Baba Novac reprezintă una dintre figurile emblematice ale istoriei românești și sârbești, un haiduc legendar care a îmbinat spiritul de luptător popular cu disciplina unui general devotat. Cunoscut ca un mercenar timocean și un adversar neîmpăcat al Imperiului Otoman, el a devenit unul dintre cei mai de încredere căpitani ai lui Mihai Viteazul, domnitorul care a visat la unirea principatelor române. Povestea sa, presărată cu fapte de vitejie, trădări și un sfârșit tragic, a inspirat balade, legende și chiar creații artistice moderne. În acest articol, vom explora viața sa, de la origini până la moștenirea culturală, bazându-ne pe surse istorice și cronici ale epocii.
Origini și tinerețe
Baba Novac s-a născut în jurul anului 1521 în satul Poreci (astăzi Donji Milanovac, Serbia), situat în regiunea Timocului, pe o insulă a Dunării, sub dominația otomană. Potrivit cronicarului Szamoskozy (1566-1608), el provenea dintr-o familie mixtă: mama sa era româncă din neamul Basarabilor, iar tatăl, un român din Timoc. Numele “Baba” derivă din turcescul “babà”, însemnând “tată”, reflectând probabil respectul pe care îl inspira ca lider. De mic, a fost educat la mănăstirea din Poreci, unde a învățat să vorbească fluent slavonă veche, română și greacă, ceea ce i-a fost de folos în cariera sa militară și diplomatică.
Tinerețea sa a fost marcată de rezistența împotriva otomanilor. Crescut într-o zonă de graniță, plină de conflicte, Novac a îmbrățișat viața de haiduc – un luptător popular care hărțuia trupele otomane și proteja comunitățile locale. Activitatea sa timpurie s-a desfășurat în Serbia și Oltenia, unde a condus bande de haiduci, devenind un simbol al rezistenței antiotomane. Unele surse sugerează că a început ca mercenar, luptând în diverse armate, dar spiritul său independent l-a făcut să prefere libertatea haiduciei.
Cariera de haiduc și lupta antiotomană
Ca haiduc, Baba Novac a fost un mercenar abil, specializat în ambuscade și raiduri rapide. El conducea o oaste de haiduci timoceni, luptători duri și experimentați, care operau în zonele muntoase și de graniță. Activitatea sa consecventă împotriva otomanilor l-a făcut celebru în Balcani. Potrivit documentelor istorice, el a haiducit inițial în Serbia, apoi s-a mutat în Oltenia, unde a continuat să atace convoaiele turcești.
Punctul de cotitură al carierei sale a venit în 1595, când, la vârsta de aproximativ 74 de ani (deși unele legende îl plasează la 80 de ani, exagerând probabil pentru efect dramatic), s-a alăturat armatei lui Mihai Viteazul. Domnitorul Țării Românești, angajat în lupta antiotomană, l-a întâlnit pe Novac în timp ce armata sa ataca fortificații otomane. Impresionat de vitejia haiducului, Mihai l-a numit căpitan al oștii de haiduci, integrându-l în structurile militare oficiale. Această alianță a fost benefică pentru ambele părți: Novac a câștigat resurse și legitimitate, iar Mihai a obținut un lider experimentat pentru operațiuni de gherilă.
Alăturarea la Mihai Viteazul și rolul de general
În slujba lui Mihai Viteazul, Baba Novac a devenit un general de încredere, conducând misiuni cruciale. Prima sa acțiune majoră a fost în primăvara anului 1595, când a traversat Dunărea cu 700 de haiduci și a ambuscat armata lui Hasan Pașa în Munții Balcani. Victoria răsunătoare – capturarea proviziilor și armamentului inamic – i-a adus recunoașterea domnitorului, care l-a răsplătit cu pământuri în Craiova, inclusiv zona care azi poartă numele “Brazda lui Novac”.
Novac a participat la numeroase bătălii cheie ale campaniilor lui Mihai. În 1599, la Bătălia de la Șelimbăr (18/28 octombrie), atacul surpriză al haiducilor săi a fost decisiv pentru înfrângerea trupelor lui Andrei Báthory, deschizând calea spre unirea Transilvaniei cu Țara Românească. În 1600, Mihai l-a trimis în Banat, unde Novac a obținut victorii la Lipova și alte fortificații. Apoi, l-a însoțit în Moldova, ocupând Iașiul și instalând o garnizoană. Alte lupte notabile includ Mirăslău, Năieni (unde a întârziat forțele poloneze timp de zece zile în septembrie 1600), Sărata, Bucov (20 octombrie) și Curtea de Argeș (sfârșitul lui noiembrie 1600).
Comisarii împăratului Rudolf al II-lea l-au descris ca pe unul dintre cei mai apreciați soldați ai lui Mihai, subliniind curajul și loialitatea sa. Novac nu era doar un luptător; el servea și ca emisar, negociind alianțe în numele domnitorului.
Moartea tragică
Sfârșitul lui Baba Novac a fost unul dintre cele mai dramatice episoade ale epocii. În februarie 1601, în timp ce se afla în misiune diplomatică la Cluj, el a fost arestat de Dieta maghiară transilvăneană, acuzat de trădare și conspirație. Nobilimea locală, ostilă lui Mihai Viteazul, l-a condamnat la moarte. Pe 5 februarie 1601, la ora 10 dimineața, Novac a fost ars pe rug în piața centrală a Clujului, sub supravegherea lui Ștefan Csaky și a generalului Gheorghe Basta. Corpul său a fost apoi tras în țeapă și expus lângă fortificațiile orașului, în locul numit azi Piața Baba Novac.
Execuția a fost un act public, cu cheltuieli detaliate în arhive: 7 florini și 50 de dinari pentru tortură și ardere, 3 florini pentru călăi și 2 florini pentru stâlpul de execuție. Fiul său, Gruia Novac, care lupta alături de el, a fost și el ucis în circumstanțe similare. Mihai Viteazul, aflat în exil temporar, a răzbunat moartea sa după victoria de la Guruslău (3 august 1601), când a revenit la Cluj și a plantat un steag în onoarea sa la locul execuției, între 11-16 august 1601.
Moștenire și legende
Baba Novac a intrat în folclor ca un erou legendar, simbol al rezistenței populare. Baladele populare sârbești și românești povestesc despre aventurile sale și ale fiului Gruia, descriindu-i ca haiduci neînfricați care înfruntau balauri și dușmani. În Craiova, cartierul Brazda lui Novac amintește de pământurile dăruite de Mihai. Legendele exagerează vârsta și faptele sale, transformându-l într-un bătrân înțelept și invincibil, luptând la 80 de ani.
În cultura modernă, figura sa a inspirat artiști. Trupa Phoenix a lansat în 2005 albumul Baba Novak, cu o piesă dedicată lui, compusă inițial în anii ’80. Statui și monumente, precum cea din Cluj, îi păstrează memoria. El este considerat erou național sârb, iar în România, un simbol al unirii și rezistenței.
Concluzie
Baba Novac rămâne un exemplu de devotament și vitejie în istoria zbuciumată a secolului al XVI-lea. De la haiduc independent la general loial al lui Mihai Viteazul, viața sa ilustrează alianțele fragile și luptele pentru libertate în fața marilor imperii. Moartea sa tragică subliniază trădările politice ale epocii, dar moștenirea sa trăiește prin legende și istorie, amintindu-ne de eroii care au modelat identitatea națională. Astăzi, povestea sa ne invită să reflectăm asupra curajului individual în contextul marilor evenimente istorice.
