Cum au făcut avere unii evrei în Principatele Române. S-au apucat de meseriile considerate „necuvincioase“ de localnici

În Principatele Române – Moldova și Țara Românească – comunitatea evreiască a jucat un rol economic semnificativ, reușind să prospere într-un mediu adesea ostil, marcat de restricții legale și prejudecăți sociale. Una dintre cheile succesului lor financiar a fost abilitatea de a se adapta și de a ocupa nișe economice evitate de populația majoritară, inclusiv meserii considerate „necuvincioase“ sau inferioare de către români. Povestea acumulării averii lor este una de pragmatism, ingeniozitate și reziliență în fața discriminării.

Contextul istoric: Sosirea și statutul evreilor

Evreii au început să se stabilească în număr semnificativ în Principatele Române în secolele XVII-XVIII, venind din Polonia, Galiția și Imperiul Otoman, atrași de oportunitățile comerciale și de relativa toleranță față de minorități. Până la Unirea din 1859 și mai ales până la obținerea cetățeniei după 1918, evreii erau considerați „străini“ sub legea românească, ceea ce le interzicea dreptul de a deține pământ sau de a practica anumite profesii reglementate. Această marginalizare i-a împins să caute alte căi de supraviețuire și afirmare economică.

Meseriile „necuvincioase“: Oportunități în umbre

Într-o societate agrară și profund tradiționalistă, cum era cea din Principatele Române, anumite activități erau privite cu dispreț de localnici, fie din motive religioase, fie sociale. Aceste meserii, considerate „necuvincioase“ sau nedemne de boieri și țărani liberi, au devenit domenii în care evreii au excelat:

1. Cârciumăritul și producția de rachiu: Vânzarea alcoolului era una dintre ocupațiile evitate de români, în parte din cauza asocierii cu păcatul și a stigmatului social. Evreii au preluat această nișă, deschizând cârciumi în sate și orașe și producând țuică sau rachiu. Cârciumile lor nu erau doar puncte de comerț, ci și centre sociale, unde se încheiau afaceri și se schimbau informații. Profitul era substanțial, iar mulți evrei și-au construit averi din acest comerț.

2. Camătă și creditul: Împrumutul cu dobândă era condamnat de Biserica Ortodoxă, ceea ce îi descuraja pe creștinii locali să se implice. Evreii, nefiind supuși acelorași interdicții religioase, au devenit cămătari și bancheri informali, oferind credite țăranilor, negustorilor și chiar boierilor. Deși această practică le-a atras antipatia și stereotipul „evreu-cămătar“, ea a permis acumularea de capital și influență economică.

3. Comerțul cu vite și piei: Tăierea animalelor și prelucrarea pieilor erau considerate meserii „murdare“ de românii care preferau agricultura sau meșteșugurile tradiționale. Evreii s-au specializat în negoțul cu vite, transportând animale din Moldova spre piețele din Imperiul Otoman sau Austria, și în tăbăcărie, transformând pieile în produse finite. Aceste activități, deși puțin apreciate, erau profitabile și au contribuit la îmbogățirea multor familii evreiești.

4. Arendășia: Deși evreilor le era interzis să dețină pământ, ei au găsit o cale de a profita de economia agrară prin arendarea moșiilor boierești. Boierii, adesea îndatorați sau lipsiți de interes pentru administrare, închiriau pământurile unor arendași evrei, care organizau producția și comercializarea recoltei. Această practică, răspândită mai ales în Moldova secolului XIX, a generat averi considerabile, dar și tensiuni cu țăranii, care îi vedeau pe arendași ca exploatatori.

Adaptabilitate și rețele comerciale

Pe lângă meseriile „necuvincioase“, evreii din Principate au excelat și în comerțul urban, profitând de poziția geografică a regiunii între Est și Vest. Ei au devenit negustori de cereale, textile și mirodenii, conectând piețele din Iași, București sau Galați cu cele din Viena, Odesa sau Constantinopol. Rețelele lor familiale și comunitare, bazate pe încredere și solidaritate, le-au permis să prospere chiar și în condiții vitrege.

De asemenea, evreii au adus meserii noi sau le-au perfecționat pe cele existente – croitoria, ceasornicăria, bijuteria –, ocupând nișe pe care românii le ignorau sau le practicau la scară mică. În orașe precum Iași, unde comunitatea evreiască a ajuns să domine economic în secolul XIX, aceste activități au dus la apariția unei clase de mijloc evreiești influente.

Prețul succesului: Ostilitate și stereotipuri

Averile acumulate de evrei nu au venit fără costuri. Succesul lor economic a stârnit invidia și resentimentele localnicilor, alimentând antisemitismul. Stereotipurile despre „evrei lacomi“ sau „exploatatori“ au fost exacerbate de diferențele religioase și de statutul lor juridic precar. Revoltele țărănești din 1907, de exemplu, au vizat în mare parte arendașii evrei, pe care țăranii îi percepeau ca intermediari ai opresiunii boierești.

Cu toate acestea, averea evreilor nu era doar rezultatul oportunismului, ci și al unei adaptabilități remarcabile. Refuzați de societatea rurală tradițională, ei au transformat marginalizarea într-un avantaj, ocupând spațiile economice pe care alții le disprețuiau.

Moștenirea economică a evreilor

Până la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, evreii din Principate – și mai târziu din România Mare – au contribuit semnificativ la modernizarea economiei. Bănci precum Marmorosch Blank, fondate de familii evreiești, și comerțul urban dezvoltat de aceștia au pus bazele unei economii capitaliste în regiune. Chiar și după obținerea cetățeniei și integrarea treptată, mulți au rămas activi în aceleași domenii care le aduseseră succesul inițial.

Concluzie

Cum au făcut avere unii evrei în Principatele Române? Prin curaj, pragmatism și asumarea meseriilor „necuvincioase“ pe care localnicii le evitau. Cârciumăritul, camăta, comerțul cu piei și arendășia au fost trepte către prosperitate, construite pe fondul unei societăți care îi ținea la periferie. Povestea lor este una de supraviețuire și ingeniozitate, dar și un reminder al complexității relațiilor interetnice din istoria românească – o istorie în care succesul unora a venit adesea cu prețul resentimentelor altora.