În folclorul și istoriografia românească, „Scheii“ sunt adesea menționați ca un popor misterios, uneori considerat dispărut, care ar fi locuit odinioară în Țările Române. Această idee a stârnit curiozitatea multora: au fost Scheii un popor distinct, pierdut în negura timpului, sau este vorba doar de un mit construit pe confuzii istorice și lingvistice? Pentru a răspunde, trebuie să explorăm originile termenului, contexte istorice și dovezile disponibile, separând adevărul de speculație.
Originea numelui „Schei“: O pistă lingvistică
Termenul „Schei“ este cel mai bine cunoscut astăzi prin asocierea cu cartierul Șchei din Brașov, locuit istoric de români. Etimologia sa este legată de cuvântul „slav“ sau „sclav“ (din latinescul *sclavus*), care în Evul Mediu desemna popoarele slave din Europa de Est. În Transilvania, sub influența maghiară, „székely“ (secui) și „szlav“ (slav) au generat confuzii fonetice și semantice, „Schei“ devenind un apelativ folosit de sași și maghiari pentru a-i desemna pe românii din zonă, în special pe cei din afara cetăților fortificate.
Astfel, „Scheii“ nu par să fi fost inițial un popor distinct, ci mai degrabă o categorie socială sau etnică definită de vecinii germanici și maghiari ai românilor. Dar de unde vine ideea că ar fi un popor dispărut?
Mitul Scheilor: Un popor pierdut?
Ideea că Scheii ar fi fost un popor separat, care a dispărut din Țările Române, își are rădăcinile în interpretări romantice și naționaliste ale istoriei. Unele legende locale, mai ales din zona Brașovului, vorbesc despre „Scheii de odinioară“ ca despre o comunitate străveche, diferită de români, care ar fi fost asimilată sau distrusă. Această narațiune a fost amplificată în secolul al XIX-lea, în contextul trezirii naționale românești, când intelectualii căutau să îmbogățească istoria românească cu elemente misterioase și eroice.
O altă sursă a mitului ar putea fi confuzia cu alte populații dispărute sau asimilate din regiune. De exemplu, cumanii, un popor turcic prezent în Țările Române până în secolul al XIII-lea, sau bulgarii din sudul Dunării, care au influențat Moldova timpurie, au fost treptat absorbiți de populația majoritară. Unii au speculat că Scheii ar fi fost un rest al acestor grupuri, dar nu există dovezi arheologice sau documentare care să susțină această ipoteză.
Realitatea istorică: Scheii ca români transilvăneni
Cercetările istorice moderne oferă o imagine mai clară. Termenul „Schei“ nu desemna un popor distinct, ci pe românii din Transilvania, în special pe cei din comunitățile rurale sau periferice ale orașelor săsești, cum ar fi Brașovul. În documentele medievale maghiare și săsești, „Schei“ apare ca un sinonim pentru „vlahi“ sau „români“, folosit uneori peiorativ pentru a sublinia statutul lor inferior în societatea feudală transilvăneană, dominată de sași, secui și maghiari.
Cartierul Șchei din Brașov este un exemplu concret: era locuit de români care nu aveau acces în cetatea săsească, dar care jucau un rol economic important, ocupându-se de comerț, păstorit și meșteșuguri. Biserica Sfântul Nicolae din Șchei, construită în secolul al XIV-lea, și Prima Școală Românească, fondată în 1495, sunt dovezi ale identității românești a acestor „Schei“, nu ale unei etnii dispărute. Manuscrisele și cronicile locale, precum cele ale lui Radu Tempea, confirmă că aceștia vorbeau limba română și se identificau ca parte a poporului român.
Confuzii și influențe culturale
Mitul Scheilor ca popor dispărut ar putea fi alimentat și de suprapunerile culturale din Transilvania. Prezența slavilor timpurii (secolele VI-VIII) și influența bulgară în formarea primelor structuri statale românești au lăsat urme în toponimie și vocabular, ceea ce ar fi putut crea impresia unei identități separate. De asemenea, secuii – un grup etnic maghiar din estul Transilvaniei – sunt uneori confundați cu Scheii din cauza proximității geografice și a asemănării fonetice a numelor, dar aceștia au o istorie și o identitate clar distincte.
Dovezi arheologice și lipsa lor
Dacă Scheii ar fi fost un popor diferit, am aștepta să găsim urme materiale specifice – ceramică, unelte sau ritualuri funerare unice. Însă săpăturile din Transilvania, precum cele de la Sighișoara, Mediaș sau Brașov, arată o continuitate a culturii geto-dacice și daco-romane, urmată de influențe slave și medievale românești, fără indicii ale unei populații „Schei“ separate. Obiectele descoperite în Șchei – vase, unelte agricole, podoabe – sunt tipice comunităților românești din Evul Mediu.
Mit sau realitate?
După toate probabilitățile, Scheii nu au fost un popor dispărut, ci un grup de români transilvăneni identificați printr-un termen regional, folosit inițial de vecinii lor sași și maghiari. Ideea unui „popor pierdut“ este mai degrabă un mit, născut din confuzii lingvistice, legende locale și dorința de a îmbogăți istoria românească cu elemente misterioase. Realitatea istorică arată că Scheii erau parte integrantă a poporului român, contribuind la cultura și rezistența acestuia într-o regiune multietnică.
Totuși, mitul Scheilor ca entitate distinctă nu este lipsit de farmec. El reflectă bogăția tradițiilor orale românești și nevoia de a găsi rădăcini străvechi într-un spațiu marcat de diversitate. Poate că Scheii nu au dispărut, ci s-au transformat, trăind mai departe în identitatea și memoria colectivă a românilor din Transilvania.
Concluzie
Scheii nu sunt un popor dispărut, ci o expresie a continuității românești într-un context istoric complex. Mitul lor este o construcție culturală, nu o realitate istorică. Prin urmare, întrebarea „Mit sau realitate?“ se rezolvă astfel: Scheii ca popor pierdut sunt un mit, dar Scheii ca români reali sunt o realitate vie, păstrată în istorie și în locurile care le poartă numele. Povestea lor ne amintește că adevărul istoric este adesea mai simplu – și mai fascinant – decât legenda.
