, când Țara Românească era devastată de raiduri. Oamenii foloseau expresia pentru a descrie evenimente sau obiecte care datau din acea epocă de suferință, implicând ceva foarte vechi și depășit.

Cu timpul, expresia a evoluat, pierzându-și legătura strictă cu evenimentele istorice și devenind o metaforă generală pentru vechime. De exemplu, cineva ar putea spune: „Această casă e de pe vremea lui Pazvante Chioru’”, însemnând că este extrem de veche. Popularizarea ei se datorează tradiției orale și literaturii românești din secolul al XIX-lea, unde autori ca Ion Ghica sau Nicolae Filimon au evocat perioada fanariotă și otomana ca pe un timp al opresiunii.

Interesant este că expresia are echivalente în alte culturi, cum ar fi „din vremea lui Noe” în engleză sau „de pe vremea bunicilor” în alte limbi europene, dar varianta românească este unică prin legătura cu un personaj istoric real. Ea reflectă trauma colectivă a poporului român față de dominația otomană, transformând o figură negativă într-un reper temporal.

Semnificația culturală și moștenirea actuală

Astăzi, expresia este folosită în contexte umoristice sau nostalgice, dar puțini știu originea ei adevărată. Pazvante Chioru’ a devenit un personaj legendar, apărând în filme, cărți și chiar în glume populare. De exemplu, în filmul românesc „Haiducul” din 1971, inspirat de viața lui Iancu Jianu, este menționată confruntarea cu Pazvante.

Moștenirea lui Pazvante ne amintește de perioada complicată a istoriei românești, marcată de lupte pentru autonomie. Expresia servește ca o punte între trecut și prezent, păstrând vie memoria acelor vremuri. În era modernă, ea este un exemplu de cum istoria se transformă în folclor, oferind lecții despre reziliența culturală.

În concluzie, Pazvante Chioru’ nu a fost doar un pașă otoman rebel, ci un simbol al terorii și vechimii în cultura română. Expresia care îi poartă numele a luat naștere din suferințele provocate de invaziile sale, evoluând într-o frază comună care evocă un trecut îndepărtat. Prin înțelegerea originii sale, apreciem mai bine bogăția limbii și istoriei noastre.